Deja vu – sentimentele de după o mare victorie

În sfârșit, un film românesc în care să fie vorba despre oameni din zilele noastre – nu din epoca de aur, nu din timpul războiului.

În sfârșit un film în care e o singură scenă nud – și aceea absolut reprezentativă pentru film; un film în care se spun doar 5 cuvinte urâte.

Da, nu-l recomand adolescenților, pentru că ei s-ar plictisi – fiindcă nu este vorba tocmai despre lucruri care să-i intereseze pe ei. Este pentru noi, cei maturi, care tragem de timp să mai iubim și de oameni să ne iubească.

Dacă ești amantă, soție înșelată, bărbat trecut de 45 de ani, Deja vu trebuie văzut.

Dacă ai o poveste de dragoste ciudată, ar fi bine să îl vezi.

Dacă ai dorința de a-l cunoaște pe X, care e nițel însurat, ar trebui să-l vezi (filmul, nu pe X).

Dacă ești celebritate și crezi că te poți despărți demn, după ce epuizezi nurii iubirii din aceste clipe sau că poți rămâne prieten după divorț, ar trebui să-l vezi.

Eu l-am văzut la invitația Marianei de la More than pub, pentru că mi-a lăsat o invitație … pe blog.

Și-așa eram în oraș, după evenimentul cu sunetele destinate celor mici, așa că m-am gândit să mai arunc și eu o privire asupra culturii românești – de fapt, credeam că va fi un film pe care să-l pot ironiza! 🙂

N-a fost așa și sunt bucuroasă – prefer să spun despre mine că sunt răutăcioasă, decât să descopăr că într-adevăr suntem vai de noi la subiecte și realizare de filme.

La finalul filmului, au fost în sală Dan Chișu, scenarist, producător, interpret, și Ioana Flora , actrița rolului principal. Să asculți cum a fost realizat filmul este în sine un alt film. (După ce vedeți filmul, dacă doriți să aflați istoria lui, scrieți-mi pe despresufletulmeu@yahoo.com și vă voi trimite înregistrările discuțiilor: întrebări – răspunsuri)

E vorba despre pasiune – *am vrut să fac un film despre triunghiul amoros, despre minciuna pe care ne-o spunem că n-o să doară despărțirea* – zicea Chișu.

E vorba despre bucurie – te așezi și scrii scenariul.

Și mai e vorba despre colaborare.

Eroina principală era cumplită, la început, dar contribuția Ioanei – și ca scenariu și ca joc – a mai umanizat-o puțin. Mie îmi place ce a ieșit. Am avut o astfel de prietenă, am fost alături de ea de-a lungul celor 9 luni în care amantul pendula între a fi cu ea și a rămâne cu soția. (Ei erau de mult împreună, dar eu atunci i-am cunoscut, pe ultima sută de metri.) Eram singura lor prietenă și întrebarea mea cea mai mare era… de ce o părăsește pe nevastă pentru această supărăcioasă, căreia oricum nu-i convine nici dacă stă cu ea, nici dacă pleacă la nevastă? Eram confuză – era ea prietena mea, vedeam că are nevoie de mine, dar nu puteam fi de acord cu reproșurile acelea continue, când el de fapt se străduia să facă exact ce voia ea. Iar el a făcut pasul cel mare, rămânând împreună, sunt fericiți acum, dar întrebarea mea rămâne – ca amant, de ce ți-ai găsi o bosumflică?

(Și cei care spun că a lor nu e bosumflică, să vadă totuși filmul… că s-ar putea să descopere că nu au dreptate.)

Vizionare plăcută – eu una l-aș revedea oricând, pentru că jocul Ioanei este fantastic.

P.S. Dacă ești pasionat de tehnologie, mergi și-l vezi – Chișu ținea pe cap toată aparatura ca să filmeze personajele cu care stătea de vorbă, în vreme ce din el nu se vedea decât o bucată de mână, ori o bucățică de burtică sau un picior… Un film realizat în 12 zile, dar la care repetițiile au mai durat vreo 40. Un film de 2 luni, dar marcant. Felicitări echipei! (Pfuuuuu, nu mă pot abține… seamănă puțin cu o istorie de despărțire din lumea mondenă 🙂 . Nițel 🙂 Și-acum nu-mi spuneți că asta v-a convins mai mult decât celelalte argumente 🙂 !!!)

Anunțuri

8 responses to this post.

  1. Mamaaaaa si eu vreau sa il vad! Oare il gasesc online?

    Răspunde

  2. zambet de Agatha, esti aici pentru ca deja l-ai gasit pe net, pentru ca nu-ti place subiectul sau pentru ca si tu ai prietene care ar trebui sa-l vada? 🙂

    Răspunde

    • Pentru ca l-ai prezentat aşa frumos şi pentru că ar fi interesant de văzut. 😉

      Răspunde

      • știi că mă gândeam în această dimineață că sunt într-o ureche… cum să le spun adolescenților – cel puțin celor peste 15 ani! – că nu e pentru ei? pentru că da, dimineață, am auzit în tramvai o discuție la telefon, între o fată de 15 ani care trăia cu unul de 38, însurat, și-i povestea prietenei ei cum speră ca atunci când ea va termina liceul amantul să divorțeze de nevastă și să o ia pe ea.
        crezi că va face individul chestia asta peste ani?
        filmul ar ajuta-o pe micuță să vadă altfel lucrurile.
        cât despre băieții adolescenți… ar fi bine să se vadă peste ani, dacă vor încerca să aibă vieți paralele 🙂 sau să priceapă prin ce trec fetele de lângă ei, care au legături cu bărbați mai mari ca vârstă și ei le invidiază că sunt fericite… 🙂
        mă rog, e de plâns, nu de pus zâmbete (cum am făcut eu adineauri!), dar da, e bine că există filmul pentru a ne aduce cu picioarele pe pământ.
        trăiască-n veci și înflorească penibilul, dar în ograda altora… 🙂

      • Cine are de învățat, va învăța, indiferent de vârstă, mai ales că ai un dar de a prezenta lucrurile. Iar cine nu pune preț pe aceste lecții de viață s-ar putea să fie nevoit să aştepte propriile experiențe de viață. Şi, dacă e norocos, învață de acolo.

      • aha… bine ai zis… dacă e norocos, învață de acolo… dacă nu, o s-o ia mereu pe cocoașă… 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: