Rostul durerii

În ziua în care ieșeam de la Spitalul Robănescu și mi s-a spus că fiul meu, în ciuda accidentului grav suferit, nu are urmări – insistându-se pe faptul că 1 din 100 de cazuri scapă în acest fel miraculos, nu știam pe unde merg… Pluteam, dansam pe stradă. Cu ochii în lacrimi, evident.

Atunci a sunat telefonul. O fostă elevă de-a soțului meu mi-a spus că nepotul ei de 12 ani are leucemie, fiind necesară o intervenție pe care n-o pot efectua medicii din România. Doar 80 de procente din tumoră pot fi extirpate aici, restul de 20… afară… Cu zeci de mii de euro… Nu s-ar putea să facem cumva, să se strângă banii?

Bani? Mie să nu mi se vorbească de bani. Nici să nu mi se spună că trebuie să adun, nici să nu fiu întrebată unde sunt. Nu sunt deloc prietenă cu ei. Dar am insistat pentru ca acest caz să fie preluat de cineva… prietena mea care știe să adune bani, cu emisiunile ei… Și copilul a avut 50.000 euro, iar în această zi, după operația din Germania, deși nu mai avea nicio șansă – i s-a garantat că totul este în regulă, că această boală declanșată fără motiv, fară să avertizeze, această boală care într-o singură lună a distrus ceea ce ajunsese copilul în 12 ani… este învinsă.

Prietena mea mi-a dat telefon și m-a anunțat – *copilul nostru este bine.*

Să vă spun ceva?

Dacă fiul meu n-ar fi trecut prin ceea ce a trecut și dacă nu aș fi văzut nenorocirea cu ochii, nu știu care era reacția mea când am fost rugată să acționez. Poate m-aș fi retras delicat, spunând că nu am cum să mă implic, pentru că eu nu mă pricep la așa ceva, poate aș fi spus… *mă voi ruga pentru voi* sau poate aș fi trimis niște bani. Dar nu aș fi insistat!

Și dacă nu aș fi insistat ori ei încercau o altă soluție, ori reușeau pe aceleași căi, dar fără mine.

În oricare dintre soluții, eu aș fi ieșit în pierdere – pentru că nu aș fi avut acest sentiment de bucurie pe care îl încerc acum că un omuleț a fost salvat – și că am pus și eu umărul la aceasta. Miracolele nu ne sunt date pentru că suntem mai buni, mai șmecheri sau preferați de Dumnezeu; ne sunt date pentru a face și noi posibile miracolele în viața altora.

Anunțuri

4 responses to this post.

  1. Fara cuvinte….

    Răspunde

  2. of…când este vorba de copii și de viața lor… 😦

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: