Sunt ceea ce sunt… Mă schimb sau nu?

Carol Dweck vorbește în Mindset despre cele două tipuri de mentalități:

Mentalitatea fixă:

“Așa sunt eu”
* Evit provocările
* Renunț ușor în fața obstacolelor
* Efortul nu are rost
* Refuz feedback-ul
* Succesul celorlalți este amenințător

Mentalitatea de creștere:

* “Pot să mă schimb”
* Accept provocările
* Obstacolele mă întăresc
* Merită să depun efort
* Învăț din critici
* Mă bucur pentru succesul altora

Să fim serioși, de cele mai multe ori, suntem în mentalitatea fixă. Ne e greu să ne schimbăm, nu pentru că nu am vrea, ci pentru că nu știm cum s-o facem, iar după ce aflăm care e metoda ajungem la concluzia că … ne vom schimba, dar nu acum, ci cândva… Și tot amânăm. La mentalitatea de creștere ajung doar cei deciși să facă ceva cu viața lor – eu personal consider că aceasta este singura stare care face din tine om; cealaltă în cel mai bun caz te păstrează la stadiul de *băiatu* mamii* sau *fetița tatii*.

Circulă pe net o zicală, în engleză sau în română: *Sunt ceea ce sunt. Dacă nu-ți convine, întoarce capul și mergi mai departe. Eu oricum nu mă voi schimba.*

Evident că orice om care este prieten cu mine – subliniez, care este prieten cu mine! – va ști că, dacă eu așez la mine în Facebook acest citat, mă refer la cu totul altceva decât la faptul că sunt încăpățânată și nu vreau să schimb un obicei rău cu unul bun. Orice prieten știe că eu accept sugestiile, îndur criticile, sunt încântată să mi se explice ce ar trebui făcut și să fac acel lucru, chiar dacă nu mi-e comod. (Soțul meu zice de fiecare dată că i-am atras atenția prin faptul că eram foarte maleabilă, în momentul în care mi se demonstra că e ceva în neregulă – nu eram orgolioasă, să o țin pe-a mea, nici agasată, că sunt alții mai buni decât mine și știu mai multe!) Dar aceasta este diferența dintre prieteni și necunoscuți: cei ce habar n-au nimic despre tine, se reped poate și-ți dau un comentariu sub acest citat: *greșit*, *idee falsă*, *nu te vei dezvolta dacă vei crede asta*.

Mi se pare interesant că, de multe ori, cei care dau indicații 1. că ar trebui și 2. cum ar trebui să se schimbe viața cuiva sunt persoane care nu se schimbă sau dau impresia că se schimbă, pentru ochii lumii, pentru că au acest principiu, pe cât de real pentru ei, pe atât de fals pentru evoluția personală: important e să liniștesc oamenii din jur că totul e bine cu mine! Ori au o altă prostie în cap: cu cât dau mai multora peste nas și-i pun mai mult la punct, cu atât ei vor crede că eu sunt mai bun și mai gata de schimbare, iar eu nu va mai trebui să demonstrez asta; e destul să latru cu privire la asta.

Nu știu dacă am fost înțeleasă. De fapt, nu am scris pentru a fi înțeleasă, ci pentru ca un om care trece prin asta să vadă că este atât de des întâlnit fenomenul, că nu se scapă la niciun nivel de așa ceva. Îmi doresc să știu că măcar un om care trece prin asta va avea curaj să meargă înainte, conform personalității sale, care se schimbă când e ceva de schimbat, dar nu se lasă influențat când este ceva ce trebuie să fie păstrat.

Și am să dau un exemplu: mi-am transformat lenea în perseverență, lipsa de punctualitate în punctualitate, duritatea în bunătate și brutalitatea în diplomație. Erau lucruri necesare, pe care eu nu le aveam, așa că am renunțat la ceea ce nu mă reprezenta (chiar dacă aveam, din cauza unei vieți anormale!), pentru a acumula ceea ce mă bucură și le face plăcere celorlalți. Dar niciodată, niciodată, nu voi renunța la principiile mele de viață care 1. nu supără pe Dumnezeu, 2. nu rănesc omul de lângă mine, 3. nu-mi fac mie rău!

Dar chiar și aici e loc de schimbare. De ce? Să iau cea mai controversată decizie a vieții mele, după părerea unora: fiul meu este vegetarian.  Nu că a renunțat la un moment dat – pur și simplu, nu a mâncat niciodată! Doctorul de familie a fost supărat, a ripostat, pentru ca la fiecare control să declare surprins: E cel mai sănătos, cel mai arătos, cel mai înalt, cel mai … dintre cei născuți în anul lui (deși el este născut la mijlocul anului!) De la părinți, la cunoștințe, de la specialiști la babele din sat, toți au insistat să renunț la această decizie. Dar, după cum spuneam, când știu ce fac și de ce, n-o să mă vezi schimbându-mă, …. decât dacă mi se demonstrează clar că greșesc, pentru că – în acest caz – apelez la mentalitatea de creștere și … o fac!

La vârsta de 10 ani, copilul meu m-a întrebat dacă ar putea mânca niște pește. I-am dat liniștită, zicând în sinea mea: *Dacă îi place, îl voi lăsa să facă ce vrea!* Era decizia mea de nestrămutat, până în momentul în care decizia lui ar fi fost altfel – în fața presiunii exterioare nu aș fi cedat, dar la dorința lui, da! Aborsanul, însă, nu numai că nu și-a mai dorit să repete experiența, dar i s-a făcut atât de rău, dintr-un simplu gustat, că mi-a mulțumit pentru că l-am scutit de așa gust, mi-a spus că în viața lui nu va mai repeta asta etc etc.

Concluzionez:

Cred că într-un om matur se află și mentalitatea fixă – pentru lucruri bune și mentalitatea de creștere – pentru aceleași lucruri!

Iar prietenii vor ști întotdeauna despre tine, dacă ai cele două mentalități, când trebuie sau când nu ar fi cazul.

Iar cei care nu-ți sunt prieteni, vor tăbărî pe tine cu sfaturi, pentru a ascunde slăbiciunile lor sau pur și simplu pentru că sunt mult prea mici pentru a fi cunoscut viața, dar au impresia că știu mai mult decât oricine.

Anunțuri

3 gânduri despre &8222;Sunt ceea ce sunt… Mă schimb sau nu?&8221;

  1. Bine punctat, nici eu nu mananc carne de vreo 3 ani si inca ma lupt cu mentalitatile celor din jur, numai ca am inceput sa nu mai dau nici o explicatie, nu au decat sa-si bata ei capul, si culmea ca a inceput sa apara genul asta de informatii din tot mai multe surse si nici macar nu-si dau interesul sa vada mai mult despre ce e vorba.

    • și ca acest subiect sunt multe altele, pe care nu le ia nimeni în calcul decât pentru a judeca omul, pentru a-i trasa sarcini – care nu coincid cu ce vrea omul să facă sau cu ce poate omul să facă… fiecare e șef peste viața altuia și vrea să-l vadă pe celălalt schimbat, pentru ca în felul acesta să nu se simtă vinovat că el nu … s-a schimbat.
      să mă contrazică cineva, dacă nu am dreptate 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s