8

O zi istorică

Demisia Papei? Pentru viața Pământului, da, acest eveniment din această zi e istoric!

Dar pentru noi, oamenii simpli, care poate nici nu ne-am dat seama ce se întâmplă azi, altele au fost prioritățile. Fiecare le știe pe ale sale.

Eu personal am serbat plecarea iernii. Cum? Stând 3 ore în fața mărțișoarelor de la Romană, de la Unirii… Mi-am achiziționat 3 bufnițe 🙂 și câteva daruri pentru prietenele mele.

Pentru prietenele care nu sunt lângă mine și nu pot primi ceea ce am acum pe noptieră… 🙂 , un dar muzical. Cum ar suna urarea pentru următoarele luni, care sunt cele mai bune din an?

Să aveți parte în jurul vostru de oameni care să se poarte cu voi așa cum meritați, adică manifestând respect și recunoștință pentru că sunteți alături de ei!

6

Astept o minune (martie, 2013)

Am lucrat pentru ultima data in aceasta iarna cu Maestrul. Nu ca vine primavara, ci pentru ca pleaca pentru a face investigatii. Unii oameni scapa de multe boli, le lasa in urma si se trezesc alergati de altele. Este si cazul lui. Cu o interventie pe cord, acum trebuie sa vada de altele. Mai grave. M-am rugat ceva de genul… *Mai bine dispar eu decat el.*

Pentru ca il iubesc, pentru tot ceea ce a insemnat pentru mine in toti acesti ani.

As vrea sa traiasca vesnic.

Si Ii sunt recunoascatoare lui Dumnezeu pentru ca, desi nu am avut tata, in el am avut un adevarat parinte.

Nu ma tem de nimic in ce ma priveste, dar chiar nu as vrea sa-l pierd.

2

Flight – Denzel Washington

Am văzut filmul pentru că CTP-ul a zis că ar fi trebuit să intre între cele premiate la Oscar, dar nici măcar nu a fost nominalizat. E prima dată când sunt și eu de acord cu CTP-ul. 🙂 Mi s-a părut atât de etic filmul, într-o lume în care orice erou este aplaudat pentru ce face bun, fără să se mai țină cont de toate tarele lui… (poate de aceea nici nu a fost considerat important filmul, era mult prea moral pentru gustul cinematografiei!)

Mai jos, trailerul … și vizionare plăcută celor care încă nu ați reușit să-l vedeți.

5

Principiu. Surpriza. Prioritate. Magia Disney

Era un cântecel pe vremea mea, stupid, pe care îl cântam când ne întorceam de la cramă: Şi cum stăteam eu, aşa, liniştit, un câine a venit, m-a muşcat si a fugit… (nu mai spun continuarea că pot fi dată pe mâna poliţiei veterinare!) Mie mi s-a potrivit sâmbătă seară prima parte… Şi cum stăteam eu, aşa, (doar că eram liniştită, nu liniştit!)… descopăr pe Facebook un anunţ că, prin ironia sorţii, am câştigat un concurs. La care eu ştiam că nu am participat. 🙂

Principiul – Respectul. Am o cunoştinţă pe care o respect, un tip care a luat anul trecut Premiul pentru Excelenţă în Societate, invitat pe la toate televiziunile, cu care americanii au făcut un documentar care mai arată că sunt şi lucruri interesante în România, nu numai porcării. Cum am încredere în el ca în mine, dau share la tot ce afişează el, aşa că atunci când a postat despre Magia Disney am zis… *Să se bucure şi mamele cu copii din adresa mea de FB, de un concurs, posibilitatea de a participa la spectacol* (eu aş fi vrut să merg, în decembrie, când am aflat despre el, dar la preţul biletului am ridicat din umeri *pot trăi şi fără el*).

Surpriza: Şi noaptea la 23, sâmbătă, mă văd câştigătoare, scriu repede un mesaj omului, obsedată de o întrebare… *De ce scrie acolo prin ironia sorţii câştigătoare* – alte întrebări nu aveam 🙂 şi duminică la 6.30 mă sună ca să mă informeze că nu cunoaşte motivul pentru care aşa formulează sponsorul fundaţiei lui, dar dacă vreau să iau invitaţia trebuie să ştiu că e … azi. Adică duminică. 🙂 La 15. Aşa, pe nepusă masă! În contextul în care fiul meu avea timpul tot ocupat – dimineața matematică, de la 17, formația de clopoței și de la 19 I.T.

Prioritatea: Îi explic eu fiului, care era înclinat să refuze la Disney, că e nevoie să stabilești priorități în viață. Cea mai bună, cel mai potrivit, cel mai, cea mai… Trebuie neapărat să gândești când faci o alegere – la cele două lucruri la care participa de obicei mai poate participa, la Disney… Prioritar a devenit spectacolul și am mers să-l vedem.

Magic Disney: Eu recunosc faptul că nu mă simt confortabil în contextul magiei. Cred că modul în care am trăit copilăria, haotic, m-a făcut să-mi doresc să am totul sub control, iar magia mă face să-mi fugă pământul de sub picioare. Pe fiul meu îl lasă cu gura căscată; pe mine, cu sentimentul că trebuie să dispar – din acel loc, nu așa cum dispăreau personajele. Faptul că am avut doar 10 minute cu Woody în copilărie, că mai erau Aventuri din Pădurea Neagră, cu Albișoara etc etc… adică lipsa poveștilor din copilărie (eu citeam din clasa a 2-a romane de 300 de pagini, nu povestiri!) m-au determinat să ador desenele. Am ajuns să-mi fac tricou cu prințesele, da? Da! Și le-am văzut acolo, pentru o secundă, două.

Sincer, după gustul meu, era nevoie de ele cel puțin 5 minute pe scenă, fiecare. Acolo, însă, a fost altceva… magie. Cum apar flori din pălăria goală, cum dispare pizza, cum se arată unul dintre cei doi… în ființa celuilalt… (e greu de explicat 🙂 ), cum se ridică amărâta de Jasmine, care nu l-a găsit pe Aladin, ci pe mister magician… Poate mai bine rămânea iepurele și făcea niște tumbe. Pentru inima mea era mai potrivit. Și, ca educator, îmi dau seama că pentru copii era mai important să se amuze cu personajele din Bambi, de exemplu, sau cu ratonul lui Pocahontas, dar societatea noastră are ca divertisment – magia, așa că li se imprimă de mici copiilor atracția spre asta.

Calul de dar nu se caută la dinți, gata! 🙂

26

Principii de educație

Uneori, suntem pentru copiii noștri ca stăpânul ce avea un câine – despre cei doi în întâmplarea următoare.
Un macelar vede intrand in magazinul sau un caine cu o bancnota de $10 si un bilet pe care scria: „10 antricoate de miel, va rog”.
Amuzat, ia banii, pune antricoatele intr-o punga in gura cainelui, si inchide repede magazinul. Il urmareste pe caine si vede cum opreste la culoarea verde a semaforului, se asigura in ambele sensuri si traverseaza in statia de autobuz. Cainele verifica lista cu orarul si se aseaza pe banca. Cand autobuzul apare, se uita sa verifice numarul autobuzului, apoi se urca. Macelarul il urmeaza perplex.
Dupa un timp, cainele se aseaza in fata, se pune pe labele din spate si apasa butonul „stop”, iar macelarul il urmeaza afara. Cainele alearga pana in fata unei case si lasa punga la intrare. Se intoarce pe alee, mai face o cursa si latra catre usa . Si latra, si latra… Niciun raspuns din spatele uşii. Atunci sare pe perete, alearga in jurul gradinii, se bate cu capul de geam, sare si asteapta din nou la usa .
Un tip masiv iese injurand si bombanind cainele, dandu-i chiar si un sut. Macelarul incepe sa strige la tip: „Ce faci, ce faci? Cainele asta e un geniu!”
Stapanul ii raspunde:”Geniu zici? Geniu de nu mai poate! Este a doua oara saptamana asta cand isi uita cheia!”
De câte ori ignorăm ceea ce e bun în ei și vedem doar ceea ce nu fac?
Am primit pe mail 99 de principii pe care să le aplicăm în educarea copiilor. Ele sunt foarte bune, dar dacă le vom folosi pentru a ne mândri cu ceea ce a ieșit din mâna noastră, fără să ne gândim la ritmul propriu al copilului, la faptul că până la urmă copilul este… nepriceput și nu are cum să fie un geniu din start… ei bine, atunci mai mult rău ne-ar face. Pentru că știința nu ne ajută cu nimic dacă nu e pusă în practică din iubire.
0

Scop

Soren Kierkegaard:

Ceea ce într-adevăr îmi lipsește este o înțelegere clară a ceea ce trebuie să fac, nu a ceea ce trebuie să știu. Important este să mă înțeleg pe mine însumi, să văd ce anume vrea Dumnezeu să fac… să găsesc ideea pentru care să trăiesc și să mor.

Preferatul lui Cătălin începe să-mi placă și mie, dar acum nu mai am cu cine vorbi despre el, pentru că înțeleptul a plecat în Alaska. Oricum, mi-am permis să iau frântura asta de text de la el de pe blog și să-i mulțumesc pentru că mi-a deschis ochii cu privire la S. K.

Soren Kierkegaard a fost întrebat de regele Danemarcei, Christian VIII, cum crede el că ar trebui să se comporte un rege.  Kierkegaard i-a răspuns, printre altele, că ar fi foarte bine ca regele să fie urît (Christian VIII era un bărbat foarte frumos). Apoi, a mai spus el, ar trebui să fie surd şi orb sau cel puţin să se comporta ca şi cum ar fi, pentru că asta ar rezolva o mulţime de probleme. Şi n-ar trebui să vorbească prea mult, ba chiar ar trebui să aibă un discurs standard pe care să-l folosească în orice ocazie, deci un discurs fără conţinut.

E greu de spus dacă Kierkegaard nu făcea altceva decît să fie ironic, pentru că ironia era una dintre preocupările lui principale. Ironic sau nu, trebuie admirat curajul de care a dat dovadă. Dar mai mult decît curajul lui Kierkegaard, trebuie admirat regele care a întrebat: pentru că a întrebat.