Note mici

Fiul meu este un fenomen. Răspunde în clasă și are 4 de 10 în caietul profesoarei de chimie, pentru participare la oră (în 4 ocazii, deci e activ! – la 5 de 10 primește un 10 în catalog!), iar la lucrare … ia un strălucitor 4! Din aceleași întrebări.

La franceză spune cea cu care face meditație: Nu poate să ia notă mai mică de 10, la cum știe! Și el vine acasă cu … 4.

Soțul meu îi spunea azi dimineață: *La noi acasă este crescătorie. Nu te sfii să iei toți 4 pe care îi găsești în drum, că noi îi creștem până ajung la 10, bine? Dacă ți-e așa de milă de ei, că îi vezi stingheri pe cale, adu-i la noi, iar noi îi vom îngriji. Suntem prieteni cu cei mai mici.*

Bine că putem s-o dăm pe glumă, altfel am lua-o razna, văzând realitatea pe care n-o putem explica, în niciun fel. 🙂

Anunțuri

8 gânduri despre &8222;Note mici&8221;

  1. Părerea mea este că fenomenul e…profesoara. Poate și-a dat peste cap sistemul de valori. Poate are o problemă cu astenia de primăvară sau cu „astenia” de mărțișor. Se mai întâmplă. Poate vede peste tot numai genii și nu mai recunoaște copiii normali. Poate e nemulțumită de școala în care predă. Poate are sindromul „sunt fenomenală”… Toate astea pot explica de ce copilul, probabil normal ca orice copil, primește doar promisiuni fenomenale și se alege cu (doar) note de 4. Nu dispera, va reuși!

    • tocmai pentru că nu contează notele sau părerile profesoarelor despre familie, copil etc etc nu mă impacientez. a început să devină amuzant, dacă altceva nu avem ce face!

    • dacă e lăsat singur în cameră, nu poate învăța, stă și 2 ore uitându-se pe pereți. dacă e cineva lângă el în 10 minute învață tot. s-ar putea ca la scris să aibă aceeași problemă ca la făcutul temelor: să aibă nevoie de cineva care să-l urmărească, să-i ceară să se concentreze etc…
      este uimitor cum se poate pierde deodată în scris, când eu mă concentrez în scris… dar el nu e … eu! 🙂
      tre să învăț asta.

    • merci pentru link, voi citi.
      să știi că la soțul meu nu a fost ironie, ci umor. depinde mult de ton, pentru a le diferenția. iar fiul meu a fost foarte relaxat după, degajat, pentru că este sigur că noi putem să luăm totul în glumă, nu pe el sau problemele lui, ci situația – nu îi cerem să respecte faptul că e fiul lui… și să nu ne facă de râs, vrem să fie totul în ritmul lui, nu avem pretenții…
      da, știu că ironia descurajează. sunt rodul ei 🙂 .

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s