Panică și probabilitate, o piesă de teatru excelentă!

Pe anunțul apărut pe FB apăreau următoarele cuvinte: *Un spectacol despre cum uneori nu e deajuns sa intelegi lumea doar rational. Cristina Olteanu si Robi Urs debuteaza in Panica si Probabilitate descoperind ca sexualitatea si matematica pot provoca haos intr-un sistem de valori in care a fi profesor sau elev inca trebuie sa respecte niste norme si reguli.*

După ce în această seară am participat la reprezentație, la teatrul Apropo, (se ajunge ușor cu metroul, până la Mihai Bravu și de acolo se merge puțin pe jos, spre Splai, se păstrează linia Dâmboviței, spre centru, și prima stradă la dreapta este Foișorului, 160! Dau aceste detalii pentru că eu de regulă nu mă descurc și mi-ar prinde bine să găsesc ajutor la alții 🙂 !), aș prezenta altfel ceea ce am urmărit.

Cuvintele folosite de cei care au făcut publicitate piesei redau o singură fațetă a monedei – drama și comedia din conținut, adevărurile despre diferențele dintre bărbați și femei, sfârșitul, în sfârșit un sfârșit sănătos! 🙂 , au făcut din această piesă – pentru noi! – una excelentă. (și chiar este scrisă de o persoană din România? Și nu orice persoană, ci o femeie? – aceasta s-a vrut o glumă că tot spun bărbații că cei mai mari scriitori… n-au fost femei! 🙂 )

Regia si scenariu: Alina Grigore. Pe lângă cei doi amintiți anterior a mai apărut într-o scenă de 5 minute, în rolul lui Fabi Moian – Dorin Banica.

Cine are posibilitatea să urmărească această piesă să nu stea pe gânduri. Este excepțională!

Anunțuri

4 responses to this post.

  1. Ma bucur c-ai revenit si sunteti ok (sper, in toate)
    Te astept pe la mine presimt ca ti-ar placea ultimul meu articol. Stii ca eu rar fac asemenea invitatii. Daca ma gandesc bine, e prima :))))

    Răspunde

    • de acum voi avea timp… si, dupa cum stii, tu erai cam singura pe la care treceam mereu, chiar daca unele subiecte erau mult prea … tineresti pentru mine.

      Răspunde

      • M-am gandit ca acesta iti va merge oarecum la suflet (ultimul)
        Ce face baiatul?

      • mda, îmi tremurase inima că am câștigat produsul de ieri, fără să fi participat :-).
        și da, am admirat invitatul tău, ca pe ceva unic în univers. îl admir mult, mult de tot.
        cât despre băiat, mâine dimineață contactăm medicul neurolog, pentru control și ce mai recomandă el să facem… îți spun imediat cum aflu, îți dai seama că sunt dornică să împărtășesc cu cineva prin ce trec, eu nu pot să tac 🙂 .

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: