*Tăcerea din ochi*

Am aflat despre acest site de la CO.

L-am deschis, dar nu am reușit să fac față, să citesc de pe el. E nevoie de oameni care n-au trecut prin așa ceva pentru a reuși să citească și mai ales pentru a reuși să reacționeze. Am fost cândva rugată să particip la un seminar împotriva violenței domestice – am simțit că ar fi ca și cum ieși cu maimuța pe plajă, să facă turiștii poză cu ea. Nu aș fi reușit să fac altceva decât să plâng, în amintirea a ce a fost. Unii reușesc să facă față și să vorbească despre ce au trăit. Eu pot cel mult să scriu câte ceva – și tac în rest. Să se zbată cei senini sau cei distruși cândva, care sunt remontați acum. Unii pot, alții nu. Fac parte dintre ultimii.

Îmi ajut tatăl, l-am salvat de la moarte de câteva ori, l-am iertat, dar faptul că nu pot depăși emoțiile negative vorbește despre ceva care ar trebui să-i pună pe gânduri pe specialiști – chiar și cei care s-au smuls din ghearele violenței au sechele. Dar cei care au rămas acolo, prizonieri, cei care nu au avut dragoste de carte și pe cineva care să îi mângâie (eu o aveam pe diriga care mă încuraja de câte ori mă vedea vânătă și datorită ei am supraviețuit, pentru că, deși o apăram pe mama și din cauza acestui gest mâncam bătaie, o și uram pe mama pentru că nu pleacă de lângă tata, să se termine odată cu durerea!) .

Luptați împotriva violenței domestice. Dacă nu vă puteți bate pentru copiii care trec prin așa ceva, măcar dați-le un strop de speranță, prin faptul că stați de vorbă cu ei, când ies din cuștile acelea, în care sunt traumatizați, cuști care nu-s Acasă, ci noroi uman și disperare.

Dan Teodorescu are dreptate în tot ce spune aici.

Toți judecăm impasibilitatea unei victime – dar ce facem pentru ea? Eu sunt încremenită în trecut în momentul în care văd durerea. Nu pot face un pas, nici pentru a ajuta, nici pentru a susține. Redevin copilul disperat, copilul neputincios, care se oferă să sufere în locul mamei sale. Măcar voi, faceți ceva.

Vă rog în numele celor care sunt ca mine, cândva.

 

Anunțuri

7 gânduri despre &8222;*Tăcerea din ochi*&8221;

  1. Uneori ajută chiar și să scrii despre asta, presupun. Eu nu mă simt în stare nici de atât. Cred că rănile nu sunt nici pe jumătate vindecate. Dar sper că într-o zi, nu foarte îndepărtată, totul va fi bine, așa cum ar trebui.

    • știi, Ioana, au trecut 20 de ani de când am plecat de acasă. dacă cineva ridică tonul la mine, indiferent cine este, imediat capătă chipul tatălui meu și mă aștept să urmeze bătaia. eu nu relaționez normal când ceilalți au nervi – pentru că ei pot avea nervi pe orice altceva, nu pe mine, iar eu resimt totul ca pe clipa care declansează nenorocirea, clipa de atunci… și sunt atât de multe zile de când asta nu se mai întâmplă…
      e trist, dar cine se străduiește reușește să se ridice deasupra trecutului și mai ales să înțeleagă durerea – poate nu pe cea de același fel cu a lui, pentru că nu-i poate face față. dar durerea în general e mai ușor de priceput – de aceea și am foarte mulți prieteni! 🙂
      îți doresc să zbori din necaz, să plutești peste el… eu am învățat atunci să mă privesc din exterior – sunt doar un trup care ia bătaie, dar eu, eu cea adevărată, sunt liberă, iubesc să citesc, scriu și voi reuși să plec de acasă cândva…
      pot să te ajut cu ceva? despresufletulmeu@yahoo.com

  2. problemele (nu gasesc alt cuvant) pot sa apara indiferent de varsta, nu doar cand esti copil
    stiu din experienta si pot spune ca e greu sa treci peste ele chiar si la o varsta mai inaintata si stii si tu partial din ce am discutat in vara asa ca e tare greu sa privesti, sa citesti, dar mai ales sa traiesti cu asta

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s