19. 🙂
Despre Vinerea Creativă, aici.
Cu această ocazie, l-am revăzut pe D.P., care ne-a vorbit 25 de minute la terminarea cursurilor de Antreprenoriat în Industrii Creative.
Scopul cursului: să ne dăm seama cum poate fi valorificat, din punct de vedere financiar, talentul!
În a doua parte a prezentării s-a dezbătut Business canvas.
Nu se poate explica ceea ce înveți ascultând un astfel de curs – trebuie neapărat să participi!
🙂 20.
Eram tristă că nu pot ajunge la Bookfest ca în ceilalți ani, de dimineața până seara: ca o consolare (preferam să am motive de durere!), am descoperit ieri, în cele 9 ore cât am stat, că e mai mult o lâncezeală decât un stup de albinuțe culturalizate. 🙂 ( Îmi cer scuze de la cei care chiar mai fac unele, altele pe acolo, dar cei mai mulți nu au nici standuri atrăgătoare, nici politețe, dacă te aproprii de standurile lor. Ba unii, după ce că sunt lipsiți de politețe, iar tu nu vrei să-ți strici ziua, ci vrei să le-o înseninezi și faci o poantă, stau ca stanele de piatră și te privesc de parcă ești vinovat că încerci să le spargi contractul cu durerea: ei vor să păstreze chipurile nefericite!)
În plus, constat creșterea interesului pentru a vinde ceai la târgul de carte. Dar nu ceai de băut acolo, ci ceai de pregătit acasă. Într-un an, la Bookfest, cei de la Cărturești serveau un ceai minunat, numai bun de spus povești în fața lui. Acum, n-ai astfel de speranțe, în schimb ai vreo 6 opțiuni de firme de la care să cumperi. Eu cred că aceasta înseamnă a nu respecta clienții – îi chemi la carte și le dai ceai și nu te temi că îi vei dezamăgi, important e că ai acoperit niște standuri, pe care altfel le aveai goale, căci n-ai convins destule edituri.
Despre cărțile cumpărate voi vorbi de miercuri, astăzi prezint una singură, pe care cei cărora le place să scrie o vor căuta cu siguranță, important este să știe că există.
Cum să scriem bine – ghidul clasic pentru scriitorii de nonficțiune. Autor: William Zinsser. Editura Paralela 45.
După stilul celor de la Paralelă, sigur că dacă nu o luam acum cu 20 de lei, aveam parte de ea la toamnă cu 15 sau 10 lei, dar cum eram dornică de a afla ce spune domnul respectiv, n-am rezistat. Și n-am rezistat nici aseară, am citit primele 9 capitole, adică principiile esențiale când te apuci de scris: Tranzacția. Simplitatea. Umplutura. Stilul. Publicul. Cuvintele. Utilizarea.
Primele 8 principii sunt interesante și scrise într-un stil plin de umor, dar ultimul le întrece – poate și pentru faptul că nu a fost abordat prea des, cel puțin la noi! (și oricum noi îl vom vedea abordat din perspectiva limbii engleze, dar se poate adapta! Tot e mai bine decât nimic!) De ce un cuvânt e potrivit, iar altul nu? Sunt vreo 70 de cuvinte în jurul cărora ți se prezintă argumente pro, contra, pentru a putea să pricepi de ce să (nu) le (mai) folosești 🙂 .
Cartea în afara târgului costă 25 de lei.
Treceți pe acolo, poate prezența voastră își va pune amprenta pozitiv asupra evenimentului care creează evenimente; dar pentru cine?
21. 🙂
Cel care toată ziua e activ ca o albină,
e puternic precum un taur,
muncește ca un cal
și seara se întoarce acasă rupt de oboseală precum un câine,
ar trebui să consulte un veterinar
căci este probabil să fie un bou.
22. 🙂
Am ajuns mult mai devreme la cabinetul stomatologic și așteptam cuminte. Îmi luasem o carte, mai bine să fiu acolo, decât să ajung mai târziu (am oroare de întârziere! Pot suporta multe defecte la oameni, dar lipsa de punctualitate, nu!). Fetița dinaintea mea a început să plângă: *Mami, orice, dar nu injecție. Orice, dar nu injecție. Mami, te rog, vă rog, domnule doctor, mai bine să mai așteptăm. Marți, vineri, săptămâna viitoare, poate atunci, vă rog.* Mi-am adus aminte de mine: eu la 13 ani am devenit abonată la stoma; ea era și mai mică, 8 ani. Pentru că nu se mai potolea din plâns, mama a dat-o jos după scaun și, când să iasă, am rugat-o să revină, după ce se liniștește copila, pentru că poate intra în timpul programării mele. Dezamăgită de reacția fetei, nervoasă, femeia a plecat.
Când am terminat intervenția, abia puteam deschide gura: anestezia mă oprea! Dar fetița s-a întors, calmă și senină.
*Bine că ai venit iar!* – eu
*Am venit, fac orice, dar nu injecție!* – ea
*Te rog, nu începe iarăși!* – o pune la punct mama ei.
Fata a ridicat tonul: *Injecție, nu. Nuuuuuuuuuuuuu!*
I-am luat mânuțele într-ale mele și-am început:
*Vezi că am fața umflată? Nu! Și totuși am făcut injecție. Am făcut o anestezie, ca să poată lucra domnul doctor. Doctorii sunt ca albinele: ele au ac, dar fac miere; doctorii au ac și îți dau sănătate. Dacă eu am făcut injecție și am rezistat, și tu o să reziști. Mă refer la faptul că și eu sunt fricoasă, dar nu las să se vadă.
Nu ți-ar plăcea ție să te duci mâine la școală și să le spui fetelor din clasă: eu am stat liniștită la injecție? Să-ți spun drept, eu eram tare fricoasă. N-ai văzut ființă mai fricoasă decât mine. Dar, pentru că îmi plăcea să mă admire oamenii, mă încurajam singură și făceam tot ce le era altora frică. Așa că, de câte ori trebuia să facem injecții la școală și toți colegii fugeau în spatele clasei, eu înaintam spre catedră și ridicam mânecuța și apoi toți prindeau curaj. Apoi toți îmi ziceau: datorită ție, am îndrăznit să merg la injecție, iar eu eram foarte mândră că am reușit să-mi ajut colegii. Poate ai și tu vreo colegă fricoasă și are și ea de făcut injecție, când ajungi mâine la școală și-i explici că ai izbutit… O și încurajezi, câștigi și respectul ei!
În plus, cine o să aibă dințișorii sănătoși? Că parcă văd că ai să ai un zâmbet foarte frumos…
A, și să nu uit! S-ar putea să te doară: uite aici un dar din partea mea. E un c.d. cu povești. După ce pleci de aici, dacă te doare puțin, nu ai de făcut mâncare sau teme, stai în pat și asculți poveștile. Îți iei ursulețul în brațe sau ce jucărie îți place ție, te sui în pat și, chiar dacă te mai doare puțintel, o să te distrezi. O să vezi că eu sunt acolo, când copil, când mămică, și o să știi că sunt cu tine!*
Fetița s-a întors triumfătoare spre mama ei: *Fac injecție!*
……..
Mi-am amintit de ce țin eu permanent în geantă 2-3 jucării mici, c.d. sau creioane cu capăt amuzant.
Eu și fiul meu am circulat mult cu autobuzul sau metroul, de la cei 3 ani ai lui până la 10, așa că trebuia să ne jucăm mereu cu ceva, ca să nu se plictisească – mai ales că rar găseam loc să stăm jos. Cu un obiect, făceam zeci de jocuri sau povești, așa că ne trecea timpul mai repede. Deși copilul nu mai are nevoie de așa ceva (și nici nu mai umblă cu mine 🙂 !), am rămas cu obsesia jucăriilor din geantă: dacă vreo mamă are un copil în criză, imediat scot obiectul și intru în repertoriul de mamă.
Ceea ce e o mare bucurie pentru mine, ținând cont că alt micuț nu mai am și nici n-o să mai vină – măcar îmi astâmpăr setea de a fi cu un piticuț și, mai ales, de a fi de folos unui piticuț.
23. 🙂
Am cerut de multe ori ajutorul prietenilor pentru a găsi așa ceva. Dacă vă trece vreodată prin cap să tastați aceste cuvinte în Google, găsiți ceva idei despre cine nu este doctor bun 🙂 , că toată lumea se plânge. Nimeni nu face aprecieri: poate pentru că nu e nimeni mulțumit, poate pentru că nu le trece prin cap oamenilor să-și strige bucuria pe net.
Eu am fost foarte mulțumită în aceste zile de doctorul Ionuț Tudose. Pentru cei interesați, cabinetul este pe lângă Mall Vitan: Calea Vitan, 106, bl. V40, sc. 3, ap. 57, interfon 57.
Pentru cei care au probleme serioase dentare, în a căror gașcă mă înscriu, un doctor bun dă confort psihic – pentru că tratamentele sunt atât de chinuitoare.
24. 🙂
Ai mei nu mi-au dat nimic. Nici ai soțului meu. Probabil pentru că am reușit să ne descurcăm, îmi imaginez că oricine se poate descurca, în ciuda faptului că nu are valori materiale. Sigur că de câte ori m-am întrebat ce va face copilul meu, m-am speriat: să nu cumva să-i placă vreun lucru … din care nu-și permite să trăiască – arta, de exemplu 🙂 !
Un unchi spunea că fiica lui vrea să fie profesoară de română și că el i-a spus: *Fii, tată, chiar dacă vei lua 700 lei. Voi munci eu pentru tine, o să te întrețin eu, dar tu să faci ceva ce-ți place.* Evident că mi-ar fi plăcut să am un astfel de tată; dar voi fi o astfel de mamă? … Și tot întrebându-mă despre asta, am citit o știre – voi ce ziceți despre ea?
Un cuplu tânăr din Texas, SUA, a decis să doneze averea, în valoarea de 4 miliarde de dolari, în loc să o lase moștenire copiilor.
Soții Wunderkind au în jur de 40 de ani și 3 copii. După ce au strâns o avere substanțială au renunțat la slujbe și au hotărât să își dedice timpul cheltuirii acestor bani pe finanțarea unor idei inovatoare care să răspundă la unele dintre probleme prezentului. Asta înseamnă că cei trei copii nu vor moșteni nimic din banii părinților.
„Datorită mediilor din care provenim și a experiențelor pe care le-am acumulat, noi nu credem în bogăția moștenită în familie,” a explicat mama. „Nu vrem ca ai noștri să își închipuie că au vreun drept asupra acestor bani. Nu vrem să aibă toată viața rezolvată dinainte. Întotdeauna ne-am gândit că averea ar trebui să le permită copiilor să facă orice își doresc, dar nu să nu facă nimic,” a mai adăugat ea. Soțul ei, care acum se ocupă de fundația Laura and John Arnold Foundation spune că este o mare greșeală să crezi că banii îi fac fericiți pe copii. „Nu am văzut niciodată dovezi că dacă le dai copiilor bani aceasta îi face mai fericiți sau mai productivi ca membri în societate. De fapt, am văzut destule situații care arată contrariul.”
Întreb din nou: voi ce veți face (sau 🙂 ce credeți acum că ați face, pentru că s-ar putea să vă răzgândiți, dar, cu mintea de acum, ce ați decide???)
25. 🙂
Am tot zis că voi da câte un dar celor care se vor abona și vor avea anumite numere care înseamnă ceva pentru mine (de exemplu, 133, că e mașina cu care circul des, 301 că e mașina care mă duce la lucru, 222 că sună bine, 333 că e o cifră perfectă), dar niciodată nu am reușit să fiu pe fază. De data aceasta, mă opresc din drum și rog persoana care s-a abonat cu aceste simboluri
Pearipileimaginației
http://sentimenteefemerewordpress.com
să mă contacteze pe despresufletulmeu@yahoo.com
pentru a stabili cum intră în posesia premiului. Dacă se poate, până pe 14 iunie, pentru că de pe 19 plec din țară și nu mai pot trimite darul.
26. 🙂
Evident, la Fundația Soros (despre care v-am spus și în urmă cu o săptămână).
Cunoscând atât de multă lume, m-am obișnuit să nu mă mai întreb despre numele oamenilor, pentru că ele pot semăna atât de mult, pot fi identice, iar oamenii să fie diferiți. Așa că, atunci când am văzut numele Georgianei Ilie ca profă, nu m-am gândit la ea ca la persoana de la DOR, care a scris articolul recomandat ca esențial pentru stil jurnalistic narativ, la Cursul de jurnalism narativ. Am zis că e altcineva. Când am ajuns la Fundație și am realizat că este ea, am intrat în panică – of, of, ce mai pot afla eu nou dacă am făcut cursuri cu Ana Maria Ciobanu și Cristi Lupșa, iar ea e dintre ei? Să vezi că am venit degeaba! suspinam în mine. Iar începutul ei, cum că vom lucra mult, fără informație abundentă, m-a deprimat și mai tare – cred că la cursuri în general te duci pentru a acumula informații, nu pentru a … pune în practică ce nu ai habar! 🙂
Probabil că a fost una dintre multele lecții de care ai nevoie în viață.
Prima temă a fost să cunoaștem pe cineva din grupul de 16 persoane (și cum condiția a fost să nu ne știm dinainte, n-am putut colabora cu Isis). Timp de 2 minute unul dintre noi vorbea, apoi celălalt, după care în alte două minute descriam în 25 de cuvinte ce a spus noua cunoștință. Dintru început mi-a tresăltat inima: tânărul pe care l-am cunoscut era chiar de aur – lucrase pentru școala de valori, voia să devină antreprenor pentru a lăsa ceva în urma lui, nu pentru a dobândi cât mai multă *snagă* materială. (Mama folosea cuvinte bosniace 🙂 – snagă înseamnă putere, în acea limbă. Evident că ea habar nu avea de proveniență, iar eu l-am preluat ca atare de la o mamă limbută, cu care semănam perfect! Abia după ce a apărut Google pe pământ și am vrut să știu mai multe despre vocabularul meu, mai ciudat decât al altora, am înțeles de unde vin cuvintele, dar cum au intrat în limba noastră – sau a mamei! – n-am idee! Mai ales că n-a crescut în Banat!)
Din descrierea fiecăruia, G.I. a desprins câte o trăsătură și a așternut-o pe tăbliță, pentru ca apoi să aleagă trei caracteristici și să ne invite să ne dăm o părere despre ce provoacă în noi. De exemplu, ce spune despre tine faptul că te prezinți ca o persoană care are 4 pisici, un câine, 1 iepure, 1 soră, 2 nepoți și 4 fini? Idei: foarte precisă; pasionată de cifre (era ingineră! 🙂 ); ai simțul detaliului; îți place diversitatea; ești veselă; creativă; te exteriorizezi, definită de avere *cu suflare*, nu materială…
Prima concluzie: dintr-o singură frază extragi zeci de idei – ilustrarea conceptului scrisului *show, don*t tell*.
Al doilea pas a fost scrierea poveștilor în 6 cuvinte, pentru care am avut iarăși timp de lucru: trebuia să scriem povestea vieții noastre!
Cele pe care le-am apreciat eu:
– Azi sunt vulcan, mâine sunt aisberg.
– Călător, văd lumea și mă întorc.
– Caut și cam găsesc ce caut! – Isis
– Twice reinvented, each time even better.
Povestea mea a fost: Mortul (care a) rămas neîngropat.
(Evident că cei care mă cunosc din viața reală înțeleg foarte bine simbolistica, însă pentru ceilalți a fost o sursă de horror. Aceste cuvinte trebuie înțelese totuși în lumina veseliei mele și vor vorbi mult mai bine!)
Ultima temă a fost să scriem o amintire din copilărie, despre mâncare. Inițial a fost vorba despre ceva frumos, așa că m-am crispat: eu nu am amintiri plăcute despre mâncat! Apoi am primit voie să scriem despre orice ne inspiră mâncarea din copilărie – pozitiv sau negativ. Cât mai scurt. Așa a ieșit următorul text.
*Când lucrezi în mediu toxic, ți se dă lapte: îl bei pentru dezintoxicare. Mama nu-și folosea laptele ca medicament, ci pentru singura mea hrana zilnică: un bol de griș cu lapte.*
La final, nu-i mai venea nimănui să plece.
Concluzia? Lăsați prejudecățile deoparte: orice om are mai multe de spus! Mai multe decât cei alături de care lucrează, chiar dacă pe ei i-ai cunoscut prima dată, mai multe decât îți poți imagina! 🙂
Georgiana poate fi găsită aici! (Cu un Follow veți ști totul despre activitatea ei, care s-ar putea să vă inspire în dezvoltarea personală sau a O.N.G.-urilor pe care le păstoriți – căci ea îi învață pe cei din ONG-uri să vorbească limba poporului, nu în limbajul de lemn preluat din moși strămoși!)
27 🙂
Subiect cam dificil cel care va urma – cam dificil pentru că am observat că o parte însemnată a blogosferei are ce are cu evreii. Ba că din cauza lor a murit Hristos, ba că ei vor aduce sfârșitul lumii. M-am gândit că dacă va trece vreunul dintre cei care contestă Holocaust pe aici și va vedea ce scriu, s-ar putea să-mi bombardeze blogul cu zeci de păreri. Dar oricum le voi cenzura, fiindcă la mine acasă sunt absolut stăpână – la ei acasă, eu nu îndrăznesc să le dau peste nas că n-ar avea dreptate!
Pentru mine, evreii sunt prețioși din 3 puncte de vedere. Unul este pur subiectiv – într-un București creștin, în care la cel mai mult 3 luni și la cel mai puțin 1 săptămână eram dată afară de gazde, timp de 2 ani, pentru că veneau alții cu bani mai mulți, o evreică absolut necunoscută, dacă nu era întâmplarea!, m-a ținut la ea 3 ani, fără să-i plătesc. Ciudat, nu? Pentru mine, doamna Meli, care m-a adăpostit pentru că doamna Sara, sora ei, i-a spus despre mine, va rămâne cea mai frumoasă amintire a capitalei, capitală în care locuiește inclusiv mătușa mea (scuze, mătușică, dar acesta este adevărul – tu nu m-ai primit, pe când ea, da!).
Al doilea motiv poate fi pueril pentru unii, dar viața oamenilor este atât de personală… 🙂 Citind despre toate lucrurile pe care le-au avut evreii de înfruntat, de câte ori îmi era greu mă încurajam cu imaginile din documentare sau cărți – Mai rău decât le era lor nu îmi este, așa că dacă ei au rezistat și eu trebuie să mă mobilizez. Dacă ei trăiau cu o cană de supă chioară și un coltuc de pâine, când eu nu aveam ce mânca îmi spuneam că mă voi descurca – unii au rezistat în lagăr ani de zile astfel, mie îmi lipsea hrana câteva zile sau poate săptămâni, chiar ani, nu! Mi-au fost un bun exemplu și de fiecare dată m-am pus pe treabă, gândindu-mă că ei au putut să o ia de la capăt după ce au trăit ororile la care au fost supuși…
Al treilea motiv este spiritual, să zic așa: ceea ce Dumnezeu a binecuvântat, așa rămâne, chiar dacă omul greșește, calcă strâmb, distruge… Ei bine, eu cred că poporul evreu este în continuare în atenția specială a lui Dumnezeu, chiar dacă noi, creștinii, spunem că el este lepădat etc etc, din cauză că l-a răstignit pe Hristos. Nu-mi pasă de intuițiile conspiraționiste care arată spre evrei că ar aduce sfârșitul lumii – se poate spune *unii evrei* nu evreii!
Ok, aceasta era o mică explicație, pentru a putea să înțeleagă oricine de ce mă uit cu interes la orice film despre viața evreilor. De curand, am urmarit Evadare din Sobibor și l-am chemat pe fiul meu să ne uităm împreună, pentru că mi-am zis că este cazul să îi explic unele lucruri. Sigur: filmul este film (a se citi: ireal!) – realitatea a fost mult mai … dură (sunt convinsă, pentru că mintea scenariștilor bate rar viața! Din nefericire!).
(Pentru cei interesați, cu un simplu *despre Sobibor* se poate găsi informație cât să se înțeleagă semnificația acestui loc: 14 octombrie 1943, 16 ore – singura revoltă soldată cu succes, a evreilor dintr-un lagăr de exterminare. )
Aici veți găsi și recomandări de site sau alte date importante. (După cum spune blogul amintit anterior, filmul *Este povestea reala a lagarului de concentrare de la Sobibor, unul din cele 3 lagare construite de germani pentru a duce la indeplinire secreta operatiune Reinhard. Aceasta presupunea exterminarea evreilor polonezi. In cursul acestei operatiuni, in lagarele de la Belzec, Sobibor si Treblinka au fost exterminati aproximativ 2 milioane de oameni din care majoritatea evrei.*)
28 🙂 .
1. When you*re suffering from low self-esteem just phone yourself. The line always be busy. See? People like you. You*re popular.
2. All of us are a blend fools and angels. We rush in and fear to tread at the same time.
3. The woods provide great shooling for a child. You can learn about the birds and the bees, the weather, the rhythms of nature, and two difficult words: trespassers 🙂 and prosecuted 🙂 .
4. With childre, the carrots works better than the stick. Except, of course, when you*re trying to get them to eat their carrots.
5. Never let your pet see you misbehaving: no one knows precisely how God obtains the information he uses to make his judgments. 🙂
6. The glass is neither half-empty nor half-full. It*s an opportunity for a refill.
7. It*s ok to be you, to be who you are. It*s absolutely not Ok to be somebody else. So spare a thought for people who are not you, who are somebody else. 🙂
8. Channel your fears into something more positive. Remember: Walt Disney was scared of mice.
9. Acquaintance: A person whom we know well enough to borrow from but not well enough to lend to. – Ambrose Bierce
10. All saints have a past and all sinners have a future. – Anton Cehov
29 🙂 .
Copilul meu îmi spune Pitica. Și se hlizește pe seama mea, că nu ajung să iau lucrurile de pe etajere – vine și mi le dă el, ca să nu mă urc pe vreun scaun și să cad cu sau de pe el.
Îmi amintesc de vremea când era mic: se juca de-a cățelul. Adică el era cățelul! Și se punea în patru labe și lătra până când răgușea. Uneori, când mai schelălăia ca și când ar fi obosit, mă amuza și mă puneam lângă el și-i ziceam, în loc de Te iubesc… – Iubescus, iubescus, iubescus…
La un moment dat s-a oprit din lătrat și deranjat de intervenția mea, care-i întrerupea joaca, mi-a zis: Iubesc, iubescus, da* nu vezi că eu lat(r)u?
Și acum se amuză pe *neputințele* mele…
Vine ziua copilului…
La 1,70 mai trebuie sărbătorit? 🙂
30 🙂 .
Am urmărit pentru a 5-a oară filmul și cred că nu mă voi opri: de câte ori voi avea posibilitatea îl voi vedea pentru că este deosebit de impresionant. În ciuda subiectului aspru, prezența personajului principal, copilul de vârstă preșcolară, preschimbă totul, din grotesc în acceptabil, din hilar în senin, din penibil în suportabil spre luminos.
Subiectul este unul dureros: divorțul unor părinți caraghioși – o mamă sofisticată, de 200 de kg, care vrea tot timpul să găsească *frumusețea* și un tată slab de înger – polițai fiind apără legea, dar pe sine nu s-a apărat în lupta cu mama lui care nu l-a lăsat să-și urmeze visul, de a cânta operă. Între aceste două ființe, care habar n-au cum să rezolve problemele mai vechi ale vieții lor, se află copilul inocent, care se pricepe la spelling și deloc la hochei, copilul care este ironizat de toți pentru mama lui cea obeză și pentru că nu este dur ca cei din jurul său.
Jocul actorilor este fantastic. Nu cred că există film cu mai multe cadre pe chip, iar scenele de la spital, când mama face infarct, sunt de departe cele mai grăitoare.
Distribuția:
Actorul Gary Sinise, tatăl, a jucat și în Forrest Gump, în rolul locotenentului care încearcă să se sinucidă, pentru că după război a rămas fără picioare, dar este salvat de Forrest, pe care îl urăște pentru că face gestul respectiv. Ulterior, locotenentul întâlnește nu numai iubirea vieții lui, ci și credința, reușind să se bucure pentru că a fost ajutat în momentul dificil și are posibilitatea unui nou început. Această metamorfoză a lui, din Forrest, are loc în câteva cadre, pe când aici, în Bruno B, prin experiența curajoasă a fiului său, care înfruntă oprobiul tuturor, înfrântul tată de la început devine un posibil candidat la împlinire, în final.
E bine să ai copii de la care să înveți! 🙂
Dar e esențial să îi înțelegi!
Sincer, puțini ar fi înțeles prin ce trecea copilul. Tatăl, oricum, nu! 🙂 Și totuși, tocmai datorită perseverenței într-o ciudățenie a copilului său, începe să se gândească la faptul că și lucrurile bune ar merita o astfel de perseverență.
Deși filmul este plin de copii, nu este pentru copii. Pentru cei mici, evident! Este superb, dar pentru cei care încep să înțeleagă faptul că opțiunile copilului sunt dintr-o traumă sufletească și nu dintr-un moft. Așa că de pe la 8-10 ani poate fi văzut!
(Aș fi curioasă dacă părinții sunt de acord cu mine în ceea ce privește această părere!)
Dacă mai știți filme de acest gen, spuneți-mi-le și mie, pentru a le viziona!
Pentru mine începe o numărătoare inversă … foarte plăcută. Fiecare zi mă va duce mai aproape cu 24 de ore de plecare.
31!
Am fugit de El pe potecile nopții și ale zilei;
Am fugit de El prin tunelurile anilor;
Am fugit de El prin labirintul întortocheat
Al minții mele; și m-am ascuns de El
După paravanul lacrimilor și al hohotelor de râs.
Am auzit din spate sunet apăsat de Pași venind spre mine,
Mă urmau fără grabă
Și cu cadență măsurată,
Înaintând pașnic, dar ceresc insistent
Și răsunau – iar un Glas suna
Mai insistent decât Pașii –
*Toate lucrurile îl trădează pe cel care Mă trădează pe Mine.*
Francis Thompson – The Hound of Heaven
……
Dacă știți vreo carte cu întregul poem, în limba română, vă rog să mi-o șoptiți și mie!
După Antreprenoriatul în Industrii Creative, totul trebuie să aibă un *creativ* în coadă. Pretenții noi, nu? Când am primit linkul despre Vinerea Creativă, de la Fundația Soros, m-am înscris rapid.
Așa că azi am participat la primul dintre cele 4 cursuri.
Atelierul de Fundraising creativ a avut loc la sediul Fundatiei Soros, de pe Caderea Bastiliei, nr. 33, foarte aproape de Piata Romana, într-un spațiu public, adică oricine poate veni între orele 14-18 pentru a consulta biblioteca respectivă (evident, să nu fie vreun eveniment organizat acolo, moment în care spațiul este al celor care *prestează*).
Pe tema strângerii de fonduri într-un mod creativ, ne-a vorbit Delia Marcu, PR Manager Mykey (initiatorii campaniei We Are Here, prima campanie de crowdfunding dedicata festivalurilor culturale).
Mie, care am de-a face cu partea materială ca râma cu frizerul, mi-a fost de folos, pentru că am început să văd lucrurile și din această perspectivă. Impresionant a fost faptul că cei de la Mykey au făcut totul voluntar (iar cei care nu credeți, contactați-i pentru că poate vă molipsește dragostea lor de voluntariatul de dragul artei!).
Acum, privind în urmă, mi-o amintesc pe o scriitoare din Constanța, care a venit la mine, mamă de copil de 4 ani, și m-a întrebat dacă nu vreau să apară poza copilului meu într-o cartea de-a ei. Acum, care mamă nu dorește să se întâmple așa ceva? *Atunci îmi plătești în avans 20 de cărți, la una dintre poeziile mele va fi poza, iar tu vei face ce vrei cu acele cărți.* Am dat banii și în 3 luni, cât a găsit ea cele 20 de mămici dornice de așa ceva, am avut cărțile. Cam aceasta este crowdfunding. Nu știu dacă doamna în vârstă făcea lucrul acesta din instinct sau era pusă la curent cu stilul, din străinătate, cert este că, iată, România noastră prin 2003 proceda astfel!
Cei care aveți întrebări despre acest lucru, puteți scrie pe despresufletulmeu@yahoo.com sau lăsați întrebările aici, ori puteți să apelați direct la We Are Here, pentru că ei vă stau la dispoziție.
Despre sufletul meu 