Itsy Bitsy – Ai copil? Învață să-l crești!

Există în România o categorie de oameni care asigură continuarea sănătoasă a existenței în România, o categorie pe care vreau din toată inima să o văd că se lărgește și se adâncește 🙂 : aceea a celor interesați de creșterea copiilor lor. Palatul Copiilor  a fost goluț și la spectacole în care au jucat nume mari, dar la acest proiect

a reușit să se umple în 3/4. Am participat la primele două seminare, susținute de Diana Stănculeanu (avea scris un alt nume în broșură, poate vă hotărâți care e totuși al ei! 🙂 ) și Adrian Sorin Mihalache – cel de-al treilea, despre nutriție, m-a pierdut de mușteriu nu pentru că nu m-ar fi interesat abordarea, ci pentru că trebuia să ajung la târgul de carte și nu-mi mai puteam permite luxul de a-mi cheltui viața pentru mine însămi 🙂 ! Acum, pe Diana o ascultasem de multe ori la Itsy Bitsy, alături de Adriana Titieni, dar pe ASM, psiholog-duhovnic, a fost prima dată când l-am urmărit. Cum mă grăbeam, faptul că vorbea atât de rar, mă scotea din minți, pentru că-mi doream să prind totul până la capăt, iar tărăgănarea lui mi se părea că mă va lipsi de câteva aspecte importante ale prezentării lui. Însăși starea mea era o formă a bolii despre care vorbea el: lipsa de atenție asupra lucrurilor mici, care pornește din lipsa de profunzime pe care o dă multitaskingul din ziua de azi.

Recunosc: în viața mea (și trăiesc și eu de ceva vreme pe această planetă, am citit o tonă de cărți și am participat la miliarde de prezentări) nu am descoperit ceva mai plin de miez ca în acea oră petrecută în ascultarea unei voci monotone, coborâte, care folosea cuvinte cu mult discernământ, bine alese, în așa fel încât eu, care sunt un fel de rob al cuvintelor, am fost iluminată și purificată. Nu râdeți, este pentru mine o senzație atât de nouă, eu, care sunt agitația în persoană, să îndur vorbe rostite lent și să le mai și *divinizez*, strânse în ideea pe care o alcătuiesc.

Bucureșteni, 7,8 decembrie și 18,19 ianuarie sunt zilele când ați avea posibilitatea de a-l asculta pe ASM – fiind din Iași, nu reușim să-l avem tot timpul cu noi.

Mai multe, deși foarte puține :-), aici.

Anunțuri

One response to this post.

  1. Mda… Păi eu zic că aici se potrivește tare bine și asta
    http://www.lecturirecenzate.ro/2012/11/24/scoala-nu-ne-invata-tot-2/

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: