Despre Fericire (1)

În Panică și probabilitate, ultima piesă de teatru la care am participat acum trei zile, eroina a exclamat: *E fericit! Ăsta e semn de mare inteligență sau chiar de înțelepciune!*

Până la urmă, da, fericirea este un semn al maturității tale și nu al întâmplărilor prin care treci sau care vin peste tine. Până la urmă, fericirea este ceva ce construiești, indiferent de ceea ce ai sau nu; nu este ceva ce ți se servește pe tavă, te poate izbi uneori, de care ai parte dacă ești cineva sau dacă ai anumite calități.

Cei mai mulți mă întreabă cum de sunt fericită mereu. De fiecare dată, ei intuiesc (greșit! 🙂 ) răspunsul: *Ai de toate!*

Eu aș merge pe altă idee: *Toatele 🙂 mele pe care le am ar putea să nu valoreze doi bani, pentru că sunt alții care au mai multe decât mine și … sunt nefericiți sau mai rău se sinucid!*

Ce fac eu de-s fericită mereu? Păi, exact ce spun specialiștii că e bine să faci, dar eu aflu acum 🙂 despre ce spun specialiștii și de trăit am trăit aceasta de pe vremea când nu aveam voie să căutăm fericirea, că era un termen prea capitalist!

Ce am descoperit eu despre fericire?

–         Ea nu constă în filozofare, ci în cu totul altceva – în detalii! ( și văd orice amănunt, de la drăgălășenia unei jucării, la frumusețea unui colț de natură, zâmbetul unui copil, o zi în care nu m-a durut nimic – sau chiar o oră! De regulă, eu chiar sărbătoresc toate detaliile, într-un sistem propriu, care îmi face bine și mă ajută să depășesc realitatea dură din jur!)

–         Persoanele fericite sunt cele cărora le pasă. Cu alte cuvinte, cele iubitoare. Nu cele egoiste, care se gândesc doar la ele și la … fericirea lor! (ca o soluție, cei de la „Doing well by doing good” au concluzionat că oamenii care se fac voluntariat pentru o anumită cauză sunt mai fericiți și mai sănătoși decât restul lumii  –  cam rar voluntariatul în țara noastră, de vreme ce suntem pe locul 1 cam la toate bolile, din Europa! În timpul acesta, eu voluntariez de 20 de ani, ba pe la case de copii, ba pe la Oncologie – secția copii (în stadiu terminal!), ba pe la cămine de bătrâni.)

–        O persoană fericită este una a cărei minte este sănătoasă, așa că am grijă de mintea mea, de ceea ce introduc în ea și de ideile pe care le formez în ea (nu mă cert în gând cu cei care îmi fac rău, nu visez că-mi ucid dușmanii, nu sper că se răstoarnă avionul cu șeful, să-i iau locul etc etc)

Sigur că echilibrul acesta emoțional pentru cineva care provine dintr-un mediu în care fericirea nu era o prezență populară are o rădăcină foarte puternică. Dar despre aceasta, într-o altă ocazie.

Până atunci să semnalez faptul că despre Fericire se realizează nu numai filme, ci și conferințe (da, da, cu studii, psihologi, activiști în domeniu). Chiar aș fi curioasă ce au de oferit cei de la prima conferință de acest gen de la noi din țară! Uitându-mă pe programul lor, am descoperit că mi-ar surâde să particip datorită atelierelor pe care le propun, dar și pentru că sunt curioasă cum arată … specialiștii în fericire! 🙂

Să ai o astfel de meserie ar putea fi, până la urmă, cel mai mare dar pe care ți l-ai putea face! Sau poate nu! 🙂

Au mai scris despre fericire și poate vă vor fi de folos ideile lor – dacă sunteți în criză sau dacă nu știți cum să vă manifestați fericirea! 🙂 –

8 responses to this post.

  1. Subscriu la tot ce ai scris, in afara de ultimul paragraf. Când esti daruita cu toate cele pe care le-ai insirat anterior, o asemenea meserie ar fi ca un medicament recomandat unui om sănătos.

    Răspunde

    • Ei, mai știm și noi clovni care se duc la doctor și li se recomandă să meargă să se amuze, la circ… urmărind clovnul cutare… Păi, eu sunt, dar eu doar mimez fericirea, nu o și am… Nu-i destul să spui omului cum să fie fericit, trebuie să păstrezi și pentru tine niște fericire! Cam la asta mă refeream! 🙂

      Răspunde

  2. Fiecare e specialist in propria-i fericire, zic eu… Iar daca nu esti, degeaba te invata altii.

    Răspunde

    • într-un fel ai dreptate. eu, marea fericită, degeaba le spun altora cum fac, pentru că ei tot nefericiți sunt. și mă mai și invidiază că sunt așa, de parcă nu le-am dat și lor secretul… cred că totul ține de alegere! 🙂

      Răspunde

  3. Pentru mine e starea in care sunt impacata cu mine. Momentul pe care il fur. Clipa ce-o ascund in piept. O mie de cuvinte nu mi-ar ajunge s-o descriu

    Răspunde

    • da, să știi că și eu am sesizat asta… nu contează nimic din ceea ce am, dacă eu sunt liniștită și mi-e drag de mine, chiar ating fericirea. bună observație! 🙂 ar trebui premiată, în oameni, atunci când e înțeleasă și pusă în practică! 🙂

      Răspunde

  4. frumos articol, felicitari !

    Răspunde

  5. […] Anonim – 10 puncte ( 0+10), care a participat cu această postare; […]

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: