7

Ce înseamnă să fii adolescent? Ce este adolescența?

Aborsanul vine într-o zi de la școală și spune… *Astăzi a fost o zi specială. Da, specială. Chiar genială!* Eu călcam sutele de cămăși ale lui și ale tatălui său și am visat pentru o clipă că a venit cu 5 de 10, desigur fiecare la o materie grea, cu impact, nu la sport sau desen.

*Adică ce s-a întâmplat, mai exact?*

*Am reușit să învăț melodiile pentru cor și am fost acceptat să cânt în concertul care are loc de 8 decembrie!* (Aici trebuie făcută o paranteză: profesoara de muzică știe cu adevărat să folosească tehnologia pentru a-i determina pe copii să iubească obiectul ei de studiu: s-a înregistrat cântând colindele la toate vocile – sopran, alto, bass, tenor – și a oferit copiilor melodiile, pe care ei să le asculte, în funcție de locul lor în cor. După două drumuri dus-întors de la școală, ascultând la căști vocea sa, bass, Aborsanului i-a mai rămas doar să învețe versurile de la celelalte strofe pe care nu le avea înregistrate, pentru că linia melodică îi rămăsese în cap. Felicitări, L.!)

*Felicitări*, am zis eu entuziasmată.

*Și a mai fost ceva! *** (numele fetei pe care e convins că o va lua de soție) mă place.*

*Cum de știi? Adică… ești sigur?* (întrebare de mama obsedată ca fiul ei să nu sufere din cauza unei neavenite 🙂 )

*Se uită în fiecare oră la mine. Doar la mine. I-am surprins privirea.*

*Poate se uită la vreo prietenă de-a ei care stă lângă tine.* (am zis eu, ca să nu-l jignesc cumva, tocmai eu!, spunându-i că ar fi putut să se uite la chipeșii lui colegi de clasă, pe care ea îi cam urmărește)

*Nu stă nimeni dincolo de mine! În plus, azi X (un coleg) îi făcea masaj și i-am zis lui Y (alt coleg)… E ceva între ei doi? Și Y mi-a spus că lui X îi place să facă masaj oricui, că imediat cum prinde un spate care e dornic de așa ceva se pune pe treabă, nu de alta, dar vrea să dea la Chineto. Și a mai zis Y că lui i se pare că îi place de mine lui *** (și cum să nu-i convină asta lui, cum să nu fie încântat de idee? – zic eu!) Mami, decretez, ziua de azi a fost demențială. Aș vrea să se repete în fiecare zi.*

Ok, zic eu, ridicând din umeri. Până luni, când se văd copiii ăștia, mai sunt 2 zile jumătate; n-aduce anul ce aduce ceasul, poate îi trece 🙂

La o zi, copilul meu se juca alături de un altul *de-a misterele*, purtând în piept un ecuson cu numele lui sub care se aflau scrise, precum la marile recepții, funcțiile lui:

Veterinar în devenire

Descoperitor de mistere

Scriitor

Sărind din loc în loc, pentru a nu călca pe mine, uitându-se cu lupa la sutele de animale de plastic pe care le răsturnase dintr-un coș, copilul meu nu mai avea nimic din forța unui îndrăgostit, ci era băiețelul de 3 ani care înșira jucăriile una în spatele alteia și apoi le mișca pe fiecare, până înconjura casa, de dimineața și până seara.

Inițial am vrut să zic… *Dacă te-ar vedea… *** ce crezi că ar zice*, dar mi-am mușcat buzele pentru că asta l-ar fi umilit cumplit și nu cred că mă deranjează niciuna dintre fețele lui, nici cea copilăroasă, nici cea de bărbat în devenire. În plus, cred că nici lui nu-i e foarte ușor cu aceste pendulări. Dacă ar mai și sublinia cineva cât de penibile par, din exterior, ce să mai zică el, din interior?

Adolescentul este un copil care se străduiește să uite copilăria pentru că iubește să fie om mare, dar sfârșește prin a se întoarce la vechea lui stare, pentru că e singura pe care o cunoaște bine, în care se simte confortabil, căreia îi e recunoscător pentru distracția fără complicații (cum că adolescența are distracție, dar cu multe responsabilități sau cu multe consecințe negative, dacă nu ții cont de responsabilități!).

Adolescența este ceva în care se intră printr-o ușă de pe care ai vrea mai degrabă să ieși, decât să intri, dar lumea din spatele tău, respectiv anii care se tot adaugă, te obligă să ții drumul drept, să nu mai poți da înapoi…

Vorba lui Tudor Gheorghe, atunci când cântă Au înnebunit salcâmii… Și tu vrei să fiu cuminte? Cum ar mai putea un adolescent să se poarte rațional, când a intrat în primăvara care zăpăcește și natura, și obiectele și persoanele?

Aveți grijă specială de căpiații ăștia de adolescenți! 🙂

8

Deformarea mesajului de la expeditor spre destinatar

– am primit pe mail

NOTA de la Directorul General catre Directorii Executivi:
„Astazi la ora 11 va fi o eclipsa totala de soare, care va fi observabila timp de doua minute. Avand in vedere ca acesta este un eveniment rar si cu totul deosebit, se permite tuturor angajatilor observarea eclipsei din parcarea firmei intre orele 10:30 si 11:30, unde vom oferi si o scurta explicatie despre dinamica eclipselor. Celor care doresc sa observe eclipsa le vor fi distribuiti ochelari de protectie, la un pret minim.”

NOTA de la Directorii Executivi catre Sefii de Sectii:
„Astazi între orele 10:30 si 11:30 toti salariatii se vor intalni in parcare. Va urma o eclipsa totala de soare, care va dispare timp de doua minute. In schimbul unei sume minime, se poate proteja vederea cumparand o pereche de ochelari speciali pentru eclipsa. Directorul general va tine o scurta cuvantare, prin care ne va da anumite explicatii. Acest lucru nu se petrece in fiecare zi si este un eveniment foarte important.”

NOTA de la unul din Sefii de Sectie catre Seful de Sector:
„Azi Directorul General va tine o cuvantare despre eclipsa, timp in care va face sa dispara soarele timp de doua minute. Acesta este un lucru care nu se poate vedea in fiecare zi, asa ca toata lumea sa mearga in parcare incepand de pe la 10, pana pe la 11. In schimbul unei mici sume de bani, veti avea ochelari de protectie.”

NOTA de la Seful de Sector catre Seful de Echipa:
„Vreo 10 sau 11 persoane sa mearga in parcare, unde Directorul General va tine o eclipsa de soare timp de doua minute. Acest lucru n-o sa se intimple in fiecare zi si cei care iesiti sa aveti niste bani pregatiti, pentru ca o sa va coste. Si sa aveti ochelarii cu voi.”

Seful de Echipa catre angajati:
„Cativa dintre cei care poarta ochelari, sa mearga in parcare, ca sa vada cum dispare Directorul General timp de doua minute. Daca vreti ca asta sa se intample zilnic, trebuie sa strangem niste bani!”

10

De ce stau în picioare la locul de muncă?

De câte ori am de înregistrat singură (destul de des 🙂 ), mă trezesc stând în picioare, cu materialele în brațe, cu *urechelnițele* ca niște urechi de elefant, fără să vreau să mă așez, deși *fenomenul* va dura 2-3 ore – dacă nu 4-6 :-)!

Astăzi unul dintre colegi, tehnicianul, mai precis, mă întreabă ce e cu mine, că se simte prost ca el să stea jos și să butoneze, iar eu să stau ca un copil pedepsit în picioare.

Ce să știe un tânăr de 32 de ani? Sigur, la toate cursurile de dicție ți se spune că atunci când înregistrezi trebuie să stai în picioare și să gesticulezi, pentru a fi cât mai credibil, în tonalitate. Dar culmea! eu nu fac lucrul acesta numai pentru că sunt profesionistă, ci și dintr-o amintire care e greu de înțeles dacă nu ai trăit vremea aceea…

În epocă, pe când tatăl meu îmi striga că mai mult de măturător nu pot fi, dar că e minunat și așa pentru că voi primi spor de rușine, pe când mama îmi prevedea un viitor de secretară la  fabrica unde lucra ea, ca simplu muncitor, (lucru pentru care, însă, trebuia să tragă zeci de sfori!)  și pe când eu îmi imaginam că voi fi ori o croitoreasă ori o profesoară de limba română, ei bine, pe vremuri, urmărind acest videoclip, nu mi-aș fi imaginat că îmi *voi face veacul* în acest stil… (chiar dacă nu cântând 🙂 )

Când îmi iau căștile și îmi potrivesc microfonul pentru a sta în picioare, e ca și când aș aduce un tribut Celui Care a făcut posibil ca să trăiesc o altă viață decât cea pe care ursitoarele, cele ratate sau chiar cele mai optimiste, mi-o prevedeau – așa cum făceau și soliștii alături de care am crescut – un fel de-a spune, *am crescut cu ei*  pentru că oricum nu se auzea muzica lor decât la discotecă, niciodată la radio și cu atât mai puțin la tv.

15

One Lovely Blog Award

Zina și Cafeluța m-au provocat să spun despre mine 7 secrete. Minunatelor doamne, vă mulțumesc pentru că mă simpatizați și mă gândesc eu să găsesc cele mai drăgălașe secrete. Probabil că primul secret dat în vileag ar trebui să fie… cine sunt… dar ce haz ar mai avea apoi jocul meu de-a blogul anonim? 🙂

one-lovely-blog-award

1. Să spun că-mi place cum cântă Rybak? Păi, ce secret e ăsta, că toată lumea care trece pe aici știe. Atunci să spun altfel. Datorită melodiilor lui Rybak am trecut prin cea mai neagră perioadă din viața mea, fredonând, învățând versuri în suedeză, rusă și engleză, câte n-am învățat niciodată. (Ocazie cu care zic eu, ca o înțeleaptă ce sunt, ar trebui să învățăm în viață, fără să fie nevoie de crize, prin care să trecem și să ne … cultivăm! 🙂 )

2. Pe cea de-a treia carte a mea am scris-o în luna în care, după operație, nu am avut voie să mă dau jos din pat. Ziua mea decurgea astfel: sculare, citit Biblia, rugăciune, vizionat În gura presei (pe vremea aceea era foarte mult umor bun în cadrul ei, de atunci nu am mai urmărit deloc, așa că nu săriți cu gura pe mine că îmi place ceva ce nu vă place!), cu tonusul oferit de emisiune… scriam până pe seară. (bonus : a fost cea mai rapid publicată carte a mea. Să mă mai îmbolnăvesc, nu?)

3. Am două romane pentru adolescenți terminate, care stau în sertar, pentru simplul fapt că habar n-am cui să mă adresez în legătură cu ele.

4. Când mă simt bine, vorbesc oltenește, adică folosind perfectul simplu.

5. În al 4-lea an de lucru, într-o anumită lună, angajatorii nu au avut bani să ne dea salariile, iar eu nu aveam ajutor din nicio altă parte. Am trăit atunci cu 15 caise verzi/ zi, timp de 30 de zile, acestea fiind singurele alimente pe care le puteam cumpăra cu ceea ce aveam în portofel. (Nu mă întrebați cum am rezistat. În afară de un leșin în autobuz 🙂 , am scos-o la capăt. Cu alte cuvinte, acest bonus ne învață că se poate trăi cu foarte puțin în viață 🙂 )

6. Când sunt tristă, intru pe flickr.com și dau la căutare imagini cu păsări viu colorate.

7. În această dimineață, m-am trezit cu niște idei superbe pentru aniversarea celor mai iubite femei din viața mea, lucru pe care vreau să îl programez pentru luna martie, timp de 5 zile. Țineți-mi pumnii. 🙂

::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::

Acum ar trebui să nominalizez 15 bloguri și să-i invit pe cei care le scriu să preia leapșa… Cred că toți cei dragi mie au făcut-o deja, de când tot circulă pe net, doar eu sunt mai înceată. Așa că spun astfel…

Cei 270 de abonați cu bloguri, dacă nu ați răspuns acestor întrebări, vă rog, vă implor :-), (mai am sinonime pentru această acțiune :-)), preluați leapșa. Iar cei care treceți întâmplător și vreți să desecretizați lumea voastră, faceți asta, punând desigur și un link aici. Îmi place să cunosc secretele oamenilor, știuți sau neștiuți.

Cu drag…