Să descoperi/ încurajezi pe cineva

În urmă cu ceva timp, Ileana Cosânzeana (am scris despre ea cu mult timp în urmă aici și aici și în multe alte locuri) a organizat o tabără pentru copii la Bran. M-a luat și pe mine ca ajutor, pe lângă ea, iar eu mă ocupam cu spunerea de povești, parcă! 🙂 Nici nu mai țin minte ce făceam, după cum se vede, dar ideea e că stăteam de vorbă cu copilașii, dintre care unul avea un talent izbitor la desen. Am spus lucrul acesta zile la rând, l-am rugat să deseneze pentru cărțile mele, deși era mic, la început de gimnaziu, i-am scris pe mail despre faptul că n-ar trebui să ignore priceperea aceasta… Nu mi-a răspuns niciodată, dar eu mi-am făcut datoria.

Ileana Cosânzeana m-a sunat acum și mi-a spus că, datorită insistențelor mele, părinții copilului l-au dus la un specialist, care i-a trimis la Liceul de Artă. Acum copilul este unul dintre cei mai buni de acolo, iar pentru că este important ca el să fie acolo, stau toți într-o garsonieră închiriată în timpul săptămânii, întorcându-se acasă, la Bran, doar la sfârșit de săptămână. Le e greu, dar pentru copil fac acest sacrificiu.

Oamenii îmi transmiteau mulțumiri pentru ceea ce am făcut pentru copilul lor, implicit pentru ei.

Nimic, de fapt 🙂 . Doar că am fost sinceră! Așa cum am fost și voi fi mereu – lipsită de invidie și dornică să văd oamenii fericiți.

– Of, of! Singura parte urâtă în toată această poveste este că fiul meu nu are parte, în dezvoltarea lui, de … oameni ca mine (profesori, părinți binevoitori). Dar, oricum, pe mine, această tristețe nu mă va face să mă port ca ceilalți!