121.ro Cu blogărițe și cititoare

În dimineața de miercuri, eram pornită să merg la întâlnirea organizată de Publica, dar am observat propunerea Danielei Fugaru Kammrath, aceea de a se întâlni cu blogărițele. Expirase de 2 zile perioada înscrierilor, dar eu am scris un mesaj și unde eram eu seara? La cafeneaua blogărilor, de pe Popa Nan, 3. Ningea, era zloată, nu aveai chef decât de cuptor și de o ciocolată caldă – ceea ce am și găsit acolo! Am cunoscut cu această ocazie 4 persoane simpatice de tot, care mi-au rămas în minte pentru că erau la masă cu mine – mai erau și alte simpatice, dar aflându-se la distanță nu ne-am putut apropia atât de mult.

– Mirandolina, care adoră zăpada din primăvară.

– Veverița, care mi-a vorbit despre al ei proiect verde de săptămâna viitoare (mie mi-a amintit de o prietenă din copilărie și chiar m-a făcut să mă simt ca un copil!)

– Oana, la al cărei blog eram abonată

învingătoarea care tocmai și-a schimbat blogul de pe WordPress, pe domeniu personal

Au fost aproape 3 ore de taclale. Alături de Daniela s-a aflat Claudia Patrascu – membra a echipei organizatoare SuperBlog.

Cred că fiecare dintre femeile din oraș merită să aibă parte de astfel de momente plăcute – da, comunitatea aceasta se vrea a *femeilor senzaționale* – că suntem sau nu, împreună putem să ne redescoperim veleități de … senzație! 🙂

 

Anunțuri

7 responses to this post.

  1. Posted by Evelina Rustem on 29 Martie 2013 at 19:56

    A fost un eveniment pe gustul meu, pentru sufletul meu! Sunt foarte bucuroasa ca v-am intalnit blogărițelor!

    Răspunde

    • să mă ții la curent cu toate evenimentele sportive pe care le organizezi pentru că sunt importante. le voi posta eu pentru mămici, să își scoată copiii la joacă, la verde.

      Răspunde

      • Posted by Evelina Rustem on 29 Martie 2013 at 20:07

        Super, sper sa iasa bine saptamana asta si o sa continuam in ritmul asta! 🙂

  2. Mare bucurie am avut cand am citit acest comentariu, mai ales ca ma consideri o invingatoare!Intr-adevar si eu m-am simtit bine si desi am copiii mari mi-am propus sa iti urmaresc activitatea de pe blog.
    Iti multumesc si m-as bucura sa tinem legatura.

    Răspunde

    • poate păstrând legătura, mă împrietenesc și eu cu gătitul.
      eu cu el suntem cunoștințe, dar mai de la depărtare. 🙂
      vorbim, pentru că și mie mi-a plăcut să stăm la aceeași masă, cu aceleași gânduri.

      Răspunde

  3. Felicitari, blogaritelor!
    Am o invidie pe voi…:)

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: