The Words

Am urmărit un film, The Words.

Sunt 3 povești de dragoste, legate între ele printr-un fir roșu – cea de-a patra iubire, dragostea de cuvinte. Într-o lume în care trebuie să faci facultate de Comunicare, într-o lume în care avem specialiști în comunicare, într-o lume în care comunicăm defectuos și pierdem, chiar dacă avem dreptate și câștigăm lupte serioase, chiar dacă suntem vinovați (doar pentru că am mânuit cum trebuie cuvântul!), într-o lume a cărei cea mai importantă carte spune… La început era Cuvântul… , este necesar să conștientizăm importanța lui!

Culmea este că, în aceste lumi prin care ne poartă filmul, lumi împătimite de cuvânt (toți trei erau scriitori), se vorbește atât de urât, se folosesc vorbe triviale și înjurături care te fac să te întrebi dacă nu cumva și afirmațiile noastre sunt bolnave… Cum să strigi că iubești cuvântul, dacă ai în gură tot mereu invective și injurii? Cuvântul este ceva care mângâie, iar faptul că ești îndurerat nu te determină să alegi cel mai tăios cuvânt, ci cel mai blând, pentru a te reface, pentru a pune toate piesele rupte la loc, pentru a redeveni un întreg.

Am observat că lumea noastră este bolnavă de scuza cu numele *vorbesc urât să mă descarc*. Și dacă am vorbi frumos să ne încărcăm, iar ceea ce am vrea noi să dăm afară, prin cuvinte urâte, ar ieși de la sine, pe măsură ce ne umplem de ceea ce alină?

Filmul este dintre cele cu scenariu care te pune pe gânduri – dacă vreți distracție, n-o găsiți. În plus, la final, mi se pare că ultima eroină chiar încearcă să exagereze filosofia eticii scrisului, într-un context în care chiar nu are rost… Și asta mi-a adus aminte de ideea biblică *strecurați țânțarul și înghițiți cămila*… 🙂 . Sunt atât de multe momente în care ar trebui să ții cont de etică și o lași deoparte și acum, când cazul este absolut închis, vii tu și încerci să răscolești… pentru că ești o persoană ori închipuită, ori care nu înțelege nimic.

Cine are ceva de spus în apărarea scriitoarei care-i dădea târcoale autorului e binevenit, aș vrea să pot să-i dau nițel credit și ei! 🙂

Anunțuri

3 gânduri despre &8222;The Words&8221;

  1. Prin excelenta pentru filozofi :), filmul te inspira, te provoaca, incinge focul discutiei! Iubirea poate fi puternica, dar in acelasi timp gresita! Atunci te mistuie in loc sa te dezvolte, te omoara in loc sa iti dea viata! Iubiti vorbele, iubiti viata, iubiti si exprimati iubirea!

    • sa inteleg ca ti-a placut si ai luat mai mult mesajul iubirii dintre cele doua cupluri poveste in poveste, pe cand cel de-al treilea cuplu ti s-a parut la fel de nepotrivit ca si mie…
      adevarul este ca mie iubirea de cuvinte mi s-a parut un foc ce mistuie si distruge, asa ca mi-e mila de cei care sunt macinati de asa ceva. pe de alta parte, daca orgoliul de a placea celui pe care il iubesti te determina sa faci ceva necinstit e clar ca ai o problema de etica – si de multe ori iubirea care descopara lipsa de etica se stinge… mai ales cand ajunge la consecinte ca cele din film.
      ce sa mai… filmul este un fel de pledoarie pentru Adevar (fericiti cei care nu inteleg injuraturile din engleza, pentru ca aceia vor lua de buna doar traducerea, iar ai nostri au avut decenta de a nu pune mot-a-mot… ) si mai ales o sustinere a ideii *alegerile stau la dispozitia noastra… dar noi trebuie sa stim sa suportam consecinetele lor*.
      merita vazut, nu?

      • e unul dintre filmele pe care le poti vedea de doua ori ca sa citesti printre rinduri, sa fii atent la detalii, sa culegi ce e de cules.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s