Moartea care pandeste si ia ce prinde

Am alergat toata dimineata, probabil pentru a ajunge la intalnirea cu ea. Si eu am fost foarte punctuala, ajungand pe trecerea de pietoni la timp pentru a fi calcata de masina pe care ea o trimisese, ca sa fie la fel de punctuala.

Mie nu mi-a fost niciodata frica de moarte. Niciodata. Daca ma minunez ca sunt in viata nu o fac pentru ca sunt dornica sa ingrop pe toata lumea si sa mai traiesc inca 9 vieti dupa cei mai longevivi. O fac pentru ca observ cat de fragili suntem. Adica am schimbat 8 mijloace de transport, am traversat pe trecere si doar la semnalul verde si am ajuns la mijlocul zilei, dupa ce am trait toti acesti ani 🙂 , si deodata vine punctul care vrea sa se puna pe zilele mele… Dar nu oricum, ci urcandu-se cu toti nervii pe mine, pe la trecerea cea mai penibila din Bucuresti…

Bine, Dumnezeu exista si are grija de mine… dar cum va dormi la noapte soferul care a realizat ce era sa faca?

Si lucrul acesta este evident…  sare in ochi ca am fost protejata. Dar colega mea, care s-a dus la doctor pentru ca ametea, si a descoperit la RMN vreo 5 atacuri cerebrale carora le-a facut fata, ducandu-le pe picioare, fara sa aiba habar prin ce trecea… Ea n-ar fi aflat daca zicea …*ei, ce mare lucru, rezist eu si la asta, o bulina, doua si imi trece*…

Exista totusi o logica pentru modul cum unora li se mai acorda o sansa si altora, nu?

 

Anunțuri

20 de gânduri despre &8222;Moartea care pandeste si ia ce prinde&8221;

  1. Mă bucur că ai scăpat cu viaţă. Nu ştiu dacă există o logică sau vreun sens în şansele care ni se acordă. Ştiu însă că stă în puterea noastră să le investim noi cu un sens. E ceea ce şi eu încerc să fac, după ce mi s-a oferit o a doua (ba chiar şi a treia)şansă.

    • aşa este… nu există logică. teoretic se spune că, dacă ţi-ai terminat treaba pe acest pământ, eşti lăsat să mori, dacă nu, eşti ţinut în viaţă. nu e deloc măgulitor lucrul acesta pentru cei care mor tineri, adică de ce nu ar fi nevoie şi de ei, adică de ce nu ar fi de folos să mai trăiască ei, după cum e foarte agasant să vezi beţivi sau ucigaşi care trăiesc până la 89 de ani… este clar că noi vom profita din plin – şi pentru noi înşine, şi pentru a oferi societăţii, că uite am primit multe şanse şi ne simţim datori, dar sunt frustrată pentru cei din jur care se sting prematur…

    • eu am văzut că e complet alta colega mea, dar nu a ştiut nimeni ce s-a întâmplat. iar ea cu atât mai puţin. doar că acum 2 săptămâni a fost o criză prea puternică pentru a o lăsa să treacă fără investigaţii – ameţeli şi stare de rău, mers împleticit… explicaţia doctorului „după 40 de ani, toţi facem, dar depinde şi de intensitatea lor şi de organism. al dv a fost atât de puternic încât a rezistat la 4-5 şi s-a şi vindecat (se vede cicatrizarea, auzi tu!)”
      acum înţeleg de ce am avut cunoştinţe care la 40 de ani au murit din cauza unui atac cerebral… deteriorarea organismului face să se producă astea… iar organismele puternice reuşesc să reziste.

    • s-a oprit la 1 cm de mine. erau 4 benzi, pe cele două din partea opusă veneau maşini care s-au oprit, pe prima unde traversam eu s-a oprit maşina, iar pe cea de-a doua, fără nicio explicaţie logică, deşi strada e dreaptă şi se vede în depărtare nu se vedea nicio maşină şi eu am trecut, că era dreptul meu. eu am pierdut 3 prietene pe trecerea de pietoni, cu dreptatea în braţe au murit, iar pentru că ştiu asta sunt foarte atentă, nu trec dacă nu mă asigur la fiecare bandă. ei bine, maşina aceea a venit de nicăieri şi acesta a fost şocul cel mai mare, şoferul şi-a dat seama că dacă virează spre alte direcţii intră în maşini, aşa că singura soluţie era să frâneze şi fie ce-o fi cu mine… aşa că frână, fum şi miros de cauciuc ars, s-a auzit zgomotul până în redacţie, ai mei colegi erau toţi consternaţi că pentru mine a fost zgomotul acela, e ceva distanţă, dar pentru că situaţia a fost dificilă zgomotul a fost îngrozitor.. (adevărul este că acea trecere de pietoni produce multe probleme, este pe drum drept şi toţi prin viteză, nu mai ţin cont de faptul că e trecere…)
      mulţumesc pentru grijă, eu nu prea mă omor cu viaţa… 🙂 cu dragul de viaţă, dar ideea e că am trăit un coşmar, efectiv. ce ar fi putut să se întâmple… cum au reacţionat toţi oamenii implicaţi în asta… vorba unei colege… „cum să te duci la înregistrare, aşa, simplu, puteam merge la priveghi şi tu acum te duci la muncă? îţi dai seama ce stupid e totul, să intri acum serenă şi plină de pace ca să vorbeşti despre fericire… ”
      şi culmea este că una dintre colegele noastre acum o saptamana a iesit din coma (după o lună de comă), după un accident de circulaţie… aşa că la noi e rană deschisă să vorbeşti şi să treci prin aşa ceva.

      • vai de mine, am ramas muta, muta…ma bucur ca a fost centimetrul acela intre masina si tine si ca masina a avut frane bune.

      • cred că până la urmă tot de mașină mor, pentru că mă ocolește, mă ocolește, dar până la urmă mă nimerește. am avut niște experiențe fantastice cu mașinile (în afara și înăuntrul lor) și cred că până la urmă se va epuiza minunea…
        dar … 🙂 sper să mai fie până atunci.
        mulțumesc din suflet pentru că-ți pasă!

    • de când cu multele posibilităţi de a muri prin care am trecut, am informat pe toată lumea că donez organele, că dacă vor să facă experimente să ştie că organismul meu le stă la dispoziţie … adică am trecut de prea multe ori la un pas faţă de moarte ca să mai stau cu mâinile în sân… tre să fiu pregătită şi să las lucrurile cum trebuie 🙂 .
      pe de altă parte, să ştii că vin în decembrie prin oraşul tău. sper să ne întâlnim. vorbim mai atunci.
      te îmbrăţişez cu drag.

  2. Pe unii îi sperie perspectiva asta a iminenței lucrului-deloc-dorit.Alții înțeleg că nu stă în puterea lor să aleagă momentul…
    Ți-am trimis un esemes după ce am aflat….Să fii vie mult, înțelesu-m-ai? 😉

    • doamna, am primit 4 sms-uri și toate erau incomplete, adică nimic scris în ele… că e de la telefonul meu sau de la rețea… nu știu… dar am știut că mă iubești, mai mult decât oricine în Univers! și-ți mulțumesc pentru asta!

  3. Eu zic ca toate au o logica, dar nu una cunoscuta noua si ca toti avem ingeri pazitori. De ce ne-ar fi frica de moarte? Doar este singura certitudine din viata, nu? Imbratisari!

  4. Si eu cred ca avem fiecare un inger pazitor, iar al tau se vede ca te iubeste mult si e tare vigilent ! Ma bucur ca nu ai patit nimic. Aparent, fiindca spaima aceea lasa urme, si fizice si psihice.
    Visez cu ochii deschisi la un oras in care masinile nu au voie sa circule decat subteran, ca metroul. Sau suprateran, na, dar nu la același nivel cu pietonii.
    Sa ai zile frumoase !

  5. Ce bine ca Dumnezeu a fost marinimos si v-a salvat! Sa aveti mare grija cand mergeti pe strada fiindca soferii nu mai au frica nici de lege si nici de Dumnezeu. Va trimit o imbratisare.>:D<

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s