Cât de bună mamă ești? – cu tâlc!

Am urmărit o secvență în care erau implicate două mame și doi copii. Unul dintre copii, Barbarul, să-i zicem, se juca agitat cu un briceag. Celălalt, Inofensiv, să-i spunem, îl privea și se amuza pentru schemele tactice ale prietenului său. La un moment dat, Barbarul se repede spre Inofensiv și e gata-gata să-i scoată ochii cu briceagul.

Mama Barbarului îl atenționează:

– Ai grijă cu briceagul.

Mama Inofensivului îi zâmbește:

– Îți mulțumesc pentru că îți pasă de copilul meu.

Mama Barbarului, cu o indiferență superioară, pe care doar oamenii răi o pot avea, ridică din umeri:

– Nu mă refeream să aibă grijă la copilul tău, ci la el, să nu cumva să-și scoată ochii. Fiecare trebuie să aibă grijă de el însuși și de ai lui. Cel puțin pentru mine, restul nu contează.

………

Educația pe care le-o facem copiilor este cea care îi va ajuta să-și facă prieteni sau să rămână singuri. Cu principii ca ale mamei  Barbarului, cu un egoism feroce ca al ei, sigur copilul va fi singur pe orbita spațială a existenței lui. Educația nu înseamnă numai să-l înveți pe copil să se protejeze; educația înseamnă să fie pregătit să se lase pe el mai prejos pentru a-i ocroti pe alții. Toți cei pe care îi omagiem (ca eroi sau savanți!) cam asta au făcut. Așa că cine pregătește copilul pentru egocentrism, îl predestinează pentru anonimatul din societate, dar ce e mai rău e că va fi la fel de anonim printre cei alături de care stă, printre cei între care se mișcă și respiră.

Pe unele mame le jignești dacă le spui că nu există numai copiii lor în acest univers… Dar este o realitate. Culmea e că, dacă nu țin cont de acest aspect, copiii lor chiar vor rămâne singuri în Univers… într-un Univers elevat, poate, și elegant, dar neinteresant pentru cei pe care ei ar dori să-i aducă în viața lor…

Bunătatea se învață de la mamă.

Anunțuri

11 gânduri despre &8222;Cât de bună mamă ești? – cu tâlc!&8221;

  1. foarte adevarat. Am citit cu fata zilele trecute o poveste din seria Berenstein Bears si morala era cea din Luca : „Do to others as you would have them do to you”. Cred ca am sa imprim asta, o pun in rama si o pun la ea in camera, pe perete. Sa o vada zilnic,sa-i intre bine in cap 🙂

    • sunt simpatici rău urșii Berenstein… și mai au și educație morală 🙂 . (am aflat și eu acum, de la biblioteca din SUA, despre ei, pentru că la noi nu există!).
      citeam astăzi o carte în care se discutau cele 15 trăsături de care are nevoie omul pentru a fi fericit. cea mai importantă este empatia – dacă nu reușești să fii bun cu alții, măcar ocolește persoanele, în niciun caz nu le face rău – prin fapte sau prin ignorare…
      știi cum e cu urechile – cine le are și nu le folosește, să le dea celorlalți! 🙂

      • soacra-mea i-a facut cadou la fata o carte cu vreo 5-6 povesti ( de obicei le gasesti toate separat ) . Noi mai aveam vreo 3, deci avem destule…copiilor mei le plac mult de tot ( mark le zice bababa bears lol ) . Sunt si desene animate,sunt unele din desenele la care au voie sa se uite 🙂

  2. Asta cu egoismul, din păcate, e aplicată la o scară din ce în ce mai largă. Iar cei educaţi în spiritul altruismului, sunt luaţi de slabi, ca să nu zic proşti. DIn păcate, societatea, oamenii, se deteriorează şi fff greu mai găseşti oameni de calitate…

    • da, Cristina, cei mai multi parinti isi invata copiii sa calce pe cadavre, dar dintre cele doua mari pierderi din viata – a fi considerat slab si a nu avea prieteni (daca este bun, respectiv daca este rau), consecinta cea mai grava este in al doilea caz…
      (cel putin pentru valorile mele. si, din cate am vazut, chiar si pentru valorile si nevoile copiilor deveniti adulti…)
      oricum, fiecare parinte e liber sa faca ce vrea din copilul lui – bunatatea pamantului sau crispatul pamantului… 🙂

  3. Bine venit articolul, cu toate observatiile lui, mai putin una cu care – eu – nu sunt de acord: „Mama Barbarului, cu o indiferență superioară, pe care doar oamenii răi o pot avea”. Am invatat ca nu exista oameni buni si oameni rai. Asa cum binele si raul, nu exista, de fapt. Exista perceptiile noastre, in dualitate, asupra binelui si raului. Exista oameni care isi hranesc preponderent anumite aspecte din ei insisi. Noi toti avem parti luminoase si parti intunecate. Daca ne manifestam preponderent partile luminoase, este posibil – desi nu e o regula – sa fim vazuti de ceilalti ca a fi oameni buni. Si invers, si iar nu este o regula (pentru ca fiecare vede doar ceea ce este pregatit sa vada). Mai mult, nu putem vedea in altul ceea ce in noi insine nu exista – pentru ca pur si simplu nu am putea recunoaste acel ceva. Asa ca, acea mama, cu o atitudine clar lipsita de iubire, poate manifesta niste aspecte, in alte situatii, de care cei ce am vazut-o in aceasta scena, am ramane uimiti. Hai s-o iubim si sa-i oferim atitudinea noastra interioara care ar da nastere unor ganduri de genul: inca nu a ajuns sa inteleaga, dar o va face. Gandurile de iubire au o putere uimitoare, ii astern calea celuilalt, aflat in semi-intuneric, sa zareasca lumina si chiar sa se indragosteasca de ea. Ca sa nu mai spun ca, reusind sa facem asta, ne crestem interior in primul rand pe noi, pentru ca am trecut prin si dincolo de judecare, inlocuind-o cu observarea si indreptandu-ne vertiginos catre iubire. 🙂

    • Irina, eu cred că există oameni buni și oameni răi. Eu cred și așa scriu.
      Iubește-o tu, cât vrei, dar eu, care am fost la un pas de rana celuilalt copil și am văzut multe alte secvențe în care era ea, nu o voi face.
      După ce ai observa-o și tu niște ani buni, ai înțelege.
      Deocamdată, tu filozofează! 🙂

    • da, știu. și mă bucur că suntem destui care știm și care ne dăm seama că nu e bine să lași urmașilor tăi, Văcărești 🙂 , o asemenea avere :-).
      de aceea și trag un semnal de alarmă pentru părinții care cred că le dau o bogată moștenire copiilor dacă îi fac trufași, orgolioși și alte atitudini egoiste… eu nu judec pe nimeni acum; pur și simplu, îi ajut pe cei care nu au ajuns încă în punctul acesta să conștientizeze că este un drum greșit, un fals prieten, drumul pe care au apucat.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s