Cate ceva despre licurici

Traind intr-un oras in care intalnesti doar pisici si caini (eventual si insecte oribile prin casa, dar nimic altceva!), ajungand intr-un parc national, te trezesti fata in fata cu tot felul de animale, pe care altfel nu le-ai intalni.

Zilele acestea am vazut un raton – si se stie ca dintre animale este preferatul meu. Le-am cerut tuturor celor care voiau sa-l fotografieze sa nu faca nicio miscare, ci mai degraba sa ne bucuram de imaginea lui. Era exact ca in desenele animate, doar ca avea spinarea putin mai cocosata (m-a amuzat mama care spune ca mereu trec prin curte doi ratoni, *omul cu muierea* si ca sigur cauta de mancare pentru copiii lor ramasi *la vatra*).

Iar seara, de la 20 la 23 ne asezam la taclale, in fata peretilor de sticla si urmarim spectacolul licuricilor. Dansul lor si luminitele intermitente mi-au adus aminte de tabara in care am fost si i-am vazut prima data. Si singura, de fapt.

Fiul meu a vrut sa stie cum recunoaste un licurici mascul de o femela si cand am introdus aceasta cautare in Google, am primit doar raspunsuri la cum se recunoaste sexul copilului uman, asa ca am scris… licurici insecte si am descoperit acest superb clip informational… din Romania! Exact din locul unde am fost eu in tabara in care i-am vazut prima data… 🙂

Vorba aceea… *Tara mea are campii manoase, dealuri inalte si … licurici…* 🙂

Publicitate

Cartile copilariei unora, din seria Imagination Library

Personajul despre care voi vorbi astazi nu este unul dintr-o poveste, ci un program pe care o persoana cunoscuta il face posibil: in 5 ani, copilul sa aiba cel putin 60 de carti. Gratis.

S-a gandit ea ca, desi nu a avut copii, ar putea face ceva pentru copiii tarii ei, si a luat aceasta decizie – sa trimita piticilor care au de la o luna la 5 ani, prin posta, cartile pe care le publica fundatia ei, o data pe luna! (Are, desigur, sponsori, pe teritoriul SUA, Canadei si Angliei, dar important este ca a avut ideea si ca a pus-o in practica. Eu stiu multe persoane care nu au copii si isi plang de mila ca nu au, in loc sa faca un bine spre bucuria celor mici, fara prea multe sanse de dezvoltare.)

Ce inseamna cititul pentru un copil?

– cititul este cheia pentru o educatie puternica

– cititul activeaza imaginatia copilului, ducand la o creativitate necesara pentru a schimba ceea ce ramane in urma

Dolly Parton este cea care a avut aceasta initiativa si mi-as dori sa vad pe teritoriul nostru astfel de oameni, carora sa le pese de copiii altora, edituri care publica toate cartile de copii de care au nevoie  urmasii de daci si de romani 🙂 si scriitori care se dedica acestui domeniu. Ca de mame care se ocupa de copii am observat ca nu duce lipsa Romania.

Mai multe detalii despre programul despre care am vorbit, aici.

(Poiana) Brasov din SUA

– foto realizate in aceasta dimineata

In fiecare zi, coboara de pe munte, prin padure, pentru a vedea ce mai e bun de mancat pe la casele oamenilor. Sigur ca nu avem voie sa lasam mancare afara, sigur ca nu avem voie sa ii hranim, sa ne apropiem de ei. Cei care s-au obisnuit sa se hraneasca doar din ce au oamenii pe langa casa sunt dusi intr-o rezervatie, in salbaticie, sa se invete sa adune singuri mancarea necesara. Iar noi nu trebuie sa facem din ei niste animale de casa, desi localnicii spun ca ar fi simplu sa faci asta, fiindca acesti ursuleti sunt … *prostalai* fata de cei bruni. Mie imi plac ursuletii, dar sper sa n-o intalnesc pe mama lor! 🙂

Povești promise micului Cosânzean (1)

O plăcintă de noroi pentru mama – Scott Beck

Purcelușul pleacă să caute un cadou pentru mama lui, a cărei aniversare este acum. Când vede o floare, vrea să o rupă, dar vine o albină, care îi spune că îi aparține. Descoperă niște paie de fân și se gândește că sunt bune de ceva la ei acasă, dar vaca îi remintește că sunt așternutul ei. Când se bucură de semințele galbene de porumb pe care le observă, îl avertizează găina că ele sunt mâncarea ei. Trist, purcelul se gândește să facă măcar o plăcintuță de noroi din pământul din grădinița fermierului, dar gospodina apare la geam și-l îndepărtează de florile ei.

Purcelul pleacă: era trist, dar politicos și-a cerut scuze, ca să fie înțeles de ce se repezise la acel pământ. Atunci, gospodina îl cheamă înapoi și-i oferă o pâine. Pe drumul spre casă, găina îi dă niște ouă, vaca – lapte, iar albina – miere.

Cum purcelul nu știe altceva, cum a ajuns acasă, el le-a aruncat pe toate în troaca lui și a mamei și a invitat-o la masă, lucru care a bucurat-o din plin.

Iată o mamă fericită de un astfel de dar și o istorioară care vorbește despre un copil iubitor – fie el și  … purcel! 🙂

P.S. Cosânzean, sper ca de acum înainte să mă țin de promisiune și la săptămână să-ți trimit povestea! Pentru primele 10 zile de tăcere, te rog să mă ierți.

 

Optimism de copil mic

Nepoata mea, Claire, ar pica examenul la Jurnalism narativ – foloseste prea multe adjective, dar ar castiga orice batalie cu tristetea – toate adjectivele sunt pozitive!

Ea nu este o simpla floare este o funny flower, nu are un unchi rechin, care o prinde pe sub apa, prin piscina, ci un unchi – good shark, iar pe mine, matusa ei, ma numeste happy  badger.

Chiar si ursul care ne-a vizitat ieri pentru ca murea de foame, pentru ea este un lucky bear! (Desi, el, saracul, a cam fost ghinionist, ca, dupa ce a fost pe la toti mancatorii de carne, a venit si la casa veganilor. Oare ce zicea? Nu m-am saturat eu de fragi, mure si zmeura, ce sa mai fac din legumele si vegetalele lor, chiar daca sunt foarte sofisticate).

Fetita lupta din greu sa-si imbogateasca vocabularul din limba mamei si il intreaba mereu pe verisorul ei: Cum se zice *…* in romaneste!

Ultimul cuvant a fost *castle* – castel, i-a raspuns fiul meu. Castel! a rostit ea cu accent american. Intr-un alt context, fiul meu a spus *castle* este Costel, iar ea l-a corectat: cas-tel, cas-tel, not Costel!

Si cum facem noi de zor puzzle, astazi imi spunea: I found a coltz!

Desigur, ea are o piesa vestimentara preferata: I love my fustitza!

Si eu I love her guritza! 🙂

Minunatul instinct al celor cu blog din România, femei sau bărbați

Am vrut să citesc această carte, pentru a observa dacă este vreo diferență între ceea ce facem noi, pe blogurile noastre, și ceea ce sunt învățați să facă cei care vorbesc despre cărți, la diferitele cercuri de lectură. Singura diferență este că … există posibilitatea să verbalizeze recenziile în cadrul diferitelor întâlniri ale iubitorilor de citit – calitatea recenziilor noastre merită 10, conform principiilor enunțate în The Booktalker*s Bible.

Felicitări nouă! 🙂 (sau mai degrabă vouă, că eu nu prea am recenzii pe blog!)

Biblioteca si programele pentru copii

Atmosfera de la Biblioteca.

Programele pentru copii sunt diverse si pentru toate nevoile.

Acestea sunt pentru cei mici de tot. (foto 1)

Altele sunt pentru copiii scolarizati acasa, tinand cont de specificul vietii lor.

Sunt si cele realizate de copii mai mari, pentru adultii care sunt interesati sau pentru propria lor dezvoltare. (foto 2)

Transportul copiilor la și de la școală

Cineva îmi spunea că e normal să se facă desene animate cu mașini în SUA de vreme ce există atâtea soiuri de autovehicule. Dacă ar fi fost să ne luăm după spusele lui Mutu, care la un moment dat a răspuns la întrebările unui jurnalist și i-a dat peste nas că mașini ca în București nu există nici în Londra, la noi ar trebui să se facă următoarele desene animate, nu? 🙂

Grija pentru copiii, persoane cu handicap și natură

Dresura de soimi, bufnite si vulturi

La Bibliotecă, activități de toate felurile, pe care noi le-am numi *inedite*, dar pentru ei sunt absolut *normale*.

Aceasta, în care ne-au fost prezentate păsările din foto și multe altele, a fost organizată de American Eagle Foundation.

Copiii au fost învățați să facă și să protejeze cuiburile de păsări, dar s-au și distrat când a început *curcanul* (foto 2) să zboare, de la o îngrijitoare la cealaltă – li s-a cerut să nu ridice mâna, pentru că pasărea merge exact spre mâna care-l cheamă.

Ascultând sunetele făcute de vulturul american, mi-am amintit filmul Spirit, în care calul se întrecea cu pasărea, iar urechile mele nu puteau crede că acelea erau zgomote specifice ei… Acum m-am convins că cei din filmele animate folosesc realitatea.

America, America…

De cate ori ajungeam in Madrid, mama, patriot desavarsit, ma intampina cu un cos de flori in culorile tricolorului – nici fundita tricolora nu lipsea. 🙂

Cand cumnatul meu a venit in Bucuresti, l-am intampinat cu paine si sare. A fost foarte uimit ca nu i-am permis sa manance toate painea aceea, asa de mult i-a placut (ceea ce e o minune, ca ei nu prea se ating de painica!). Acum, cand sora mea m-a intampinat cu un cos de bunatati americane (se apropie 4 iulie), el i-a sugerat sa mi-l treaca pe sub nas si apoi sa il ascunda, sa nu il mai gasesc si sa jinduiesc la el, asa cum a jinduit el la paine. 🙂

Pentru unii, America inseamna Tara tuturor posibilitatilor. Pentru mine, America este tara in care se afla mama, sora mea (pe care nu am vazut-o de 8 ani) si cei doi nepoti (pe care nu i-am vazut  decat prin intermediul domnului Skype). Sotul meu i-a vazut des, pana si copilul a ajuns si si-a vazut verisorul. Eu, nu. De la nunta lor nu am mai calcat pamantul libertatii din varii motive 🙂 .

Acum am ajuns si voi alege dintre cele pe care le vad lucrurile mi se par interesante – nu pentru cei care au venit des pe aici (SUA), ci pentru cei care nu au ajuns niciodata. Asa ca, daca ati fost prin SUA, ce urmeaza nu e pentru voi. Sau… mai stii? 🙂

 

Nu spre Komarovo

… ci in directia opusa. Sper sa ajunga toate trei avioanele, in siguranta, pe pamant. Si sa ne vedem cu bine, cand ne intoarcem. Pentru ca eu sper din tot sufletul ca ma voi intoarce. Chiar daca e un cantec de sirena care spune: Nu, nu, nu … 🙂

Silvian Florea – Dicţionar de termeni literari

o1. 🙂

Se spune că pentru a putea să scrii trebuie să participi la nişte ateliere de poezie. Sau să mai citeşti, pur şi simplu. 🙂

Mă gândesc la literatură ca la ceva odihnitor. Mă relaxează, chiar dacă e vorba despre termeni de specialitate. Oricum, cartea este pentru elevi, aşa că e uşor de priceput oricât de puţin ai şti. În plus, exemplele sunt elocvente şi înveţi instant procedeele literare. Am ales câteva exemple pentru ca să demonstrez că poţi să te apropii de o materie pentru că e şi amuzantă, nu numai criptică 🙂 .

Unde dai şi unde crapă

02. 🙂

… în cazul unora chiar devine… unde dai şi unde … capră (sau ţap).

Aşa a fost cu postarea mea de pe FB, în care spuneam că îmi place să merg cu autobuzul pentru că simt mulţimea şi mă confrunt cu multe vieţi, (cu atât mai mult cu cât eu iau autobuzul de la capăt şi stau pe scaun, nu în picioare, ca ceilalţi, care petrec aproape o oră strivindu-se unul pe altul 🙂 ).

Un individ pe care apoi l-am şi scos din reţea comenta că ar fi bine dacă aş da de carnet, să nu mă mai lamentez atât… Ceva care era foarte romantic şi amuzant, pentru el devenise Zidul Plângerii.

Cum să scrii despre bucurii şi altul să reacţioneze, mustrându-te că te plângi? Măcar eu am putut să scap de un astfel de specimen. Pe când săraca nevastă, săracii copii, colegi şi vecini, trebuie să-l suporte în continuare.

Ce anume îi determină pe oameni să aibă astfel de reacţii? Sigur că nu voi şti niciodată.

Important este să nu fiu un astfel de om.

La cirese

03. 🙂

Nu la tanti Marioara, ci la cuscra. Cu ciresele e cam asa: poti cumpara 20 de kg cu banii pe care ii dai pe motorina pana acolo, dar (aici e secretul!) nimic nu se compara cu sentimentul cocotatului in copac, trecerii scarilor simple sau duble, din loc in loc, pentru a vedea cum *cheleste* sarmanul copac, pe masura ce mainile tale se ocupa de el.

In luna iunie ma simt copil si putin graur, pentru ca asa cocotata cum stau in varf de copac, nimeni nu poate sa-mi faca nimic pentru a ma usui… Nu ajunge nimeni la mine!