Mama către fiica pe care a dat-o *la stat*

– Eu te-am făcut, ar trebui să îmi fii recunoscătoare și să mă îngrijești acum!

– Bine, dar ție nu ți-a păsat niciodată de mine.

– A, păi te-am pierdut!

– Dar, ce, eram pui și am ieșit pe sub gard? Sunt și eu mamă acum și dacă mi-aș pierde copilul nu aș mai avea inimă până nu l-aș găsi. Nici măcar nu m-ai pierdut, m-ai dus la casa de copii și acolo m-ai lăsat! Și de-acolo m-am ridicat, iar tu vrei să am eu grijă de tine acum…

…………….

*Poate o mamă să-și uite copilul? Dar și dacă ea l-ar uita, Eu nu te voi uita.*

E bine că mai există și persoane crescute la casa de copii care se dezvoltă și sunt responsabile față de copiii cărora le dau viață, ce bine că nu țin cont de exemplele părinților lor… 🙂

Anunțuri

6 responses to this post.

  1. Să ştii că am întâlnit mulţi copii crescuţi în acele instituţii ale groazei. Cu toţii au familii frumoase şi-şi cresc copiii în medii calde şi plăcute. Multe traume ascunde sufletul lor, dar niciodată nu li s-a distrus omenia. Culmea e că majoritatea nici măcar nu-şi condamnă mamele care „i-au pierdut” în aceste lagăre. Dincontră. Ştiu nişte poveşti de ţi se ridică părul măciucă şi totuşi, acum, mamele bătrâne şi la fel de nesimţite sunt îngrijite cu dragoste de copiii abandonaţi odinioară. Pentru mine asta este încă un mister. Nu ştiu dacă aş putea fi o atât de bună creştină încât să trec peste toate aşa şi să-mi iubesc părinţii cu atâta ardoare, necondiţionat doar pentru că m-au făcut.

    Răspunde

    • da, și persoana despre care vorbesc eu, după ce i-a arătat mamei ei că știe că a dat-o conștientă fiind, nu că *s-a întâmplat* (adică i-a demonstrat că știe că încearcă să mintă, iar minciuna aceasta nu o ajută cu nimic!) , a avut grijă de ea până la capătul vieții, cum a avut și de fiica sa.
      sunt oameni deosebiți cei care găsesc resurse de acest fel. după cum spuneai și tu, probabil creștinismul unora se apropie mai mult de modelul hristic decât al nostru… 🙂

      Răspunde

  2. Nu intotdeauna ,ce se naste din pisica , soareci mananca!

    Răspunde

  3. […] lasat pe final, o poveste des intalnita in Romania , chiar si in zilele de astazi.Nu este greu sa nu calci pe urmele alor […]

    Răspunde

  4. in legatura cu acest subiect ( Mama către fiica pe care a dat-o *la stat*) eu ma numesc georgiana si eu sint mama am 2 baieti incare m-am scrificat pt ei si le-am oferit orce sa fie bn pt ei si copilasi mei adorati m-au abondonat pt nurori nu vrea sa mai stie de mine,trecind pe strada vazindui cu socrele si nevestele si cind m-am oprind in loc sa vb cu copii mei nici nu mau bagat insema parca eram alta straina si simt o mare durere in suflet incit mai bn mor sa vada atunci cind nu voi mai fi in viata

    Răspunde

    • acesta e reversul medaliei… așa e… uneori părinții sunt cei care nu oferă sprijin copiilor. alteori copiii îi uită pe părinți.
      ideea e că niciodată nu tre să ne punem încrederea în ei, ca părinți – pentru că ei ne-au fost dați doar pentru o vreme
      sunt ca închiriați…
      în schimb trebuie să ne facem datoria de părinți…
      nu e prea drept să nu aștepți nimic de la ei…
      dar cam aceasta e realitatea…

      Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: