6

Doru Trăscău – A spune poveşti prin muzică

Atunci când am primit invitaţia celor de la DOR, am fost sigură că nu e pentru mine seminarul. Sunt eu îndrăgostită de muzică, sunt eu o altistă bună (acum, fără falsă modestie, da?), dar de aici până la a fi interesată de aspectele legate de tehnici ale scrierii muzicii e destul spaţiu… (Asta şi pentru că mă autoprotejez psihic, fiindcă sunt supărată pe mine că am renunţat la pian, după patru ani, pentru că sunt supărată pe ai mei pentru că m-au lăsat să decid singură, în loc să mă susţină să merg mai departe – de parcă eu nu am făcut la fel cu fiul meu, lăsându-l să renunţe pe rând la cele 4 instrumente pe care le-a tot studiat – acum e la … altul! 🙂 ! )

Recunosc: habar nu aveam de The Mono Jacks. Oricât ai vrea să fii de cultă, după ce ai gospodărie, loc de muncă, 5 pasiuni şi obsesia scrisului, nu mai ai timp să te cultivi temeinic în ceea ce se întâmplă pe plan artistic – eventual ce prinzi din zbor! Şi Mono nu zbura! 🙂

Am dat o căutare pe Google şi am ascultat melodia următoare, care m-a determinat să ajung totuşi la seminar. De ce nu am regretat nicio secundă alegerea făcută, ba chiar am fost mândră de mine că am intuit calitatea, dintr-o singură privire – puţin mai jos. (Melodia aceasta nu a fost compusă pentru o iubită care l-a părăsit, ci pentru o preafrumoasă fată, care a coborât din autobuz la prima şi pe care ar fi vrut să o păstreze în autobuz… Vă daţi seama că fata aceea nu va şti niciodată că ea a inspirat aşa ceva? Şi vă mai daţi seama ce influenţă avem noi asupra celor din jur, care pot crea sau pot distruge, din cauza simplei noastre prezenţe? 🙂 Şi vă mai daţi seama că poate fata aceea e nefericită în dragoste 🙂 sau se consideră urâtă? – ce de întrebări pentru introspecţie!)

Continuă lectura

Anunțuri
1

Atelier de jurnalism narativ și scriitură personală (3)

A fost cea de-a treia noastră întâlnire, la Fundația Calea Victoriei.

Despre celelalte două am scris aici (1) și aici (2).

Cu această ocazie am discutat despre:

1. detaliile senzoriale pe care trebuie să le cuprindă o povestire (se evită explicarea a ceea ce e vizibil, ci doar ceea ce se percepe prin celelalte 4 simțuri)

2. detalii familiare pentru cititori – spui despre stilul unei mobile, despre marca unei mașini, ceea ce readuce în mintea lor momentul când au avut și ei de-a face cu așa ceva

3. detaliile neașteptate (acestea sunt cele care țin de lirism spre adevăr, real, cele care chiar țin de creativitatea autorului – restul pot fi tehnică, doar!)

4. detaliile formei (dimensiune etc etc)

Cum se reușește detașarea de povestea pe care trebuie să o scrii? (ceea ce eu nu am reușit, pentru că tema … temei de azi era atât de dură pentru echilibrul meu emoțional încât nu m-am putut atinge de ea. Sper că voi depăși impactul în zilele următoare.)

Îți pui frumos pelerina de reporter, ieși din experiența ta și devii cel care se uită din exterior. Simplu de zis, greu de făcut. Dar merită – și ca realizare personală și terapeutic! 🙂

Pentru structurarea unui text, există 5 găletușe în care aduni materialele necesare:

1. informații – tot ce e esențial (vârstă, ocupație, rude)

2. reacții – ce spun alții despre…

3. context – statistici

4. cool – detalii surprinzătoare, vii, citate, unghiuri cinematice

5. personal – gândurile, concluziile tale

Dacă avem doar 1, 2, 3 iese o știre! Și nu se folosește 5 la știre – desigur, dacă vrei să fie ceva cu stil. Dacă ai altă intenție, ești liber! Dacă avem 1, 4, 5 avem un text personal – care poate fi împănat cu de toate, dacă e un fel de reportaj de la jurnalismul narativ.

De lucrat în clasă am avut niște povestiri de 10 rânduri despre:

1. Lucrurile penibile din viață

2. Un loc plăcut pornind de la detalii senzoriale (nu văz)

3. Un loc în care nu ne place să fim (tot cu detalii senzoriale – evident, nu văz)

4. Descrierea unui prieten, din trei unghiuri diferite (unghiurile cinematice sunt niște chestii mai greu de descris, dacă nu dau exemple, iar ca să dau exemple ar trebui să mă întind cam mult cu scrisul și nu am timp. Dacă e cineva interesat, răspund pe mail, când am timp, bine?)

Bonus de povestiri, pentru că tot nu vă dă nimeni termen limită și nici nu vă corectează nimeni:

1. cel mai tare teambuilding trăit

2. cea mai senzațională întâmplare a vieții tale

3. o întâmplare a ta/ văzută/ povestită (sau toate trei pe rând) pe care ai vrea să o transformi în film

10 rânduri, da? Sau 2000 de cuvinte, dacă așa vreți voi.

Dacă e ceva neclar vă stau la dispoziție sau puteți căuta și printre poveștile de pe blogul cursului.

Cărți recomandate pentru tehnica narativă:

1. Marta Petreu – Acasă, pe câmpia Armaghedonului

2. Filip Florian – Toate bufnițele

Spor-t la scris! 🙂

 

 

19

Caracatița micuță și fericirea enormă

Lucrez la un material despre faptul că nu trebuie să cumperi lucruri cu bani, ci experiențe (acum sigur că există și experiențe pe care le cumperi și te duc spre prăpastie, dar nu la ele se referă specialiștii când dau acest sfat!).

Probabil că am simțit lucrul acesta acum câtăva vreme, când găsind blogul acesta am zis… *E timpul să cumpăr experiența bucuriei prietenelor mele, bucurie pe care o vor avea în martie, când le voi oferi ca mărțișoare ceva handmade, nu toate ipsoseriile de la Romană.* Așa că am vorbit cu posesoarea unor mâini dibace, Carmen, iar în timp ce ea se ocupa de fluturași, albinuțe și gărgărițe, am descoperit pe net o caracatiță croșetată – iar eu am o legătură specială cu … caracatița pentru că una dintre cărțile mele pentru copii o are în centrul atenției. Așa că am întrebat-o dacă ar putea să-mi realizeze și mascota, pentru a o așeza pe birou, la radio.

Înainte ca acea caracatiță să ajungă la mine, înainte de a o vedea, a obținut aplauze pe FB. În plus, am trăit ceea ce spun specialiștii – a aștepta ceva care ți-e drag e mai interesant și mai palpitant, aduce mai multă fericire, decât a putea să ai din prima clipă când ai întins mâna (noi, generația mai veche pe acest pământ, cunoaștem aspectul, pe când generația instant, care bate din picior și trebuie să aibă ar trebui să învețe cât mai repede pentru a cunoaște, în sfârșit, fericirea! – dar, mă rog, asta este datoria noastră, noi trebuie să-i educăm astfel, că ei nu vor căuta niciodată să amâne momentul împlinirii 🙂 ).

caracatita mea

 

16

Salate de crudități

De doi ani iau parte la seminare de sănătate, având un mic punct în program, dar bucurându-mă din plin de beneficiile participării… Astăzi a început seria, având ca subiect: Hrana vie.

Poate multe dintre lucrurile pe care le voi scrie sunt cunoscute celor mai minunate gospodine care stau pe blogurile de gătit. Felicitări! Eu nu știam toate aceste aspecte și poate prind bine și altor începătoare în ale bucătăritului…

1. Viața nu poate proveni de la ceva mort, deci refacerea organismului nostru este legată direct de ceva viu, reînnoind zilnic viața în celule și țesuturi. Produsele consumate în starea lor naturală, crudă, conțin viață.

2. Produsele crude sunt bogate în enzime, sunt produse organice. Acele produse în care enzimele au fost deteriorate în timpul prelucrării termice, sunt produse anorganice, sunt moarte.

3. Enzimele sunt substanțe pe care omul nu le poate produce sintetic în organismul său. Enzimele sunt sensibile la temperaturi înalte, sunt active până la temperatura de 50* C. Devin inactive de la – 45* și dispar peste temperaturile de 55*. Unele produse supuse la temperaturi pot menține în viață organismul, dar în dauna sănătății și cu pierderea energiei și a vitalității.

4. Componentele cele mai importante ale enzimelor și hormonilor sunt microelementele. Ele au fost descoperite relativ târziu. Organismul uman conține 59 de microelemente care iau parte activă la toate funcțiile sale. Doar anumite alimente crude conțin cele 59 elemente – morcovii, ridichea neagră, varza, lucerna, castraveții, ardeii, fasolea, măslinele, porumbul, alunele de pădure, semintele de dovleac și algele. Și celelalte conțin microelemente, dar nu pe toate 59.

Pentru salatele de crudități:

1. nu se combină legumele cu fructe (excepție: merele și citricele)

2. dovlecelul nu se rade, ci se taie cubulețe

3. mărul, dovleacul se rad pe răzătoarea mare

4. ceapa nu se toacă foarte mărunt pentru că pătrund substanțele aromatice în salată, denaturând gustul celorlalte legume

5. legumele cu frunze se taie cu cuțitul și se adaugă 1-4 linguri pe porție

6. conopida crudă și broccoli se taie sau se toacă 1 lingură la porție

7. ardeiul gras se taie rondele sau se toacă – pentru o porție, o lingură mare, pentru ornat, 4 rondele

8. salată – 6-10 frunze pe porție

9. avocado – se taie felii, se așază pe marginea salatei

10. roșiile se taie cubulețe

Am degustat o salată excelentă cu dovleac așa că dintre cele 4 rețete pe care le-am primit azi v-o voi trăda pe aceea: Continuă lectura

9

Leapșa cu rezoluții

Preluată de aici. (și cu ceva iz de aici)

1. Să termin odată licența…

2. Să iasă alte două cd-uri cu povești

3. O nouă carte cu povești

4. Un agent literar pe undeva? 🙂

5. Să termin al doilea roman pentru adolescenți

6. Să particip la 10 cursuri despre scris (trebuie să pun niște cifre mai mari, ca să nu reușesc și apoi să mă scuz că a fost prea mare ștacheta, nu că am fost eu prea ocupată!)

7. Să fac o poză cu buletinul Aborsanului

8. Să îl conving pe tata să vină să stea și pe la noi.

9. Să ajung în Germania în septembrie, alături de prietenele mele.

10. Să văd Elveția cu familiile colegilor mei.

Cum toți spun că de regulă ceea ce-ți propui nu se întâmplă, iată Cele mai nerealiste rezoluții.

Și ce spun specialiștii despre …

O rezoluţie eficientă trebuie să întrunească şi şapte caracteristici, spune Meg Selig, în cartea „Puterea de a schimba! 37 de secrete pentru a-ţi schimba cu succes obiceiurile„. Astfel, o rezoluţie este eficientă dacă:

  1. Tu eşti cel care a luat decizia de a te schimba, nu doctorul, partenerul de viaţă sau altcineva.
  2. Tu ai luat decizia deliberat şi conştient.
  3. Ai luat decizia dintr-un motiv care este important pentru tine. Acesta este ceea ce te motivează.
  4. Ai luat această decizie pentru că aşa ai dorit, nu pentru că ai simţit că aşa ar fi bine.
  5. L-ai scris într-un loc vizibil.
  6. Ai spus cuiva despre el, ceea ce a mărit gradul de angajament.
  7. Rezoluţia ta este suficient de clară încât să poţi evalua dacă ai îndeplinit-o sau nu.

În plus, orice plan trebuie să se bazeze pe o documentare prealabilă, trebuie să ţină cont de plusuri şi de minusuri şi să fie alcătuit din paşi mici. (mai multe amănunte despre rezoluția rezoluțiilor 🙂 aici )

Invitație pentru oricine – preluarea ideii. Rugăminte – link și aici, ca să vă știu visul cel mare din acest an.

Succes.

13

Naivitate de copil

1. La știri, aseară, a fost vorba despre un furt de tablouri. Fiul meu, uimit, mă întreabă: *La ce le trebuie hoților tablourile? Au colecție sau ce? Nu mi-am imaginat că hoții sunt persoane culte!*

I-am explicat că le vând unor colecționari!

*Un hoț nu are carte, poate, dar cel care cumpără de la hoț și are atâția bani ca să poată cumpăra artă … cum de încurajează furtul?*

Eu de unde să știu, mamă? Am cumpărat un singur tablou în viața mea și pe acela de la autoare, așa că …

2. Eu: E scump să-ți iei carnetul de șofer.

Copilul: Cât de scump? Eu: Cred că 1000 de lei.

Copilul își dă o palmă peste frunte: Și eu care credeam că pot să-mi iau carnetul la 18 ani, dar se pare că va trebui să aștept să mă angajez că de unde să am eu vreodată atâția bani, dacă nu lucrez?

(Ăst individ chiar nu vrea să profite de părinții lui 🙂 )

 

6

Care este programul unui scriitor?

Cum și cât scriu scriitorii? De multe ori își pun întrebarea aceasta cei care și-au pus în gând să se apuce de scris, dar nu știu cum s-o facă. In urma cursului de marți și a studierii multor articole din alte țări, m-am întrebat dacă ai noștri ca brazii (scriitorii, evident! 🙂 ) au așternut doar gândurile lor, dintr-o suflare, cum le-au venit în minte, fără să țină cont de reguli  sau au avut tiparele pe care le tot predau cei din străinătate. Dacă s-au pus la birou și le-a șoptit totul muza, cinste lor (deși cârcotașii ar putea spune că de aceea nici nu e prea interesant ceea ce se publică!). Dacă au scris după tipare (acum, desigur, mă refer la cei din zilele noastre – nu pot spune *contemporani* pentru că mi-i include literatura și pe cei din epocă și se știe că în epocă nu puteai să te aduni fără să fii suspect că faci o manifestație împotriva Partidului!), de ce nu dau și ei informațiile mai departe, pentru a lăsa în urmă o generație de scriitori cu care să se mândrească România?

Poate din acel egoism care te determină să ții informația doar pentru tine și bucuria de a lăsa ceva în urmă să se refere doar la ceea ce ai scos tu, nu la faptul că ai investit în oameni?

Cuprinsă de această curiozitate, am deschis o carte pe care o am de ceva vreme în casă 60+1 romane romanesti, a Evelineri Cîrciu și a lui Katalin Băltin. După ce m-am delectat aflând despre stilul alor noștri, am descoperit aici următorul articol, care sper să răspundă întrebărilor pe care le aminteam la început – ideile acestea sunt potrivite nu numai pentru cei ce doresc să devină scriitori, ci și pentru cei care vor să-și ordoneze viața. Sau mă rog 🙂 să vadă cât de ordonați erau alții, care au ajuns departe. Continuă lectura