Un nou motiv să-l iubesc…

pe Tudor Gheorghe.

De la 6 ani am fost la spectacolele lui, de la concerte la piesele de teatru în care a jucat (da, nu am pierdut nicio reprezentație de a lui din orașul meu, în epoca de aur!). Îl ador, ca toată lumea, de fapt, dar aseară am aflat un alt argument pentru a-l iubi.

După ce mama a dat gata cele două țări cu S care-ar fi interesat-o în Europa – Suedia și Spania, s-a gândit să facă o schimbare. O schimbare? Cam mare, desigur, dar nu la litera țării. SUA.

Actele ei sunt pe rol și a fost la luarea amprentelor. Acum, e mama mea curajoasa curajoaselor, a rezistat ea la bumbăceala soțului și la chinul cancerului, dar între autoritățile americane, s-a cam pierdut nițel.

Unul dintre ofițeri îi zice în limba țării: *Sunteți din România… Știți să vorbiți engleză, că altfel e nevoie de translator.*

Mama: *Doar spaniolă.*

Ofițerul consternat: *Se vorbește spaniola în România?* (săracul, el privea din perspectiva popoarelor care îi iau cu asalt pe americani, nu se gândea că românii au invadat Spania 🙂 ).

*Nu, dar pe aceasta o știu eu vorbi, pe lângă română.* (ce să mai spună că n-a învățat-o la școală, ci la școala vieții, ce să mai dea detalii – dar chiar realizați că sunt cel puțin 1.000.000 de români care vorbesc spaniola ca a doua limbă a lor? )

Ofițerul și mama încep să vorbească în spaniolă și mama se mai destinde. Când însă i se aude numele prin stație, cerându-i-se să intre în camera de amprentare, mamei i se sfârșește viața și simte că leșină, abia poate să se târască spre cameră, pentru ca apoi, intrând, să ofere un zâmbet laaaaaaaaaaaaarg îngerilor care o ajutau. Tudor Gheorghe era în cameră, angajat al guvernului SUA. 🙂

*Mamă, de cântat n-a cântat* – mi-a spus mama – *nici cu vocea, nici cu instrumentul și mi-a vorbit doar în spaniolă, n-a vrut cu niciun chip să zică vreun cuvânt în română, 🙂 dar faptul că semăna cu el, m-a făcut să redevin eu.*

Realitatea că Tudor Gheorghe are o sosie americană i-a redat viață mamei. Uneori, faptul că cineva seamănă cu o cunoștință de-a noastră, ne face să prindem aripi, curaj, atunci când ne e mai frică. La 14 ani, cineva-mi spunea că semăn atât de tare cu Naussica, o colegă de facultate, că îi trece de dor de grecoaică. Sper să mai semăn cu mulți alți cunoscuți de-ai oamenilor care au probleme, pentru ca prezența mea să-i ajute pe oameni, să-i scoată din necaz, măcar prin iluzie, dacă, faptic, nu pot face nimic pentru ei.

Anunțuri

7 gânduri despre &8222;Un nou motiv să-l iubesc…&8221;

  1. Am aceeasi dragoste, apreciere si dor cand e vorba de Tudor Gheorghe! Dragoste pentru ca-l iubesc pur si simplu, apreciere pentru munca si daruirea sa si dor pentru ca parca nu-mi ajung doar spectacolele dansului, iar dupa fiecare spectacol il astept deja pe urmatoul.

  2. sunt complet de acord. foarte puțini dintre oamenii noștri de scenă sunt atât de compleți ca el… mă gândeam odată, cum ar fi dacă s-ar găsi posibilitatea să trăiască veșnic anumiți oameni, pe cine aș alege eu dintre români 🙂 (mă consideram mare șefă pe aici, nu de alta, dar oricum eram singura căreia îi trecuse prin cap asta!). pe el l-am așezat în capul listei, așa că mi-am dat seama pe cine ador eu rău, rău, rău de tot 🙂 . să ai un sfârșit de an bun și un început care să te poarte pe unde îți va fi bine.

  3. Si eu il iubesc pe Tudor Gheorghe si merg cu drag, atunci cand pot, la concertele sale care imi inalta sufletul, pur si simplu.In toamna asta nu l-am vazut deloc si pot sa spun ca e un mare minus, ca tot suntem la final de an si facem bilantul…

    • sperăm ca anul viitor să se poată răspunde pozitiv la această dorință. eu am mereu o pendulare între a merge la spectacol și a sta acasă să ascult cd-ul. nu-mi vine să merg la spectacol din cauza unora care mai fluieră, mai comentează sau pur și simplu vorbesc la telefon și mă opresc de la a trăi totul la maxim. dar poate că anul viitor voi reuși să fac abstracție de asta și mă voi duce…
      oricum, îți doresc să ți se împlinească toate dorințele, printre care și aceasta… 🙂

  4. vrei să-mi crească stima de sine, nu? 🙂 tare aș mai vrea eu să aflu povestea, dar se pare că se va duce odată cu anii în marea uitării 🙂 și la mine nu va ajunge. deși îmi cam ești datoare, dacă tot te-am ajutat :-)… vezi ce modestă sunt? nu-ți cer plată, ci răsplată! 🙂 pusi-cat!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s