Brad Pitt, prosopon și orgoliu, o combinație (ne)câștigătoare

04. 🙂

Într-un interviu acordat revistei Esquire, actorul. în vârstă de 49 de ani, declară că se teme că ar putea avea o boală rară numită prosopagnosie (prosopon=faţă, agnosia=necunoaştere) sau “orbul feţelor”, afecţiune neurologică ce constă în incapacitatea de a distinge trăsăturile faciale ale oamenilor, indiferent că e vorba despre familie, prieteni sau chiar propriul chip.
Brad mărturiseşte că a fost pus de nenumărate ori în situaţii stânjenitoare din cauza acestei probleme, pentru că nu reuşea să recunoască feţele celor cu care mai vorbise iar persoanele respective credeau că au de-a face cu un actor înfumurat, care nu-şi mai cunoaşte lungul nasului şi îi ignoră.
Potrivit datelor publicate în American Journal of Medical Genetics, prosopagnosia afectează aproape 2,5% din populaţia globală, deci aproximativ una din cinci persoane, însă există cu siguranţă mult mai multe cazuri rămase nediagnosticate, având în vedere că persoanele afectate nu conştientizează că suferă de o afecţiune.
Din păcate, prosopagnosia este o boală incurabilă, singura formă de tratament disponibilă fiind cea de compensaţie, adică cea prin care se încearcă stimularea celorlalte simţuri (auz, miros, simţ tactil) pentru recunoaşterea persoanelor din jur.
În concluzie, Brad Pitt urmează să meargă la un specialist pentru a afla cu certitudine dacă şi el suferă de această boală rară. Să sperăm că este vorba doar despre sindromul „prea mulţi fani ca să-i ţin minte”.

Sursa.

Georgiana Ilie ne spunea, chiar în ziua când am aflat despre Brad Pitt, că suferă de această boală – nu-și recunoaște colegii de birou, nici rudele – în funcție de cât de rar, des le vede.

Pe mine m-a amuzat dintotdeauna cuvântul *prosopon* – soțul meu și colegii lui au studiat greaca, în facultate, și pentru că prosopon era unul dintre primele cuvinte pe care le-au învățat, își ziceau unul altuia: De ce ți s-a întristat prosoponul? Ce prosopon nesuferit ai! Întoarce-ți prosoponul spre mine! …

Revăzând-o pe Georgiana Ilie, nu am nicio pretenție să mă recunoască – oricum, ne-am văzut o singură dată, oricum are problema despre care am vorbit anterior.

Mi-am dat seama ce simplu este să accepți modul în care reacționează omul, dacă știi că nu are nimic cu tine (chiar dacă nu e măgulitor ceea ce se întâmplă!). Mi-am dat seama că orgoliul uman este foarte relaxat și acceptă multe de la cei despre care au informații că nu sunt răuvoitori; dar puneți în comparație cu modul în care vă comportați dacă nu aveți toate detaliile: îi suspectați pe ceilalți sau le acordați circumstanțe?

Anunțuri

14 responses to this post.

  1. Foarte bine pusă problema!

    Răspunde

  2. eu una am mare bucurie cand nu sunt recunoscuta de anumite persoane pe care nu le simpatizez asa ca le doresc sa sufere de aceasta boala cu nume grecesc 😛

    Răspunde

  3. Eu ma bucur cand nu ma recunosc fostii colegi din scoala si din liceu. Prefer sa raman invizibila.>:D<

    Răspunde

    • nu-mi dau seama de ce nu dorești să fii recunoscută. te-au supărat cu ceva?
      să-ți spun sincer, eu sunt ușor de recunoscut, sunt exact ca în clasa 1, dar … nu are cine să mă recunoască pentru că suntem în localități diferite.
      eu îmi doresc să revin în viața celor de acum 35 de ani 🙂 , dar eu am o vârstă… poate și tu la vârsta mea vei gândi la fel 🙂 .

      Răspunde

      • Da mi-au facut anii de scoala un calvar si nu vreau sa ma recunoasca, nici macar sa se bage in seama cu mine pe strada…long story. Niciodata nu voi gandi asa ca tine, desi imi pare rau sa spun asta.

      • ce rău îmi pare pentru aceste trăiri! chiar că e trist, poate e ca și când nu ai avea anii respectivi în … existență.
        am și eu anumite perioade care sunt scoase din viața mea, de felul acestora ale tale! trist rău!

      • Trist, dar m-au ajutat sa ma maturizez mai repede si sa vad cu totul altfel viata.

      • știi, e singurul lucru cu care mă consolez și eu, când gustul amar al unor întâmplări îmi revine și mă marchează iar și iar: am devenit mai bună, prin răutatea lor. pe de altă parte, să știi că m-am gândit serios la ceea ce ai scris tu și am descoperit ceva: cu anumite persoane din clasă aș vrea să mă întâlnesc. sunt persoane pe care chiar nu aș vrea să le văd, mai ales acelea care erau de bani gata și mă puneau în inferioritate. deși pe frumoasele universului în care mă învârteam chiar aș vrea să le văd măcar de departe pentru a descoperi dacă le-a mai rămas renumele de fantastice sau sunt niște ratate 🙂

      • Wow, simt aici putina ranchiuna. M-am gandit si eu la asta, dar chiar nu vreau sa stiu ce s-a ales de ei. Nu ma incalzeste cu nimic daca vad ca o duc mai bine decat mine sau mai rau. M-am obisnuit cu faptul ca cei rai, de cele mai multe ori, au parte de o viata instarita, iar noi cei buni si onesti traim de pe o zi pe alta aspirand la o viata de dincolo mai dulce.

      • mi-aduci aminte de Ps. 73 :-).
        in alta ordine de idei, comentariul tau era in spam. oare de ce?
        si da, era si putina ranchiuna… 🙂 ar tre sa fii psiholog!
        ca era si greu de ghicit! 🙂

      • Nu stiu de ce am fost trimisa in spam…Poate ca WordPress-ul ma considera neimportanta. Nu trebuie sa fiu psiholog ca sa ajut oamenii sau ca sa vad ce se intampla cu ei. Si eu sunt om si e mai simplu sa ii simt.

  4. Doar înțelepții îndeajuns de adânciți în încelepciune, – hai să le zicem conventional, cei cu știința renunțării la pulsiunea de a se simți mai presus ca ceilalți – au capacitatea de a se bucura doar pentru fapul că cel (cei) de alturi există. Ecclesiastul rămâne o lectură destul de obligatorie, dar total nerecomandată celor ce aspiră la îndestularea mulțumirii de sine. Nu știu dacă Brad Pitt este sincer. Apreciabil mi se pare că măcar încearcă o scuză.

    Răspunde

    • și eu am zis la început că se scoate ușor domnul Pitt, așa cum putem chiar și noi să ne lamentăm că avem acea boală – că cine ne controlează 🙂 . dar de vreme ce el procedează așa și cu regizori și cu persoane care i-ar da milioane prin colaborări…. este clar că nu e fals 🙂 . adică cine ar pierde asta? cu tot orgoliul din lume, pentru bani, mai ales dacă trăiești pe picior mare, renunți la orice.
      cât despre Ecclesiast… sunt de acord că este lectură obligatorie… ca toată Biblia, de fapt! 🙂
      a, să nu uit: și de pus în practică, nu numai de citit ca orice altă carte! 🙂

      Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: