Doru Trăscău – A spune poveşti prin muzică

Atunci când am primit invitaţia celor de la DOR, am fost sigură că nu e pentru mine seminarul. Sunt eu îndrăgostită de muzică, sunt eu o altistă bună (acum, fără falsă modestie, da?), dar de aici până la a fi interesată de aspectele legate de tehnici ale scrierii muzicii e destul spaţiu… (Asta şi pentru că mă autoprotejez psihic, fiindcă sunt supărată pe mine că am renunţat la pian, după patru ani, pentru că sunt supărată pe ai mei pentru că m-au lăsat să decid singură, în loc să mă susţină să merg mai departe – de parcă eu nu am făcut la fel cu fiul meu, lăsându-l să renunţe pe rând la cele 4 instrumente pe care le-a tot studiat – acum e la … altul! 🙂 ! )

Recunosc: habar nu aveam de The Mono Jacks. Oricât ai vrea să fii de cultă, după ce ai gospodărie, loc de muncă, 5 pasiuni şi obsesia scrisului, nu mai ai timp să te cultivi temeinic în ceea ce se întâmplă pe plan artistic – eventual ce prinzi din zbor! Şi Mono nu zbura! 🙂

Am dat o căutare pe Google şi am ascultat melodia următoare, care m-a determinat să ajung totuşi la seminar. De ce nu am regretat nicio secundă alegerea făcută, ba chiar am fost mândră de mine că am intuit calitatea, dintr-o singură privire – puţin mai jos. (Melodia aceasta nu a fost compusă pentru o iubită care l-a părăsit, ci pentru o preafrumoasă fată, care a coborât din autobuz la prima şi pe care ar fi vrut să o păstreze în autobuz… Vă daţi seama că fata aceea nu va şti niciodată că ea a inspirat aşa ceva? Şi vă mai daţi seama ce influenţă avem noi asupra celor din jur, care pot crea sau pot distruge, din cauza simplei noastre prezenţe? 🙂 Şi vă mai daţi seama că poate fata aceea e nefericită în dragoste 🙂 sau se consideră urâtă? – ce de întrebări pentru introspecţie!)

Publicitate

Atelier de jurnalism narativ și scriitură personală (3)

A fost cea de-a treia noastră întâlnire, la Fundația Calea Victoriei.

Despre celelalte două am scris aici (1) și aici (2).

Cu această ocazie am discutat despre:

1. detaliile senzoriale pe care trebuie să le cuprindă o povestire (se evită explicarea a ceea ce e vizibil, ci doar ceea ce se percepe prin celelalte 4 simțuri)

2. detalii familiare pentru cititori – spui despre stilul unei mobile, despre marca unei mașini, ceea ce readuce în mintea lor momentul când au avut și ei de-a face cu așa ceva

3. detaliile neașteptate (acestea sunt cele care țin de lirism spre adevăr, real, cele care chiar țin de creativitatea autorului – restul pot fi tehnică, doar!)

4. detaliile formei (dimensiune etc etc)

Cum se reușește detașarea de povestea pe care trebuie să o scrii? (ceea ce eu nu am reușit, pentru că tema … temei de azi era atât de dură pentru echilibrul meu emoțional încât nu m-am putut atinge de ea. Sper că voi depăși impactul în zilele următoare.)

Îți pui frumos pelerina de reporter, ieși din experiența ta și devii cel care se uită din exterior. Simplu de zis, greu de făcut. Dar merită – și ca realizare personală și terapeutic! 🙂

Pentru structurarea unui text, există 5 găletușe în care aduni materialele necesare:

1. informații – tot ce e esențial (vârstă, ocupație, rude)

2. reacții – ce spun alții despre…

3. context – statistici

4. cool – detalii surprinzătoare, vii, citate, unghiuri cinematice

5. personal – gândurile, concluziile tale

Dacă avem doar 1, 2, 3 iese o știre! Și nu se folosește 5 la știre – desigur, dacă vrei să fie ceva cu stil. Dacă ai altă intenție, ești liber! Dacă avem 1, 4, 5 avem un text personal – care poate fi împănat cu de toate, dacă e un fel de reportaj de la jurnalismul narativ.

De lucrat în clasă am avut niște povestiri de 10 rânduri despre:

1. Lucrurile penibile din viață

2. Un loc plăcut pornind de la detalii senzoriale (nu văz)

3. Un loc în care nu ne place să fim (tot cu detalii senzoriale – evident, nu văz)

4. Descrierea unui prieten, din trei unghiuri diferite (unghiurile cinematice sunt niște chestii mai greu de descris, dacă nu dau exemple, iar ca să dau exemple ar trebui să mă întind cam mult cu scrisul și nu am timp. Dacă e cineva interesat, răspund pe mail, când am timp, bine?)

Bonus de povestiri, pentru că tot nu vă dă nimeni termen limită și nici nu vă corectează nimeni:

1. cel mai tare teambuilding trăit

2. cea mai senzațională întâmplare a vieții tale

3. o întâmplare a ta/ văzută/ povestită (sau toate trei pe rând) pe care ai vrea să o transformi în film

10 rânduri, da? Sau 2000 de cuvinte, dacă așa vreți voi.

Dacă e ceva neclar vă stau la dispoziție sau puteți căuta și printre poveștile de pe blogul cursului.

Cărți recomandate pentru tehnica narativă:

1. Marta Petreu – Acasă, pe câmpia Armaghedonului

2. Filip Florian – Toate bufnițele

Spor-t la scris! 🙂

 

 

Caracatița micuță și fericirea enormă

Lucrez la un material despre faptul că nu trebuie să cumperi lucruri cu bani, ci experiențe (acum sigur că există și experiențe pe care le cumperi și te duc spre prăpastie, dar nu la ele se referă specialiștii când dau acest sfat!).

Probabil că am simțit lucrul acesta acum câtăva vreme, când găsind blogul acesta am zis… *E timpul să cumpăr experiența bucuriei prietenelor mele, bucurie pe care o vor avea în martie, când le voi oferi ca mărțișoare ceva handmade, nu toate ipsoseriile de la Romană.* Așa că am vorbit cu posesoarea unor mâini dibace, Carmen, iar în timp ce ea se ocupa de fluturași, albinuțe și gărgărițe, am descoperit pe net o caracatiță croșetată – iar eu am o legătură specială cu … caracatița pentru că una dintre cărțile mele pentru copii o are în centrul atenției. Așa că am întrebat-o dacă ar putea să-mi realizeze și mascota, pentru a o așeza pe birou, la radio.

Înainte ca acea caracatiță să ajungă la mine, înainte de a o vedea, a obținut aplauze pe FB. În plus, am trăit ceea ce spun specialiștii – a aștepta ceva care ți-e drag e mai interesant și mai palpitant, aduce mai multă fericire, decât a putea să ai din prima clipă când ai întins mâna (noi, generația mai veche pe acest pământ, cunoaștem aspectul, pe când generația instant, care bate din picior și trebuie să aibă ar trebui să învețe cât mai repede pentru a cunoaște, în sfârșit, fericirea! – dar, mă rog, asta este datoria noastră, noi trebuie să-i educăm astfel, că ei nu vor căuta niciodată să amâne momentul împlinirii 🙂 ).

 

Salate de crudități

De doi ani iau parte la seminare de sănătate, având un mic punct în program, dar bucurându-mă din plin de beneficiile participării… Astăzi a început seria, având ca subiect: Hrana vie.

Poate multe dintre lucrurile pe care le voi scrie sunt cunoscute celor mai minunate gospodine care stau pe blogurile de gătit. Felicitări! Eu nu știam toate aceste aspecte și poate prind bine și altor începătoare în ale bucătăritului…

1. Viața nu poate proveni de la ceva mort, deci refacerea organismului nostru este legată direct de ceva viu, reînnoind zilnic viața în celule și țesuturi. Produsele consumate în starea lor naturală, crudă, conțin viață.

2. Produsele crude sunt bogate în enzime, sunt produse organice. Acele produse în care enzimele au fost deteriorate în timpul prelucrării termice, sunt produse anorganice, sunt moarte.

3. Enzimele sunt substanțe pe care omul nu le poate produce sintetic în organismul său. Enzimele sunt sensibile la temperaturi înalte, sunt active până la temperatura de 50* C. Devin inactive de la – 45* și dispar peste temperaturile de 55*. Unele produse supuse la temperaturi pot menține în viață organismul, dar în dauna sănătății și cu pierderea energiei și a vitalității.

4. Componentele cele mai importante ale enzimelor și hormonilor sunt microelementele. Ele au fost descoperite relativ târziu. Organismul uman conține 59 de microelemente care iau parte activă la toate funcțiile sale. Doar anumite alimente crude conțin cele 59 elemente – morcovii, ridichea neagră, varza, lucerna, castraveții, ardeii, fasolea, măslinele, porumbul, alunele de pădure, semintele de dovleac și algele. Și celelalte conțin microelemente, dar nu pe toate 59.

Pentru salatele de crudități:

1. nu se combină legumele cu fructe (excepție: merele și citricele)

2. dovlecelul nu se rade, ci se taie cubulețe

3. mărul, dovleacul se rad pe răzătoarea mare

4. ceapa nu se toacă foarte mărunt pentru că pătrund substanțele aromatice în salată, denaturând gustul celorlalte legume

5. legumele cu frunze se taie cu cuțitul și se adaugă 1-4 linguri pe porție

6. conopida crudă și broccoli se taie sau se toacă 1 lingură la porție

7. ardeiul gras se taie rondele sau se toacă – pentru o porție, o lingură mare, pentru ornat, 4 rondele

8. salată – 6-10 frunze pe porție

9. avocado – se taie felii, se așază pe marginea salatei

10. roșiile se taie cubulețe

Am degustat o salată excelentă cu dovleac așa că dintre cele 4 rețete pe care le-am primit azi v-o voi trăda pe aceea:

Leapșa cu rezoluții

Preluată de aici. (și cu ceva iz de aici)

1. Să termin odată licența…

2. Să iasă alte două cd-uri cu povești

3. O nouă carte cu povești

4. Un agent literar pe undeva? 🙂

5. Să termin al doilea roman pentru adolescenți

6. Să particip la 10 cursuri despre scris (trebuie să pun niște cifre mai mari, ca să nu reușesc și apoi să mă scuz că a fost prea mare ștacheta, nu că am fost eu prea ocupată!)

7. Să fac o poză cu buletinul Aborsanului

8. Să îl conving pe tata să vină să stea și pe la noi.

9. Să ajung în Germania în septembrie, alături de prietenele mele.

10. Să văd Elveția cu familiile colegilor mei.

Cum toți spun că de regulă ceea ce-ți propui nu se întâmplă, iată Cele mai nerealiste rezoluții.

Și ce spun specialiștii despre …

O rezoluţie eficientă trebuie să întrunească şi şapte caracteristici, spune Meg Selig, în cartea „Puterea de a schimba! 37 de secrete pentru a-ţi schimba cu succes obiceiurile„. Astfel, o rezoluţie este eficientă dacă:

1. Tu eşti cel care a luat decizia de a te schimba, nu doctorul, partenerul de viaţă sau altcineva.
2. Tu ai luat decizia deliberat şi conştient.
3. Ai luat decizia dintr-un motiv care este important pentru tine. Acesta este ceea ce te motivează.
4. Ai luat această decizie pentru că aşa ai dorit, nu pentru că ai simţit că aşa ar fi bine.
5. L-ai scris într-un loc vizibil.
6. Ai spus cuiva despre el, ceea ce a mărit gradul de angajament.
7. Rezoluţia ta este suficient de clară încât să poţi evalua dacă ai îndeplinit-o sau nu.

În plus, orice plan trebuie să se bazeze pe o documentare prealabilă, trebuie să ţină cont de plusuri şi de minusuri şi să fie alcătuit din paşi mici. (mai multe amănunte despre rezoluția rezoluțiilor 🙂 aici )

Invitație pentru oricine – preluarea ideii. Rugăminte – link și aici, ca să vă știu visul cel mare din acest an.

Succes.

Naivitate de copil

1. La știri, aseară, a fost vorba despre un furt de tablouri. Fiul meu, uimit, mă întreabă: *La ce le trebuie hoților tablourile? Au colecție sau ce? Nu mi-am imaginat că hoții sunt persoane culte!*

I-am explicat că le vând unor colecționari!

*Un hoț nu are carte, poate, dar cel care cumpără de la hoț și are atâția bani ca să poată cumpăra artă … cum de încurajează furtul?*

Eu de unde să știu, mamă? Am cumpărat un singur tablou în viața mea și pe acela de la autoare, așa că …

2. Eu: E scump să-ți iei carnetul de șofer.

Copilul: Cât de scump? Eu: Cred că 1000 de lei.

Copilul își dă o palmă peste frunte: Și eu care credeam că pot să-mi iau carnetul la 18 ani, dar se pare că va trebui să aștept să mă angajez că de unde să am eu vreodată atâția bani, dacă nu lucrez?

(Ăst individ chiar nu vrea să profite de părinții lui 🙂 )

 

Care este programul unui scriitor?

Cum și cât scriu scriitorii? De multe ori își pun întrebarea aceasta cei care și-au pus în gând să se apuce de scris, dar nu știu cum s-o facă. In urma cursului de marți și a studierii multor articole din alte țări, m-am întrebat dacă ai noștri ca brazii (scriitorii, evident! 🙂 ) au așternut doar gândurile lor, dintr-o suflare, cum le-au venit în minte, fără să țină cont de reguli  sau au avut tiparele pe care le tot predau cei din străinătate. Dacă s-au pus la birou și le-a șoptit totul muza, cinste lor (deși cârcotașii ar putea spune că de aceea nici nu e prea interesant ceea ce se publică!). Dacă au scris după tipare (acum, desigur, mă refer la cei din zilele noastre – nu pot spune *contemporani* pentru că mi-i include literatura și pe cei din epocă și se știe că în epocă nu puteai să te aduni fără să fii suspect că faci o manifestație împotriva Partidului!), de ce nu dau și ei informațiile mai departe, pentru a lăsa în urmă o generație de scriitori cu care să se mândrească România?

Poate din acel egoism care te determină să ții informația doar pentru tine și bucuria de a lăsa ceva în urmă să se refere doar la ceea ce ai scos tu, nu la faptul că ai investit în oameni?

Cuprinsă de această curiozitate, am deschis o carte pe care o am de ceva vreme în casă 60+1 romane romanesti, a Evelineri Cîrciu și a lui Katalin Băltin. După ce m-am delectat aflând despre stilul alor noștri, am descoperit aici următorul articol, care sper să răspundă întrebărilor pe care le aminteam la început – ideile acestea sunt potrivite nu numai pentru cei ce doresc să devină scriitori, ci și pentru cei care vor să-și ordoneze viața. Sau mă rog 🙂 să vadă cât de ordonați erau alții, care au ajuns departe.

Atelier de jurnalism narativ și scriitură personală (2)

S-a dus și cea de-a doua întâlnire din cadrul cursului. Despre prima am scris aici.

Ieri am vorbi despre structura unui text și modalități de a o realiza. De asemenea, am aflat despre tipurile de povești și m-am bucurat că, dintre cele 3 trimise de mine, una era *vignette*, snapshot sau haiku jurnalistic (toată acțiunea se petrece într-o singură scenă și nu are repercursiuni sau continuare) – deci scrii și din instinct :-), atingând … un stil.

Dacă vreți să faceți niște exerciții mici, încercați să vă reamintiți din viața voastră întâmplări de tipul:

1. erau șanse mici să pierzi și totuși tu ai intrat în categoria învinsului

2. ați fost suspectat a suferi de ceva grav, tensiunea a cuprins relațiile și viața, apoi lucrurile s-au liniștit

3. prima dată când … (aici adăugați voi acțiunea sau acțiunile care vi s-au părut cele mai haioase, dificile, ciudate) când le-ați făcut prima dată

… și așterneți-le pe hârtie, în doar 250 de cuvinte.

Un alt exercițiu a fost să scriem despre o persoană în vârstă care ne e dragă. Dar se prea poate să nu fie dragă sau amintirea să nu fie plăcută. Nu e obligatoriu să fie o relație minunată – deși cei mai mulți au mers pe lucrul acesta, eu binecuvântându-i că au avut parte de așa ceva.

Tema noastră pentru astăzi a fost redactarea a trei povestiri de câte 250 de cuvinte. Greu? Ușor? La final a trebuit să reducem la un singur cuvânt ceea ce am trimis pe net. Greu? Ușor?

Pentru data viitoare avem de dezvoltat textul preferat dintre cele 3, pentru a ajunge la 2000 de cuvinte, cel mult. De asemenea, de observat pe parcursul săptămânii, în locurile pe unde trecem, o scenă veselă și una tristă.

Dacă vă gândiți să faceți toate astea, succes!

Și nu uitați că acest curs are un blog unde puteți citi ce se scrie, de unde vă puteți inspira, descoperind ce au trăit alții și cum descriu ei întâmplările care le sunt mai apropiate de suflet sau care le stau în gât 🙂 .

Aici.

Problemele bărbatului – ce poate citi un bărbat pentru a se cunoaște pe sine

Astăzi am primit, la consiliere, un mesaj din partea unui bărbat – contrar obiceiului de a răspunde doar femeilor.

Marea transformare (nu care e, ci pe care o cer unii pe Google)

1. nu alerga dupa baieti si tramvai ei apar la cateva minute – ești fată, nu? Că eu de la un băiat o știam așa *după femei și tramvaie nu alerga. Vin tot altele la 3 minute.* Pune în practică asta și vei fi cea mai fericită dintre femei. Nu de alta, dar oricum bărbații nu reacționează când se văd vânați. Lor le place să atace ei!
2. cum sa devi din urata frumoasa? – în primul rând, învățând să scrii! Oamenii pot vedea frumusețea și într-o urâtă deșteaptă. Apoi cei mai ușurei pași sunt să găsești o tunsoare care te avantajează, să cauți culoarea în care strălucești, când o pui pe tine!, să-ți cumperi vreo 3-4 rânduri de haine cu care să-ți stea bine, să ai grijă de mers, să nu fie șleampăt (ei, nu te îngrijora, la această categorie, iarna cel puțin, suntem cam toți corigenți, indiferent de frumusețea sau urâțenia cu care am fost înzestrați!), să îți cultivi vocea – poți fi urâtă ca un dinozaur carnivor sau ca un canibal, dacă ai o voce plăcută s-ar putea să cucerești mai multe inimi decât ai visat vreodată (totuși, îmi imaginez că nu vrei chiar să cucerești întreg pământul, nu?). Acestea sunt doar câteva aspecte care influențează fizicul… Dar nu uita că mai e și inima de cultivat, ok? Trebuie să fie și ea spilcuită, ca și vocabularul, ca și faptele tale de bunătate față de cei din jur – care te văd urâtă, desigur, și care deodată vor rămâne uluiți cât de zână ești, căci bunătatea te face minunată. Eu cred că e foarte simplu: succes!
3. cum sa fiu frumoasa – schimbă oglinda. Poate că deja ești, dar ea e răutăcioasă și vrea să-ți strice mulțumirea sufletească… Ceea ce desigur duce la urâțire.
4. cum sa fiu mai frumoasa decat sunt – asta întreab-o pe Bianca Drăgușanu, că s-a străduit și zice că a reușit. Dacă nu-ți place rețeta ei, încearc-o pe cea de la punctul 2! Mai ales ultima parte!
5. cum sa fiu cea mai frumoasa pentru el – poți fi cea mai frumoasă din Univers, dacă inima lui nu are ca valoare fidelitate ți-l suflă prima urâtă care se unduiește puțin în preajma lui. Oamenii din jur (și el 🙂 ) știu de ce; doar tu vei rămâne singura care nu va înțelege.
6. sunt urata si nu am prieten – te consolează dacă-ți spun că sunt și fete superbe care nu au prieten? Nu? Nici pe ele ideea că la fel de greu le e și urâtelor! 🙂 Urmează pașii de la 10 și poate că ajungi fericită înaintea frumoaselor!
7. ce sa fac daca eu sunt urata si nu ma iubeste nimeni – ignoră-ți urâțenia pe cât de mult te ocolesc ei pe tine și vei descoperi că ajungi să te iubești. Măcar tu ar trebui să faci asta, ar fi primul pas – nimeni nu te poate iubi dacă tu însuți/însăți nu te iubești.
8. nu ma place nimeni – ei, s-ar putea să exagerezi și să zici Nimeni pentru că nu te place Cine vrei tu. Oricum, Cineva tot te place. 🙂 Ai de ales între a te mulțumi cu ce-i în mână sau a mai căuta. Dar ideea e că trebuie să introduci o altă căutare în Google din acest moment… *de unde știe asta că mă place cineva și că mie nu-mi place, că doar nu mi-a recunoscut ip-ul computerului*. (Răspuns: Nu, nu l-a recunoscut. Stai liniștit(ă). E doar foarte deșteaptă 🙂 !
9. vreau sa fiu si eu frumoasa – o spui de parcă unei prietene i s-a întâmplat și acum consideri că e rândul tău, după al ei. Ce e așa greu să o întrebi pe ea? Dacă, însă, o spui cu obidă, la aceste cuvinte dorind să adaugi un *în sfârșit*, te sfătuiesc să mergi la o bibliotecă din oraș și să cauți cărțile de la departamentul care te interesează, pentru că sigur au informații prețioase pentru frustrarea ta (ți-aș recomanda și netul, dar cred că deja l-ai dat gata și tot nu s-a petrecut vreo minune – cunosc faptul că multe informații, mai ales pe site de femei, sunt de dragul de-a face trafic, nu pentru că au și consecințe pozitive)
10. vreau sa fiu mai frumoasa – primul pas este să te ții departe de aragaz, că dacă-ți sare vreo picătură de ulei pe chip, nu mai ești nici măcar frumoasă, cu atât mai puțin *mai frumoasă*. Dar să știi că de multe ori bărbații văd o femeie frumoasă în urâta care le gătește bine și le umple mațul. Așa că hotărăște singură ce alegi! J
11. vreau sa fiu superba – ia-o ușurel. Asigură-te că te suportă oamenii întâi, pentru că superbele sunt atât de invidiate încât se simt triste, singure pe lume și ar da orice pentru prietenia cu niște oameni de treabă. Dacă deja oamenii de treabă te simpatizează, mulțumește-te cu ce ești. În ochii lor, deja ești superbă.
12. cum poti fii frumoasa? – mâncând de zor, în fiecare dimineață, câte o bucată din litera pe care ai așezat-o în plus în propoziția ta. Oare care o fi – litera, nu propoziția! J
13. cum sa devi un baiat mai frumis – să-ți spun deschis/ deja ești de vis/: Fetele vor băieți cu umor,/ iar tu ai … să dai tuturor./ 🙂
14. undei dus al meu bunic – probabil să caute linia de despărțire dintre unde și verbul a fi, redus aici la -i! 🙂 Asta în cazul în care ai 8 ani. Dacă ai vârsta mea, cred că s-ar putea să fie unde ajungem toți, după ce trec anii peste noi. Dacă am dreptate și e dus în țintirim, iar tu nu înțelegi, de fapt, ce se întâmplă după moarte și întrebarea ta este mult mai profundă, pot să-ți spun punctul meu de vedere cu privire la asta. Ești pregătit? După moarte, suflarea de viață se întoarce la Dumnezeu, iar trupul se transformă în țărână. La revenirea Lui, Fiul lui Dumnezeu îi va recrea pe cei care L-au iubit, perfecți, minunați, chiar dacă au murit arși, mâncați de un cancer greu sau au fost incinerați. Personal, nu cred în sufletul care colindă după moarte. Dacă nu asta ai vrut să auzi, regret că te-am dezamăgit. Dar mai sunt cel puțin 300.000 de oameni cu blog! Pot să-ți dea ei o altă mână de ajutor.

Întrebări de la copii și părinți – a (nu) învăța

1. copilul meu are note mici la limba romana – și al meu, dar m-am învățat cu ideea că nu voi reuși să scot mai mult de la el, de vreme ce lucrează 5 ore pe zi, în afară de cele 6 de la școală și tot nu atinge perfecțiunea. Se mai întâmplă! Poți să te duci la școală și să vezi dacă e vorba despre lipsa de interes a profesorului, despre o antipatie pe care i-o poartă profesorul sau despre faptul că ai copil timid și este ascultat la fel ca marea gloată, în loc să fie tratat diferit, adică mult mai încurajat, pentru că are nevoie de așa ceva. Apoi important este să îl încurajezi și să îl faci să vadă școala ca o provocare plăcută. Ultima dată când am recapitulat verbul cu fiul meu, i-am explicat că o lucrare este, din nefericire, un mod prin care profesorul vrea să demonstreze că nu te pricepi, iar dacă tu reții toate amănuntele la modul hazliu și rezolvi ceea ce el ți-a pus în față ai să-i demonstrezi tu că … ești la fel de bun ca și el! I s-a părut o aventură interesantă această bătălie și s-a pus pe reținut. 🙂
2. copilul de 4 ani nu vrea sa invete – dar să-ți facă munca ta de birou sau să țină o gospodărie, nu ai pretenție? Cam ce crezi tu că ar trebui să învețe la 4 ani? Tu ce învățai la 4 ani? Ia-l de mână și du-te cu el în natură și căutați râme și spune-i povești despre tine când erai mic. Asta se face la 4 ani.
3. ce poate avea un copil de clasa 1 care retine foarte greu si este foarte timid – de la lene la geniu. Leneșii se comportă așa, dar și geniile. 🙂 Cu răbdare, îți vei da seama din ce categorie face parte. Până una-alta, nu-l face să urască totul în jur, de la școală la propria familie!
4. copilul meu nu mai vrea la scoala – tu mai vrei? Dacă zici nu, ce altă dovadă mai ceri că e normal ce simte? Iar dacă zici da, fă-l să simtă frumusețea care te atrage pe tine la școală, în cel mai creativ mod. Creativ, știi, da?, înseamnă în așa fel încât să-i creezi dragostea pentru școală, nu să-l disperi cu aceleași fraze și reproșuri.
5. ce facem daca un copil este prea jucaus? – te bucuri. Aplauzi. Ești încântat(ă). Sari în sus de fericire. Te uiți în oglindă și-ți vine să te pupi pentru că ai făcut un așa exemplar minunat. Îți strigi bucuria peste tot. Te dai mare în fața celor care au copii îmbonghinați și sobri sau în fața celor care nu pot vedea ochii copiilor pentru că aceștia se răsfrâng doar în computer. Alergi de colo-colo ca un cățel turbat de încântare. Te tăvălești de plăcere. Realizezi că ești cel mai invidiat părinte de pe pământ. Te consideri stăpânul lumii. Îți dai seama că ai cea mai mare realizare de pe lume. Te declari cel mai bogat dintre pământeni. (Dacă faci fiecare chestie în fiecare zi, s-ar putea ca după înțelegi că trebuie să pupi mânuțele și piciorușele copilului, cu recunoștință.)
6. fetita mea nu retine cifrele si literele – ai încercat cu cifre și litere colorate? Ai folosit cartea despre cifre și pe cea despre litere de la editura Prut? Ai făcut jocuri în fiecare zi pentru fiecare literă? De exemplu, când vorbești accentuezi litera aaaaaaaaa, din cuvântul pe care îl spui și ridici litera A pe care o ai în mână. Poate părea cam enervant, dar de vreme ce ai scris asta în Google e clar că te interesează. Ar suna cam așa: Aaaaaaaaaaaaaaaazi (la A ai ridicat litera) aaaaaaaaaaaai (ai ridicat litera) să mănânci aaaaaaaaaaaaaaalune (ai ridicat litera) doaaaaaaaaaaaaaaaaaar (ai ridicat litera) daaaaaaaaaaaaaaaaaacă (ai ridicat litera) strângi toaaaaaaaaaaaaate (ai ridicat litera) lucrurile din paaaat (ai ridicat litera). – Oricât ar părea de hilar, atenția toată se va îndrepta spre gesturile tale care vor părea când amuzante, când enervante, dar oricum i se vor imprima mai multe informații decât dacă urli, țipi și reproșezi.
7. copilul meu nu retine – și dacă e copil și nu fetiță 🙂 , poți folosi metoda anterioară (în speranța că-ți pasă de copilul tău mic, pentru că dacă e copil mare… e cazul să pui în aplicare metoda 11).
8. copi care nu vor sa invete compunere: nu știu ce ar avea de învățat la compunere (oricum, bănuiesc vag că ție nu ți-a plăcut să înveți la gramatică, de vreme ce rătăcești un i – sau 2! – chiar de la începutul frazei!) Mai degrabă ar trebui să scrie compuneri. Poți să-i stimulezi imaginația prin joc. În timp ce te joci cu el jocul preferat îl pui să verbalizeze ce face, pentru a se obișnui să lege cuvintele în propoziții. Apoi îl pui să facă o propoziție pornind de la ceva ce-i place și adaugi și tu una, după care trebuie să adauge el ceva care să se potrivească. Dacă nu vrea prima dată, nu te enervezi, ci continui tu să spui fraze, cât se poate de amuzante, ca să fie convins că are parte de distracție, nu de chin. Și dacă nu reușește din prima zi, ai răbdare și în a doua și în a treia. S-ar putea ca după aceea să nu se mai potolească din inventat. Iar dacă îmi spui că nici tu nu poți scoate niciun cuvânt, că nici tu nu poți rosti o propoziție… ghici cine trebuie să-și învingă limitele? Și el, dar și tu. Doar n-ai pretenție doar din partea lui, în vreme ce pe tine te lași în disprețul anterior față de compunere.
9. dragonul rosu are stand cu flori – da, iar dragonul violet are stand cu legume, pentru ca dragonul portocaliu să aibă straturi și de flori și de legume, din care se aprovizionează primii doi. Evident, toți invidiați de dragonul verde, care n-are de niciunele pentru că e un fel de greiere în lumea dragonilor și nu găsește niciun dragon-furnică de la care să ceară sau să fure. Și uite așa a ieșit o poveste care ar putea să convingă un copil că se pot scrie compuneri din orice! 🙂
10. copilul meu are probleme la scoala. ce sa fac? – La școală, adică din cauza profesorilor de acolo, din cauza colegilor, din cauza lui sau pentru că nu învață? Când vei ști răspunsul, revino, că doar n-au intrat zilele în sac și-ți voi spune că și al meu pățește la fel. Și vina aparține tuturor factorilor. Ca el sunt 99% dintre copii. Deci copilul tău e normalul normalului normal în zilele noastre. Important e ca tu să fii înțelept și să găsești soluția potrivită pentru el – căci toți sunt refractari la învățat, dar niciunuia nu i se potrivește metoda de învățat a celuilalt.
11. copilul nu vrea sa invete – caută o carte care te învață cum să-l motivezi, apoi una care te învață cum să-l … înveți să se automotiveze. Totul stă în mâna ta, după cum problemele lui stau în inima lui, nu în mintea sa!
12. solutii pentru copii lenesi la invatatura – soluții diluate sau mai concentrate? Are un model în tine? Sau trândăvești toată ziua în fața tv? Predă creativ profa sau le spune să facă ei conspecte? Prima dată înțelege de unde vine lenea lui – din el sau din demotivare și apoi caută soluții. Nu poți găsi soluții dacă nu cunoști rădăcina ce trebuie tratată.
13. ce sa fac nu mai vrea sainvetei – l-ai pus chiar pe copil să scrie aceste cuvinte, pentru că altfel nu-mi pot imagina de ce e așa îmbulzeală pe final? 🙂
14. daca nu invatam ce patim – vă transformați în gândaci. Și viața dă peste voi cu prafuri care vă fac să vă ascundeți, cât vă puteți ascunde, apoi nu mai aveți ce face și rămâneți cu multele piciorușe în sus. Îmi pare rău pentru voi. 🙂 Rău de tot! (De fapt, voiam să spun că îmi pare rău că NU se întâmplă nici măcar asta!)
15. e gresit ca nu-ti place sa inveti la scoala – ai dreptate! Dar ia să pună cei mari mâna și să corecteze lucrurile, de la părinți la profesori și să vezi ce vei face și tu lucrurile așa cum trebuie! 🙂 Am dreptate?
16. lecti pentru a invata echeru a in romana – da* niște *lecți* pentru a începe clasa 1, cu bastonașe și bețișoare nu vrei? Că poate dacă mai faci primara de vreo 3-5 ori o să se înțeleagă ce dorești!
17. jocuri de invatat copii eu sai invat nu ei pe mine – să mori tu? 🙂 Descrii atât de clar ce vrei încât meriți titlul de *Părintele beton cu limbaj limpede ca cristalul*.
18. baiatul meu e stresat – ești secretarea mea și ai scris ce ți-am dictat eu? 🙂 Ești cumva vreuna dintre prietenele mele, că și ai lor băieți sunt stresați. A, nu ne cunoaștem? Dar vezi ce asemănătoare suntem? (Serios acum: dacă tu ești cauza, familia, în general, e nevoie să tratezi serios problema. Dacă are probleme cu cei de la grădi, școală, ar trebui să-l duci în altă parte. Dacă i-ai pus prea multe sarcini pe cap, revino-ți! Mai bine să facă mai puțin, decât să stai pe net și să nu găsești remedii.)

Rules from God for this year

Le-am preluat de aici și sunt foarte încântată de ele. Dacă toți ne-am educa odraslele
 în spiritul acesta, ar fi conflict între generații... 0. 

Pentru curioșii care pun întrebări cu privire la viață

Prezentari pe tema Creatiei!

Presedintele Asociației de Studii a Originilor din Italia, ing. Stefano Bertolini va susține o serie de prezentări pe tema Creației la Universitatea Populară I. Dalles, str. N. Bălcescu nr.18 (lângă Intercontinental), în perioada 18-20 ianuarie 2013.

Subiectele acestor prezentări sunt:

1. Au evoluat animalele? – vineri, ora 19.00

2. Vârsta pământului – sâmbătă, ora 17.00

3. Originea raselor – duminică, ora 17.00

Vreau să scriu, dar nu ştiu cum. Şi nici ce.

… atunci du-te şi te plimbă, ar zice cineva care tranşează problemele de tipul acesta precum măcelarii carnea.

Ieri, după ce am publicat articolul pe blog, am primit 20 de mailuri de la persoane care mi se plângeau că ar dori să cunoască mai multe despre scris, dar nu au de la cine. Mda, la noi nu prea sunt oameni care să predea scrierea, pentru că la noi se spune că scrii după cum simţi şi după muză (poate de aceea scria Alex Ştefănescu despre faptul că din 10.000 de volume semnate de autori români ar putea recomanda 10, cu indulgenţă 20). Eu am un principiu: trebuie să ştii totul despre ce vrei să faci, dacă tot te apuci de ceva. Aşa că şi scrisul ar trebui totuşi învăţat. Acum, eu înţeleg faptul că nu sunt bani pentru aşa ceva (în unele cazuri, desigur, pentru că în altele chiar ar trebui să conştientizeze omul că, dacă dă 500 de lei pe o pereche de cizme şi o rochie, acum, la reducere, e mai interesat de acestea decât de dezvoltarea pasiunii lui pentru scris, care ar costa 225 lei. Şi cine nu-şi ia de la gură pentru pasiune… e mai bine să facă orice altceva şi să uite că pretindea odată cum că ar avea scrisul drept patimă!).

Dar am o veste bună. Pentru că am primit o bibliografie de parcurs, la cursul de marţi, am petrecut toată ziua de miercuri sărind de la autor la autor, când pe net, când pe cărţi… Iar ceea ce am descoperit, navigând cu rost, a fost o mină de aur. Pentru cei care locuiesc în oraşe mici unde nu există nici speranţa de astfel de cursuri, pentru cei care nu se pot deplasa la Bucureşti, unde se mai fac astfel de cursuri, pentru cei care nu au bani pentru cursuri …. pentru noi toţi există WritersDigest.com.

Atenţie:

1. Pentru cei care n-au scris încă nimic şi se întreabă dacă sunt făcuţi pentru aşa ceva – aici sunt zeci de articole care vă deschid ochii.

2. Informaţii pentru cei care lucrează la primul lor roman – aici sunt articole care se adaugă celor de la punctul 1.

3. Cei ce vor să-şi îmbogăţească stilul şi scrierile găsesc aici idei.

4. Poeţii accesează aici.

12 ore am stat ieri cu ochii obosiţi, dar fericiţi, zgâindu-mă la toate ustensilele recomandate de site. Nu vă cramponaţi de faptul că acolo sunt recomandate cărţi la care nu puteţi ajunge pentru că şi acelea costă bani. Sunt atât de multe informaţii pe lângă sugestiile de lectură încât eu cred că poţi deja scrie doar cu acele explicaţii. Şi nu vă supăraţi nici pentru că sunt în engleză şi nu aţi învăţat la şcoală decât amărâta de rusa… Cu Google Translate imediat sunteţi serviţi: nişte adaptări, pe ici, pe colo, mai faceţi şi singuri! Eu spun aşa … doar leneşii sau cei ce nu au nimic în comun cu literatura nu vor reuşi să publice în următorul an, cu atâtea daruri americane 🙂 .

Spor-t la scris.

Atelier de jurnalism narativ și scriitură personală (1)

La vârsta când era normal să învăț, eu trebuia să muncesc pentru a mă întreține, pentru că tatăl meu mi-a spus clar că el nu mă ține în facultate. Are altceva mai bun de făcut cu banii; îi dă peste cap, sub formă de vodkă. La 20 de ani de atunci, descopăr ce-mi place și frecventez.

Timp de 4 săptămâni de acum înainte, voi participa la un curs organizat undeva, pe lângă Armenească. Detalii, aici.

Prima întâlnire m-a adus față în față cu 14 colegi absolut surprinzători. Foarte puțini aveau de-a face cu literatura sau jurnalismul. Cei mai mulți erau oameni care au terminat chestii tehnice sau economice și voiau ceva divertisment (nu în sensul negativ, deșucheat al cuvântului) în peisajul vieții lor. Am fost foarte încântată să fiu într-o asemenea companie.

Cursul are un blog unde sunt publicate – atenție! – exercițiile făcute în timpul orelor. Astăzi am avut 4 exerciții cel puțin provocatoare, dacă nu chiar tulburătoare:

1. Scrie ce te definește, cine ești, în 5 cuvinte. (Câteva dintre acestea: Iubesc viața, pur și simplu. / Sunt zâmbărețul și vorbărețul familiei. / Îmi plac oamenii care iubesc. / Trăiesc pentru a scrie povești. / Alerg citind bornele aruncate alandala. / Caut și mă caut mereu.)

2. Descrie în 10 rânduri cartierul în care locuiești.

3. Descrie un moment de frică personală, fără însă să rostești cuvântul acesta în cele 10 rânduri.

4. Spune-i partenerului tău povestea ta – s-a urmărit să vedem câte putem să aflăm într-un timp scurt (5 minute) și cât vrem să spunem într-un timp atât de scurt.

Tema este ca, în minim 300 de cuvinte și maxim 700, să vorbim despre un mic defect fizic.

Pentru cei care vor să știe mai multe nu despre scris în general, ci despre scrisul pe blog, există un curs special. Explicații aici.

În caz că sunteți atrași de conținut, nu stați pe gânduri – faceți planuri în legătură cu timpul pe care să-l alocați în viitor unor astfel de cursuri. Iar dacă aveți și alte interese nu numai scrisul, descoperiți ce ofertă bogată, selectă, cu totul sofisticată au cei de la Fundația Piața Victoriei.