Să plângi de mila ta, nu de durere pentru alții…

Am primit un telefon: *Am nevoie de 2.600 lei!* Așa se întâmplă lucrurile de 10 ani, încoace: tata spune de ce are nevoie, iar noi ne străduim să facem lucrurile în așa fel încât să-i fie bine.

De data aceasta, am trecut peste faptul că îi sunt mamă și că în general am răspuns pozitiv dorințelor lui, că l-am salvat de la moarte de 3 ori și multe alte bravuri demne de supereroi… De data aceasta am spus clar, cu vocea tremurând: *Uite, fiul meu a căzut în piscină și, chiar dacă nu a rămas paralizat, se pare că are o problemă – sigur că nu e o mare nenorocire, dar tot necesită ceva bani investiți în vindecare. Pe de altă parte, soțului meu, la o analiză de rutină, i s-a spus că este suspect de cancer osos… Pentru a ști clar, trebuie să cheltuim și, dacă va fi așa, îți dai seama câți bani va trebui să avem… *

Tatăl meu a început să plângă. Nu, nu-i era milă de niciunul dintre bolnavi și nici nu era impresionat de ceea ce auzise. Era distrus pentru că înțelesese clar că nu poate negocia de data asta. Mi-am dat seama că, dacă cei doi ar fi fost lângă el, i-ar fi luat la palme, așa cum făcea cu mine, de câte ori veneam rănită acasă: de ce nu ai fost atentă, de ce ești proastă și nu te uiți pe unde mergi?

Am înțeles atunci, în timp ce închideam telefonul, de ce eu sunt foarte tare, indiferent de situația dificilă prin care trece fiul meu – ca o ripostă față de cât de slab era tatăl meu. Când fiul a căzut în piscină, a ieșit cu ochii plini de sânge, iar eu l-am ridicat din apă (deși e imens!), am fost calmă și am făcut haz de tot, trimițând departe de el pe oricine nu era în stare să fie încurajator și senin. Nu am îngăduit discuții negative pe lângă el, iar când cineva s-a apucat să îl moralizeze *unde ți-a fost capul, cum de-ai făcut așa ceva?* l-am trimis cât mai departe.

Da, am această atitudine pentru că îmi aduc aminte cum m-a bătut tatăl meu pentru că urma să merg în cârjă un an, din cauza unui accident. El m-a bătut când m-am întors de la spital, pentru că am fost tâmpită și nu am avut grijă de mine. Aveam 5 ani, iar lui nu-i era de mine, ci de faptul că trebuia să fie atent cu mine… 🙂

Egoismul te face să plângi de mila ta – nu din milă pentru ceea ce s-a întâmplat cu ceilalți.

Rău când ai în jur astfel de oameni, dar mai rău când ești un astfel de om.

Dacă sunt mulțumită de mine, dacă sunt fericită cu mine însămi este pentru simplul motiv că nu m-am molipsit de egoism, deși aveam pe ce filieră să moștenesc această trăsătură 🙂 . Vă doresc și vouă să descoperiți că, spre deosebire de ceilalți, care sunt indiferenți, aveți o cu totul altă *țesătură*, o cu totul altă *textură* a caracterului.

Bunătatea, și dacă doare, e mai dulce decât egoismul! 🙂

 

Anunțuri

15 gânduri despre &8222;Să plângi de mila ta, nu de durere pentru alții…&8221;

  1. Am descoperit că sunt „altfel” la scurt timp după naştere, dar asta e cu totul altceva… 🙂
    Atunci când văd un om căzut jos mă duc rapid şi încerc să îl ajut să se ridice. Stau unpic lângă el şi apoi îl las să se descurce. SINGUR!
    Ştii de ce spun asta? Pentru că dacă aş sta mai mult lângă el, devin ca el. Fac această afirmaţie pentru că deja am făcut aşa ceva şi mi-am irosit aproape 20 de ani din viaţă.
    Aşa am ajuns să fiu ca căpitanul Nemo din romanele lui Jules Verne. Am uitat în care carte căpitanul a făcut următoarea afirmaţie: „Am făcut tot binele pe care am putut să-l fac şi tot răul pe care a fost NECESAR să-l fac!”.
    Îţi dau un link unde poţi căuta câteva cauze, căci în lumea noastră (fizică) orice efect are şi o cauză. Multe dintre cauzele suferinţelor actuale se află în trecut. E tot ce pot să fac…
    http://www.valeriu-popa.santamia.ro/vindgand.htm

    • ai dreptate – faci bine și îl înveți pe om că, după ce și-a revenit, rămâne om, nu copilaș pe care să îl tot cocoloșești.
      pe de altă parte, nu trebuie să uităm că binele trebuie făcut – devreme! pentru că altfel va face lucrul respectiv altcineva în locul nostru și noi… nu vom mai putea să ne bucurăm de implicarea în viața altora. care implicare e chiar o binecuvântare – dar revenim la punctul 1: implicare pentru o vreme, nu pentru veșnicie!

      • Sunt cel puţin două lucruri care mă fac să trec mult mai uşor peste anumite probleme, De când le aplic în viaţa personală ele (problemele) au început să se micşoreze din ce în ce mai mult. Deci:
        1. Mă gândesc că tot ceea ce îmi este dat să trăiesc sunt lucruri care le pot duce. Mă îndoiesc că mi s-ar da mai mult decât pot căra, excepţie făcând cazurile în care mă încarc „la cerere”.
        2. Mă gândesc că orice problemă de care mă izbesc este trecătoare şi cam cum aş vedea/gândi peste 10 ani despre această problemă…
        Toate astea le-am învăţat de una singură, căci accesul la cărţi a venit muuuult mai târziu, cam după 40 de ani.
        Te îmbrăţişez cu mult drag. 🙂

      • ai mare dreptate, cu fiecare dintre cele două concluzii.
        eu cred că viața mea nu este o glumă proastă, adică nu am venit pe lume ca să-și bată joc de mine cineva. dimpotrivă, am tot sprijinul ca să fac față la ceea ce este și va mai veni asupra mea.
        de asemenea, am tendința de a mă simți … pasăre. cum apare o nenorocire, îmi zic *sunt ca pasărea în zbor* și mă ridic deasupra situației – nu e negare, ci este înțelepciune. o tratez ca pe ceva care nu mă poate atinge, nu că n-ar exista, ci pentru că nu are puterea și nici voie 🙂 să mă atingă mai mult decât pot duce…
        am primit îmbrățișarea și mi-a făcut bine, cu atât mai mult cu cât mâine soțul meu se duce să se interneze, pentru a desluși misterul cu diagnosticul lui…
        nu se va întâmpla nimic din ceea ce nu pot duce! 🙂 (și nu poate duce!)

  2. stii, eu ii multumesc Domnului zilnic ca, prin harul Lui, nu sunt ca mama mea…Ii multumesc ca mi-a dat ochi sa vad si urechi sa aud si sa invat sa nu fac la fel. E mare lucru treaba asta,pt ca nu toata lumea e asa binecuvintata.

    • îmi place ce zici tu, adică îmi plac primele 5 cuvinte… și la mine tot *Domnul e vinovat* pentru că sunt altfel decât restul lumii.
      și îmi convine cum sunt și îmi convine să rămân astfel.
      îmi place la nebunie să fiu generoasă, dar și când am spus stop, stop este!
      te îmbrățișez.

      • discutam acum citeva zile cu cineva teme religioase si a ajuns vorba la verseteledin matei 13: 10-17 . Cred ca avem toti nevoie de harul Lui sa intelegem si sa vedem multe si de asemenea avem nevoie de ajutorul Lui sa ne schimbam in bine si s ane mentinem pe drumul lui.

      • ce spui tu este doar o teorie, dacă omul nu o pune în practică. adică sunt conștientă că niciunul dintre cei care vor citi aceste cuvinte nu îți vor da dreptate dacă, între timp, ei nu s-au prins tare de acel har…
        și sigur că e o întrebare … cât de material e acel har? și de aici sunt multe de zis: poți ridica din umeri sau poți încerca să afli mai multe.

      • discutia a durat vreo ora si ceva, io am scris asa, numai o idee. 🙂 bineinteles ca trebuie sa te prinzi de acel har, dar ca sa il vezi ai nevoie de Domnul si,implicit de credinta. Dar da, sunt deacord cu tine ca e mult de discutat aici…

  3. E foarte viteaz ce ai facut cu tatal tau. Specialistii sunt invatati cum sa se comporte cand vine o femeie la consiliere si incepe sa planga. Noi femeile ar trebui sa luam cursuri cum sa reactionam cand plange un barbat in fata noastra… Tu ai putea preda un astfel de curs. Te admir.

    • vad că homeschoolingul este la mare căutare azi… 🙂 .
      eu ador ideea, doar că am depășit anii la care mai pot face asta (evident, cu copilul!).
      mulțumesc pentru felicitări, adevărul este că, dacă nu era o întâmplare fericită (care, evident, nu e întâmplare!), aș fi călcat pe urmele celor între care trăiam. dar a existat un moment fantastic… pe care l-am prins (așa cum fotografii experimentați imortalizează clipe unice! 🙂 ) și sunt mândră că am schimbat parcursul…

  4. Nu poti vindeca ramurile pana nu vindeci trunchiul….M-ai emotionat ,mi-ai dat tema de gandire , maret suflet ..Un gand de iubire , sanatate si pace mi-a sosit din ceea ce se cheama minte direct in suflet .L-am recunoscut imediat :este pentru tine si toti ai tai . Cu iubire ,

    • mulțumesc mult de tot. îmi pare bine că ai înțeles prin ce trec. cea mai mare suferință a oamenilor este că nu au parte de înțelegere din partea celor între care trăiesc. eu sunt o fericită, o binecuvântată cu cei care-mi calcă pragul blogului. 🙂

  5. Te-am admirat mereu pentru putere. Nu pentru cea fizică, desigur 😉
    Am vrut să scriu altceva inițial, dar am citit comentariile întâi și am considerat că nu era potrivit comentariul…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s