Ați văzut vreodată așa ceva în România? (Eu am văzut ciocolată de toate soiurile cu imagini ale obiectivelor turistice, în Grecia… Dar în România, nu! Poate de aceea au și falimentat grecii, pentru că au investit prea mult în hârtia de reclamă a ciocolatei! 🙂 )
A început școala serios.
Deja l-au dat gata pe Eminescu, cei din clasa a VIII-a. Au avut poezia Lacul. Fiul meu a învățat-o ca un papagal, fără să simtă vreun pic fiorul romantismului eminescian. Nu că n-ar iubi (iubește de 4 ani o colegă de clasă la care nu are curajul să ridice privirea pentru a o saluta, așa că nu i-ar trece prin cap să spere mai mult…), dar zice că nu prea înțelege despre ce vorbesc atunci când folosesc eu cuvintele *atmosferă, visarea iubirii, vraja sentimentului, cromatismul trăirii pure, neconcretizarea iubirii* (cu toate că el nu înțelege aceste concepte pentru că mintea lor nu e coaptă să priceapă așa ceva, el trebuie să le știe, pentru că primește notă pe asta! – Am o întrebare pentru cei ce concep manuale – de ce vă plângeți că sunt copiii maturizați, dacă eu trebuie să stau 3 ore cu copilul pentru a-i explica despre toate astea, în așa fel încât să poată să observe elementele specifice poeziei de dragoste, decorul iubirii, visarea cu ochii deschiși – și noi, părinții, le dăm peste ceafă copiilor dacă visează cu ochii deschiși, că au treabă, iar la școală sunt obligați să învețe visările cu ochii deschiși ale altora!!!!!)
Acum sunt la Blaga. Legionar, dar important e că nu strivește corola de minuni. Totuși, nu despre ars poetica lui se învață acum, ci *Izvorul nopții*. Când mi-am văzut copilul consternat din nou pentru că nu înțelege cum poate curge noaptea din ochii iubitei (*Păi, dacă sunt frumoși, ar trebui să curgă soare!* *Sunt frumoși, dar sunt și negri, iar el la negreața 🙂 lor se referă!* *Mami, eu nu pricep deloc de ce cineva care are ochi negri poate fi lumină! Adineauri zicea de noapte!*), l-am pus să asculte melodia interpretată de Florin Bogardo.
S-a mai îmblânzit… *Parcă dacă e și melodie, pot să mai intru puțin în … semnificație!* (zice semnificație cu emfază, ca să ironizeze seriozitatea cu care încercam eu să-l îndoctrinez cu poezia de dragoste)
Citește el aici.
părerile lui Blaga despre ce se va întâmpla în 2000.
Cântec pentru anul 2000 (Lucian Blaga)
Vulturul ce roteşte sus
va fi atunci de mult apus.
Lângă Sibiu, lângă Sibiu, prin lunci
numai stejarii vor mai fi şi atunci.
Mai aminţi-mă-vă un trecător
vreunui străin, sub ceasul lor?
Nu cred să mă vestească cineva
căci basmul ar începe-aşa:
Pe-aici umblă şi el şi se-ntorcea mereu,
contimporan cu fluturii, cu Dumnezeu.
(1943)
Și nu se mai poate opri din râs… *El se teme că o să-l uite lumea și noi învățăm despre el în 2013. Ce de spaime au oamenii mari și uite că nici măcar una ca asta nu se împlinește!*
Nu știu ce comentarii va face el la examenul de la capacitate, dar un lucru este clar: dacă nu zgârmi prin tv sau internet, dacă nu oferi imagini depravate copilului, el rămâne curat. Cu alte cuvinte, unde vor să ajungem cei care coordonează tv și învățământul?
P.S. Pe această cale, mulțumesc celor care au site de literatură și poezie. Mulțumesc pentru că uneori nu am timp să ajung la cealaltă bibliotecă a mea, unde sunt cărțile cu clasici, și folosesc ceea ce postează ei. Da, tehnologia e și bună, dacă știi cum și când să o folosești.
Dupa ce a plouat 8 ore (timp in care am participat la multe, multe prezentari), cerul s-a gandit sa aduca si speranta…
Tocmai cand eram noi gata pentru a zburda! 🙂
Am urmărit o secvență în care erau implicate două mame și doi copii. Unul dintre copii, Barbarul, să-i zicem, se juca agitat cu un briceag. Celălalt, Inofensiv, să-i spunem, îl privea și se amuza pentru schemele tactice ale prietenului său. La un moment dat, Barbarul se repede spre Inofensiv și e gata-gata să-i scoată ochii cu briceagul.
Mama Barbarului îl atenționează:
– Ai grijă cu briceagul.
Mama Inofensivului îi zâmbește:
– Îți mulțumesc pentru că îți pasă de copilul meu.
Mama Barbarului, cu o indiferență superioară, pe care doar oamenii răi o pot avea, ridică din umeri:
– Nu mă refeream să aibă grijă la copilul tău, ci la el, să nu cumva să-și scoată ochii. Fiecare trebuie să aibă grijă de el însuși și de ai lui. Cel puțin pentru mine, restul nu contează.
………
Educația pe care le-o facem copiilor este cea care îi va ajuta să-și facă prieteni sau să rămână singuri. Cu principii ca ale mamei Barbarului, cu un egoism feroce ca al ei, sigur copilul va fi singur pe orbita spațială a existenței lui. Educația nu înseamnă numai să-l înveți pe copil să se protejeze; educația înseamnă să fie pregătit să se lase pe el mai prejos pentru a-i ocroti pe alții. Toți cei pe care îi omagiem (ca eroi sau savanți!) cam asta au făcut. Așa că cine pregătește copilul pentru egocentrism, îl predestinează pentru anonimatul din societate, dar ce e mai rău e că va fi la fel de anonim printre cei alături de care stă, printre cei între care se mișcă și respiră.
Pe unele mame le jignești dacă le spui că nu există numai copiii lor în acest univers… Dar este o realitate. Culmea e că, dacă nu țin cont de acest aspect, copiii lor chiar vor rămâne singuri în Univers… într-un Univers elevat, poate, și elegant, dar neinteresant pentru cei pe care ei ar dori să-i aducă în viața lor…
Bunătatea se învață de la mamă.
Și spuneau meteorologii ruși că vom avea o iarnă aspră. Debut fulminant al iernii, la Bâlea! 🙂
La cetate, nu plătiți. Dar pentru a intra în muzeul care este într-o aripă a cetății, plătiți. Fiind cam 50 de persoane, am întrebat dacă se pot face reduceri pentru grup… NU! Au preferat să nu intre nimeni, decât să facă o reducere. Ce politică e asta?
Castelul lui Hamlet, din Danemarca, era cam pe aceeași structură cu acesta, dar acolo aveai unde intra. Aici, doar în mintea ta pătrundeai în istorie; altfel, trebuia să te bazezi pe inscripțiile minunate de … hârtie sau imposibil de citit (a se vedea cele 3 fotografii cu informații).
Dacă ar fi o mână de specialist, ar prinde bine, pentru că, prin unele locuri, cetatea arată așa de … romantic și de cavaleresc…. Nu vrea nimeni să dea o mână de ajutor neputinței actuale?
Nu știu ce experiențe inedite au dorit să încerce olandezii vineri, dar îmi dau seama că nu le-au picat prea bine – cu decapotabilele lor, prin frigul de la Bâlea… bâr, bâr, bâr, tremurau pasagerii (de regulă, doi, în general, bărbat și femeie, trecuți bine de 60 de ani!).
A fost o delectare să vezi mașinuțele acelea stând după autocarul tău – măcar așa i-am umilit și noi pe olandezi, că la fotbal nu prea o facem! 🙂
Urare de om care vă iubește (pentru fete) – să aveți un tip frumușel, cu o așa mașină după el… (dar vârsta lui din buletin să nu fie a unui bătrânel, cu burtă și chelie!) 🙂
Pentru bărbați: să aveți pe cine plimba cu o așa mașină și să nu vă plictisiți lângă făptura … divină! 🙂
Destul de rar să vezi Transfăgărășanul cu zăpadă… deschis publicului. Sigur, nu era zăpadă de 3 metri, dar oricum luna septembrie nu sună a bulgărit și dârdâit… Peisajul se deschidea privirii, dacă ceața era mai timidă, dar când o apuca personalitatea, nu mai vedeai nici la 1metru. Oare cum e în decembrie? 🙂
E chiar un spațiu de vis… Am mai avut acest sentiment prin Israel, niciunde altundeva.
Ar merita să ajungi acolo, măcar o dată pe an. 🙂 (ce bine ar fi să calci pe acolo o dată pe lună!)
Am ajuns acolo datorita ieșirii anuale cu firma. Minunata noastră firmă. 🙂
Platesti un pret pentru a deveni mai puternic.
Platesti un pret pentru a deveni mai rapid.
Platesti un pret pentru a ajunge mai sus.
Dar, de asemenea, platesti un pret daca nu faci nicio schimbare. – H. Jackson Brown
Noi am descoperit iubirea? Ei, da, ne mai măgulim și noi, uneori, cu această idee. Corect ar fi… Noi am descoperit iubirea … egoistă! 🙂 Dar acest sentiment este o minune chiar și în acest context!
Am aflat de pe descopera.ro ca fiecare popa din jocul de carti reprezinta un rege din istorie: trefla – regele David, frunza – Alexandru cel Mare, inima – Carol cel Mare, romb – Iulius Cesar.
Mai stie cineva ce reprezinta celelalte personaje din pachetul de carti?
În Panică și probabilitate, ultima piesă de teatru la care am participat acum trei zile, eroina a exclamat: *E fericit! Ăsta e semn de mare inteligență sau chiar de înțelepciune!*
Până la urmă, da, fericirea este un semn al maturității tale și nu al întâmplărilor prin care treci sau care vin peste tine. Până la urmă, fericirea este ceva ce construiești, indiferent de ceea ce ai sau nu; nu este ceva ce ți se servește pe tavă, te poate izbi uneori, de care ai parte dacă ești cineva sau dacă ai anumite calități.
Cei mai mulți mă întreabă cum de sunt fericită mereu. De fiecare dată, ei intuiesc (greșit! 🙂 ) răspunsul: *Ai de toate!*
Eu aș merge pe altă idee: *Toatele 🙂 mele pe care le am ar putea să nu valoreze doi bani, pentru că sunt alții care au mai multe decât mine și … sunt nefericiți sau mai rău se sinucid!*
Ce fac eu de-s fericită mereu? Păi, exact ce spun specialiștii că e bine să faci, dar eu aflu acum 🙂 despre ce spun specialiștii și de trăit am trăit aceasta de pe vremea când nu aveam voie să căutăm fericirea, că era un termen prea capitalist!
Ce am descoperit eu despre fericire?
– Ea nu constă în filozofare, ci în cu totul altceva – în detalii! ( și văd orice amănunt, de la drăgălășenia unei jucării, la frumusețea unui colț de natură, zâmbetul unui copil, o zi în care nu m-a durut nimic – sau chiar o oră! De regulă, eu chiar sărbătoresc toate detaliile, într-un sistem propriu, care îmi face bine și mă ajută să depășesc realitatea dură din jur!)
– Persoanele fericite sunt cele cărora le pasă. Cu alte cuvinte, cele iubitoare. Nu cele egoiste, care se gândesc doar la ele și la … fericirea lor! (ca o soluție, cei de la „Doing well by doing good” au concluzionat că oamenii care se fac voluntariat pentru o anumită cauză sunt mai fericiți și mai sănătoși decât restul lumii – cam rar voluntariatul în țara noastră, de vreme ce suntem pe locul 1 cam la toate bolile, din Europa! În timpul acesta, eu voluntariez de 20 de ani, ba pe la case de copii, ba pe la Oncologie – secția copii (în stadiu terminal!), ba pe la cămine de bătrâni.)
– O persoană fericită este una a cărei minte este sănătoasă, așa că am grijă de mintea mea, de ceea ce introduc în ea și de ideile pe care le formez în ea (nu mă cert în gând cu cei care îmi fac rău, nu visez că-mi ucid dușmanii, nu sper că se răstoarnă avionul cu șeful, să-i iau locul etc etc)
Sigur că echilibrul acesta emoțional pentru cineva care provine dintr-un mediu în care fericirea nu era o prezență populară are o rădăcină foarte puternică. Dar despre aceasta, într-o altă ocazie.
Până atunci să semnalez faptul că despre Fericire se realizează nu numai filme, ci și conferințe (da, da, cu studii, psihologi, activiști în domeniu). Chiar aș fi curioasă ce au de oferit cei de la prima conferință de acest gen de la noi din țară! Uitându-mă pe programul lor, am descoperit că mi-ar surâde să particip datorită atelierelor pe care le propun, dar și pentru că sunt curioasă cum arată … specialiștii în fericire! 🙂
Să ai o astfel de meserie ar putea fi, până la urmă, cel mai mare dar pe care ți l-ai putea face! Sau poate nu! 🙂 Continuă lectura
Cu ceva timp în urmă, au venit la mine doi tineri care m-au invitat la nunta lor și m-au întrebat dacă am vreun sfat pentru ei.
*După ce ați fixat nunta, e cam târziu să veniți la mine după sfaturi… Sfaturile, cred eu, se caută înainte de a lua decizia aceasta, nu după ce ea deja a fost luată.*
Fata nu-mi înțelegea punctul de vedere.
*Dacă ceea ce vă spun eu v-ar arăta că nu sunteți potriviți unul pentru altul, ați renunța la nuntă?*
*Păi… e imposibil să nu fim potriviți. Suntem idealul unul pentru altul.*
*O.K. Atunci nu aveți nevoie de sfat de la nimeni. Veți reuși să depășiți orice. Problema cea mai mare ar fi atunci când, de fapt, relația voastră ar fi apă de ploaie, iar voi ați construi pe așa ceva, în loc să fiți realiști.*
Băiatul a ciulit urechea și m-a rugat să fac abstracție de faptul că deja au stabilit data nunții. Îmi plac bărbații pentru că sunt logici … de fapt, e greșit spus: îmi plac bărbații logici!
*Uitați-vă împreună la filmul Before sunset.*
*Și?*
*Uitați-vă și vorbim după.*
M-au sunat a patra zi.
El era absolut categoric: *Mie nu mi-a plăcut. De fapt, m-a plictisit de-a dreptul. Sincer, nu am rezistat să văd mai mult de 15 minute.*
Ea, ca fetele, a vrut să îndulcească puțin situația (de parcă eu eram regizorul și trebuia să nu mă rănească 🙂 ): *Eu am încercat să mă uit mai mult la el, dar nu m-am regăsit niciun pic în personaje…*
*Știți care este problema, le-am spus, voi acum aveți 22 de ani, iar eroii filmului aveau peste 35. Dacă omul ar rămâne cu entuziasmul de la 22 de ani și simpatiile de atunci, lucrurile ar fi simple în viață. Dar schimbarea asta care ne afectează pe toți ne aduce în situația de a fi noi înșine uimiți cum de-am ajuns să căutăm exact ceea ce uram înainte sau cum de suntem fascinați de ceea ce înainte nu ne-ar fi atras atenția sau chiar ne-ar fi făcut să privim cu dispreț în altă parte. Dacă ați fi văzut filmul ați fi înțeles mai bine cele trei principii pe care vi le voi enunța, fără să insist asupra lor, pentru că asta este, voi deja aveți nunta pusă. Unu: gândiți-vă bine dacă nu cumva există cineva după care jinduiți, dar, pentru că ați fost respinși, ați făcut actuala alegere, ca un fel de *trebuie să intru în rândurile lumii, totuși*. Doi: gândiți-vă bine, atunci când schimbarea personală, în gusturi și intelect, va veni – ceea ce aveți acum vă va fi destul sau veți avea răbdare pentru a transforma realitatea în ceva care să fie în continuare idealul pentru voi? Trei: gândiți-vă bine, veți fi atât de responsabili față de cei cărora le dați viață, nu să rămâneți împreună – pentru că așa ați apucat sau pentru ca să aibă copiii familie – ci să luptați și să scoateți frumusețe de acolo de unde nu mai există și să admirați chiar și ceea ce a apus de mult în celălalt?*
Îmi dau seama că nu prea au înțeles ei nimic din ceea ce am zis, dar eu mi-am făcut datoria de a le spune ce cred.
Cu viața lui, fiecare poate face ce vrea, dar căsnicia înseamnă totuși că ai două vieți în grijă… apoi trei sau mai multe…
Mda, pentru căsnicie e nevoie de mai mult decât de dragoste! E nevoie de certitudinea că vei fi mereu implicat nu *pentru că (sunt lucrurile perfecte)*, ci *în ciuda (faptului că nu mai e nimic nou, atrăgător, interesant!)*.
E sezonul nunților, mergem în fiecare duminică la câte o unire de destine… Sper să dureze toate!
Despre sufletul meu 