Centrul Național Medical de Recuperare Neuropsihomotorie Robănescu – București …

… În urmă cu ceva timp, fiul meu a avut un accident despre care am scris pe scurt aici.

Era la 3 metri de mine atunci când s-a aruncat în piscină, iar eu, înainte ca el să ajungă în piscină, am întors spatele spre el, zicându-mi: *Când iese, îi voi aduce aminte că nu se sare în apa mică…*

Și era să nu mai iasă. Dacă n-ar fi fost minunea aceea, cu glasul care l-a mobilizat și care l-a determinat să se ridice, acolo rămânea.

În seara respectivă, l-am vegheat pentru că nu puteam să mergem la doctor – pe asigurarea medicală pentru SUA, care este de 12.000$!, ai incluse niște lipotimii sau o mică răceală, în niciun caz RMN-uri sau alte intervenții complicate! – spunându-mi că, indiferent cât ar costa, dacă se ivesc complicații, trebuie să intervenim. Nici vomă, nici amețeală, nici dureri de coloană… Nimic. Zilele următoare, același lucru! Nicio problemă de raportat – foarte bine, ajungem în țară și vedem acolo dacă sunt complicații.

Am ajuns în București și am mers la Centrul National Medical de Recuperare Neuropsihomotorie – Dr. Nicolae Robanescu. Investigații. Priviri pline de milă din partea doctoriței. *Faceți RMN și mai stăm de vorbă.* După ce a văzut filmul, doctorița a răsuflat ușurată: *Dacă ați ști ce am bănuit că are… Și dacă ați ști că la 100 de cazuri unul singur scapă…  Ceea ce s-a petrecut cu fiul dv. a fost un miracol.*

Miracolul … Când știi că de cealaltă parte e nenorocirea, preferi să nu ai parte de niciuna dintre cele două alternative. Te lipsești de miracol, de teamă că la o ezitare de o secundă ar putea fi nenorocirea! Îmi este rușine, pur și simplu, că din 100 de mame sunt singura care zâmbește. Îmi este greu să le privesc în ochi pe celelalte și-mi dau seama că nu am avut nimic în plus, nici ele nu au nimic în minus. Dumnezeu să le dea putere tuturor celor care trec prin probleme de acest fel și nenorocirea își arată colții.

Acum, însă, ceea ce aș vrea să fac este să le mulțumesc celor de la spital pentru ceea ce fac pentru copiii care au nevoie de ei. Să le mulțumesc pentru bunătate și pentru răbdare. Să le mulțumesc pentru că nu se opresc la faptul că nu au bani de la stat să aranjeze locul copiilor, ci pur și simplu transformă fiecare salon, coridoarele și toate cotloanele într-un loc plin de culoare, pentru ca cei mici și bolnavi să simtă că sunt într-o lume de poveste.

Mulțumesc managerului, prof. dr. Liliana Pădure, pentru că s-a străduit pentru acești copii mai ceva ca pentru ai ei.

Este un model de demnitate și de iubire.

Sper să nu aveți nevoie de acel loc, dar, dacă veți avea, mergeți cu încredere: acolo oamenii vă vor iubi și iubirea lor vă va facilita vindecarea.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s