O sărbătoare pentru cele care sunt mame fără a avea copii

Cumințenia pământului este prietena mea care are 32 de ani și nu are copii. Într-o ocazie, era pe la mine, ca să facă puțină franceză cu fiul meu, pentru că (deși sună ciudat!) cu mine copilul nu poate face 🙂 . În timp ce gustam ceva, sună telefonul ei:

a. A., mamă de o lună a 2 gemeni, îi cere sfaturi despre cum să liniștească băieții, pentru că plâng amândoi în același timp.

b. R, mamă de 8 luni, îi cere sfat cu privire la lactație.

c. Mama fetei pe care o ajută la teme după ore o întreabă ce poate face pentru fata ei ca să nu mai fie atât de timorată la ore.

d. Părinții ei se interesează dacă a mai vorbit cu frații ei, că doar e sora mai mare.

e. L. o ceartă că nu a ajuns acasă pentru că venise pe la ea în vizită cu copiii ei…

Cred că, pe lângă ziua mamei, ar trebui să fie în calendar și o zi a celor care, fără a fi mame, îngrijesc de copiii altora. Serios! Știu că sunt puține cele care se implică în viața cuplurilor – unele preferând să își plângă de milă că nu au soț sau urmași, dar sunt destule și oricum fiecare ar trebui să le onoreze pe cele care își fac timp și au dispoziție pentru a fi un fel de mămici, chiar dacă nu au dat viață.

Personal, le respect pe cele care și-au făcut un obicei de a ieși cu copiii altora, dându-le posibilitatea părinților să răsufle puțin și luând și ele o gură de aer proaspăt, jucând un rol neobișnuit, de regulă. Una dintre prietenele care face asta îmi spunea cu seninătate: *Eu când ies cu copii, îi aleg pe cei mai răi. Așa, după truda pe care o am cu ei, după victoria pe care o am, că am reușit să ajut părinții și am *dat gata* 🙂 și *fiara* asta mică, mă duc acasă liniștită și 2 săptămâni nu mai sufăr că nu am copii: dacă abia mă refac după cele câteva ore, cum m-aș simți dacă aș avea un copil de felul acesta zi de zi, cu mine, în casă.* 🙂

Le iubesc pe aceste persoane care, deși nu au ceea ce și-ar dori, își văd frumos de viața lor, nu cu invidie la adresa celor care au, ci cu dorința de a fi de folos și de a se dezvolta în alte direcții decât cele… *clasic* feminine.

Mulțumesc, prințeselor care faceți lucrul acesta!

Anunțuri

4 gânduri despre &8222;O sărbătoare pentru cele care sunt mame fără a avea copii&8221;

  1. frumos spus si perfect adevarat. o astfel de persoana am si eu in viata mea si e o bucurie sa ma pot baza pe ea cand am nevoie sa il las pe Dante cateva ore . in plus, deja i-am pus gand sagalnic: si ea se va ocupa de copilul meu la engleza :)… te inteleg perfect la capitolul „nu face cu mine” . intre timp insa sper sa aiba si ea pruncul mult dorit.
    In alta ordine de idei, iti urez si eu sa ai o primavara frumoasa si miraculoasa !

    • să trăiască toate persoanele care ne iau sau ne aduc pruncii 🙂 și să ne dea posibilitatea să facem și noi aceasta pentru ai lor! eu sunt o mătușă bună pentru cele care vor să-mi încredințeze copiii! problema este că… unele chiar preferă să fie martire decât să apeleze la cineva. din păcate! 🙂 pentru ele, evident! 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s