2

Magazinul lui Moș Crăciun, deschis vara!

craciunite detaliu 1Magazinul se întinde pe un spațiu imens, iar eu nu am spațiu pe blog să așez toate fotografiile pe care le-am făcut. Am ales dintre toate acest amuzant colțișor de Crăciunițe, care reflectă bine realitatea americană – pentru unii, evident! (fiecare are realitatea lui! 🙂 ) craciunita detaliu 2 craciunita detaliu 4

11

Sarbatoririle

Eu am invatat in viata ca nu poti avea o prietena care sa aiba aceleasi pasiuni pe care le ai tu, asa ca am ajuns la concluzia ca am prietena de mers la cumparaturi, prietena de dus la biblioteca, prietena de scris, prietena cu care discut ce citesc, prietena al carei tata e la fel de alcoolic precum al meu…

Pentru ca fiecare are un anumit stil, de cele mai multe ori, prietenele mele nu se cunosc intre ele, cu exceptia celor care blogaresc! 🙂 , insa cele din viata reala nu se cunosc. Asa ca mereu am de aniversat cate ceva … cu fiecare in parte, in ritmul fiecareia, pentru ca nu cumva sa se amestece sistemele lor si sa iasa scantei.

Acum, pentru aniversarea copilului, a fost nevoie de mai multe etape din cauza de distante… Pentru prima sarbatorire am folosit un tort minunat de la Walmart – vreo 40 de lei in bani romanesti. Dupa cum se vede este alcatuit din 4 tipuri diferite de tort si a fost o buna afacere ca am procedat astfel, ne-am putut bucura de toate gusturile si am putut afirma cu mana pe inima – se poate face si ceva care sa-mi placa aici! 🙂

tort americanmasa festivatortul romanescPozele 2 si 3 sunt facute la cea de-a doua aniversare, cu cativa prieteni si copiii lor, in Atlanta. Tortul … ei, tortul este absolut romanesc!  Comandat la o cofetarie a unei romance, care mai face si kurtosh colac – asa, ca sa nu uit minunatele produse din parcarea Baneasa! 🙂

Ultima aniversare a fost chiar azi: am ales restaurantul japonez pentru ca a contat mai mult ideea de spectacol pe care il cumperi cu aceiasi bani pe care ii platesti pentru mancare… Cine nu intelege, va primi explicatii acum.

Bucatarul vine in fata ta si-ti pregateste mancarea pe care ai comandat-o – fiecare dupa creativitatea proprie (am fost si ieri la acelasi restaurant – era alt bucatar, mai putin inventiv, dar putin mai aratos – cel de azi mi-a lovit simtul vazului cu aparitia lui neingrijita!). Ieri am ajuns la ora 15, (fara sa realizam ce se intampla) ceea ce a dus la dublarea pretului si a portiei, pentru ca aici se considera ca masa de seara este cea mai cuprinzatoare asa ca portia trebuie sa fie imensa si nu se poate sa ramana la acelasi pret, nu? Azi, culmea, ajungand la 12, portia a fost de 5 dolari, posibil sa fie mancata fara a fi si luata acasa (si totusi, chiar si astfel, copiii au pus pentru pachet!), faptul ca eram cu niste localnici a dus la reducere de 10%, iar faptul ca fiul era sarbatorit si ca acesta a fost motivul pentru care am ajuns acolo a scazut nota de plata cu portia lui – a primit-o cadou, pe langa o bucata de tort si un cantec de la multi ani american de la ospatarita superba si vesela.

Cam prea multe reduceri, zice mama, din ce-or trai astia, daca cer 5 dolari pentru asa show si atata hrana (sa fim seriosi, un film e 15 lei la noi – la cel mai ieftin, nu?, iar pe langa el sa mai primesti si mancare din belsug… E ca o poveste ce spun aici, dar … cine zicea ca latinii sunt buni si dulci, prietenosi, iar americanii reci si nesuferiti?)

Tortul a fost facut in casa, cu lumanari care avea sclipiri de artificii din cand in cand.

Sa mai traiasca o data copilul, care emotionat a marturisit: E cel mai interesant cadou de ziua mea primit vreodata, in primul rand pentru ca am fost cu totii, cu toata familia, in al doilea rand pentru ca imi place sa gatesc si am vazut asa ceva, in al treilea rand pentru ca gustul mancarii este minunat.

Si cand te gandesti ca avea de ales din 2 locatii si aceasta s-a ivit pe neasteptate.

Sper ca fiecare dintre voi sa aveti parte de astfel de surprize interesante! 🙂

 

 

4

Coborarea drapelului

Poate ati aflat deja: drapelul american care nu este luminat in timpul noptii (!!!!) trebuie sa fie dat jos la caderea serii. Lucrul acesta se intampla in fiecare seara in Parcul Smokey Mountain, dar miercurea este o ceremonie speciala – pentru copii, in mod deosebit. (ca sunt si parintii pe langa ei, e alta socoteala, dar li se cere sa nu scoata un cuvant!)

Un ranger vine si le spune povestea drapelului: de ce dungi, de ce stele, cum s-a schimbat drapelul de la inceput pana azi (stelele reprezinta statele, dar daca un stat mai este adaugat el nu apare pe steag pana la urmatoarea aniversare de 4 iulie). Ulterior, le ofera o hartie dreptunghiulara ca un steag, cu imprimeurile acestuia si ii invata sa stranga steagul, asa cum se face in marile ceremonii.

Dupa care copiii merg in cerc si participa la coborarea steagului si cu manutele lor il pliaza cum au invatat, dar cu mare grija sa nu atinga pamantul.

Dupa despartirea de vizitatori, rangerul ofera autografe celor care vor sa devina ranger junior si au mai indeplinit dintre sarcini, dar si insigne interesante. Nepotii mei mai au de strans o punga cu gunoaie pe care trebuie sa o prezinte si inca o activitate, dupa care vor fi declarati… ranger junior.

Ador acest stil de invatare!la drapella drapel 1

0

Teatrul de papusi

… de la biblioteca de copii.

Papusarii au prezentat patru piese celebre in literatura celor mici:

1. Baiatul care striga mereu Lupul! (era la oi paznic si se juca, incercand sa-i prosteasca pe sateni ca vine pradatorul sa le ia oile, iar cand acestia s-au saturat de poanta lui chiar a venit lupul si … el a trebuit sa infrunte singur situatia pentru ca nimeni nu a mai sarit in ajutorul sau.)

2. De ce intotdeauna pisica se spala dupa masa? (o pisica a prins un soricel si acesta a certat-o ca n-a invatat igiena pentru momentul mesei, asa ca pisica s-a dus sa se spele pe maini. Neatenta la ce face prada ei, aceasta a scapat, ceea ce a determinat-o sa decida ca niciodata inainte de masa sa nu mai faca acest gest, ci doar dupa…)

3. Supa de pietre (o trupa de soldati a venit intr-un sat cu oameni cu inima rea. Soldatii erau infometati, dar oamenii le spuneau ca nu au de niciunele prin casa, asa ca trebuie sa caute in alta parte. Seful trupei, domnul in varsta din foto, a spus tuturor ca va face pentru ai lui o supa de pietre si ca va fi dintre cele mai gustoase, ca nu exista reteta mai savuroasa, iar satenii au inceput sa jinduiasca la mancarea armatei. Asa ca s-au gandit sa-si obtina si ei o portie de mancare cu niste cartofi gasiti prin pod (chipurile!), cu niste morcovi atunci scosi din pamant (pe care nu-i observasera pana atunci!) etc etc…  Binenteles ca in apa erau doar legumele satenilor, nu si pietre si la masa s-au imprietenit cu totii)

supa din pietreDespre cea de-a patra, cu alta ocazie.

Deocamdata, micuta Cosanzeana si micul Fat-Frumos sper sa fie bucurosi ca m-am tinut de promisiune cu varf si indesat, macar saptamana asta.

 

0

Megabus

Eu nu calatoresc pentru ca am bani, ci pentru ca sunt curioasa, asa ca nu imi pasa cat de rele ar fi conditiile sau de ciudate – imi fac de drum! (in ultimul timp, e singurul loc unde am voia morala de a folosi verbul a face, pentru ca atunci cand il pun la persoana 1 singular prezent toti americanii intorc privirea, crezand ca injur! 🙂 )

Cand am pornit spre Atlanta, am luat de la Knoxville megabusul. Sigur, se putea lua avionul. Dar cu banii respectivi am facut cumparaturi si am calatorit cu cel mai ieftin mijloc de transport al americanului. Sora mea si sotul ne-au lasat in statie – sora mea era impacientata pentru noi doar cand a observat niste exemplare de pe acolo (dar sa le fi observat pe toate? 🙂 Cred ca ne lua acasa!)

In statie, un om in varsta ce parea homeless isi folosea tigara la ambele capete – de filtru se folosea in mod traditional, iar partea cu foc o utiliza intr-un scop… sa zicem, medicinal :-), in acceptiunea lui, desigur. Isi ardea niste rani cu zgaiba de pe mana… (waw!) Fiul meu, ingrozit, a intrat in mine, cat are el de 20 de cm in plus. Am avut certitudinea ca acel om va sta langa fiul meu (fiind trei, evident ca unul trebuia pus pe un alt rand!) si am renuntat la ideea de a mai sta langa sotul meu, cum procedam – am cerut sa stea langa mine; iar homelessul a stat langa sotul meu, tusindu-i in fata de cate ori avea sa-l intrebe cate ceva si hlizindu-se pe lucruri doar de el vazute sau imaginate. (De regula, il invat pe copil sa aiba mila de astfel de persoane. Avem in Bucuresti un astfel de om langa casa si mereu se duce sa-i ofere cate ceva. Dar am o parerea foarte clara despre faptul ca nu se poate face educatie cu un copil cand e inspaimantat. Cine crede altfel e liber sa o faca. Eu, insa, inteleg ca exista limitele suportabilitatii la fiecare dintre noi – dupa cum eu, cat de dornica sunt sa fiu de ajutor, daca vad un om insangerat nu fac fata situatiei, oricine poate avea spaima lui.)

Cand am urcat in autobuz, am avut senzatia de congelator – fiecare dintre pasageri avea aerul conditionat deschis la maxim, fiecare avea perna si patura sa, caciula si fularul sau, dar aerul sa domneasca fericit peste slugile umane. Iar in congelator doua categorii de oameni: tineri (elevi, studenti) – cei care nu prea au bani si populatie de culoare – acelasi motiv! 🙂

Cred ca eram 8 albi (eu am un cult pentru veselia negrilor, asa ca nu ma priviti ca pe cineva care nu-i sufera, eu doar explic o traire, un impact, ceva ce traiesti intrand intr-o alta lume decat cea pe care o cunosti tu!), iar noi trei urcand toti odata am dat o senzatie destul de ciudata celor care deja erau acolo pentru ca ne urmareau fiecare situatie – era ca si cand ar fi zis: ce cautati pe teritoriul nostru? Am fost foarte bucuroasa ca am folosit autobuzul pentru ca abia asa reusesti sa intelegi anumite lucruri despre oamenii de acolo. (Doua aspecte m-au amuzat: la noi si cand pleci cu autocarul modern, dotat cu toaleta, ti se interzice sa o folosesti – *Lasa, domnule, ca o sa oprim din loc in loc!* Autocarul lor avea toaleta pe care o folosea inclusiv soferita… Si da, soferita a fost aceeasi la dus si la intors, o doamna subtirica, inaltuta, pe tocuri de 15 cm, care statea la bagaje cand urcai si, daca erai prea in varsta si nu puteai sa-ti ridici bagajul, sa il depui sau sa il scoti de acolo, administra ea situatia – de pe tocurile acelea! 🙂  Viata reala a unor oameni care par uneori mai interesanti decat noi!)

La intoarcere, in Atlanta, erau 4 persoane care ne ghidau – in Knoxville, existand doar acest autobuz, nefiind capat de linie, ci doar un punct de pe parcurs, nu era nevoie de indicatii, dar din Atlanta plecau spre zeci de directii, asa ca cele 4 erau mama si tata pentru calatori. Ofereau etichete sofisticate gratuit, pentru bagaje, aveau grija de bagajele tale daca mai aveai ceva cumparaturi de facut (cred ca daca ofereai credibilitate, pentru ca de obicei nu se prea face asa ceva, dar asta spune mult despre faptul ca uneori se calca legea pentru binele omului bun!) si se asezau intre doua autobuze pe scaunele lor pliante, unde mancau struguri (evident, fara samburi).

Primii care au urcat au fost elevii care se intorceau dintr-o tabara – 20 de copii, evident de culoare. Interesant era ca niciunul dintre calatori nu avea bilet. Toti aratau telefonul pentru ca biletele erau cumparate de pe net si nu se mai imprimau pe hartie – lene sau responsabilitate fata de natura, nu stiu, dar mie mi-a placut faza. (Acum nu stiu ce te faci daca ti se termina bateria… 🙂 !)

Pe scaunul din fata mea, statea un baiat cu sindrom Down. Era de-o dragalasenie extraordinara, cu un zambet perfect pe chip si politicos nevoie mare. Toti colegii lui il iubeau. Fata de langa el i-a dat telefonul sa converseze cu mama lui, careia i-a spus de 10 ori ca o iubeste si abia asteapta sa o vada, iar dupa ce a inchis el i-a oferit umarul pe care sa poata dormi. Era un prieten de nadejde cand aveai nevoie de el! L-am iubit cu toata fiinta mea si am comunicat cu el de cate ori se bucura de cate ceva din ceea ce vedea pe geam.

Am adorat calatoria cu meeeeeegabuuuuuus!

mega buss

0

Razia

In localitatea din care am plecat (un fel de Otopeni al Bucurestiului, in zona metropolitana a Atlantei), stau in general familii cu copii mici. Au de mers pana la locul de munca din Atlanta 45 de minute sau, cand este trafic, o ora si 45 de minute, dar tinerii parinti prefera sa aiba linistea padurii si scoala aproape – scoala a fost construita special pentru acest cartier.

Vineri dimineata, 12 iulie, a fost o razie la 4 case de noi.

20 de masini, negre, gri si albe (ultimele aveau insemnele politiei – celelalte erau ale civililor si Biroului de Investigatii din Georgia).

Modul zgomotos in care au somat, pentru a intra apoi, ne-a trezit pe noi si am observat ca oamenii legii incercuisera casa. Purtau vesta antiglont! – o splendoare sa vezi asa ceva in realitate, iar vestele antiglont ale lor erau foarte grele, nu asa firimituri cum arata vestele antiglont ale lui Castle :-).

Specialistii au ramas acolo vreo 4 ore. Au scos un barbat din casa (nu stiu daca era cel care locuia acolo, dar stapanul casei era un barbat casatorit cu o femeie care avea dintr-o alta casnicie 4 fete, iar cu el avea un baietel) si… culmea… nu l-au pus direct intr-o masina care se afla in fata casei (dintre zecile ce zaceau pe acolo!) , ci l-au adus pe jos, cu catuse la maini, pana in dreptul casei noastre, unde l-au pus pe bancheta din spate.

Omul statea cu picioarele in exterior si cei doi politai vorbeau cu el prieteneste, unul dintre ei punandu-i in gura o tigara – il lasa sa traga, apoi i-o scotea. Au discutat vreo 10 minute, dupa care omul a pus picioarele in masina, au inchis usa dupa el si au plecat spre sectie.
Interesant mi s-a parut ca, desi de o asemenea anvergura, nu s-a spus nimic in ziare, la Informatiile despre localitate (si ce repede apare in cadrul unui film o stire din care afla chiar cel vinovat ce stie politia despre el! 🙂 ). Pe de alta parte, se pastreaza in Romania vreun secret, cand orice moarte, orice despartire, orice dat in cap se fac publice?
Probabil ca nu voi afla niciodata despre ce a fost vorba, dar prietenii nostri se bucurau teribil ca deja vandusera casa – daca s-ar fi aflat ceva, nu mai cumpara nimeni o locuinta acolo…

Cartierul cel bine cotat pentru familistii cu copii mici – cum sa mai vina oamenii cu copii mici intr-un loc unde se fac descinderi de o asfel de anvergura?

 

1

The Awsome book of Heavenly Humor, Bob Phillips

De la biblioteca, pentru drumul spre si dinspre prietena mea, am imprumutat o noua carte de care nu gasesc in Romania. Structurata pe literele alfabetului, impletind spiritualitatea cu umorul, m-a amuzat teribil si in acelasi timp m-a pus pe ganduri. Oricum, in SUA, tara libertatii, toata lumea a ajuns sa se simta persecutata – sa vina la noi, toti, asa cum si noi veneam aici cand era persecutia ceausista. 🙂
IMG_6694

John Flavel: The Scriptures teach us the best way of living, the noblest way of suffering, and the most comfortable way of dying.

Mark Twain: Most people are bothered by those passages of Scriptures they do not understand, but the passages that bother me are those I do understand.

Timothy Dwight: The Bible is a window in this prison world, through which we may look into eternity.

Charles Spurgeon: Nobody ever outgrows Scripture – the book widens and deepens with our years.

People do not usually reject the Bible because it contradicts itself but because it contradicts them.

Sin will keep you from this Book. This Book will keep you from sin.

……

Johnny: Mother*s Bible must be more interesting than yours.

Father: Why do you say that?

Johnny: She reads hers more than you read yours.