Subiectivi – umani!

Pentru că am început să nu mai văd, mi-am zis că ar trebui să merg la doctor. Când mama avea vârsta mea și nu a mai putut să bage ața în ac a făcut o scenă cumplită de deprimare, pentru că, iată, nu mai sunt buni ochii ei… Eu nu am dramatizat și nici nu mi se pare ceva cumplit. Timp de 41 de ani nu am avut nicio problemă cu ochii… Alții poartă ochelari de copii, alții nu văd. E timpul pentru altceva, deci ridic din umeri și mă duc la marele spital particular WEST EYE HOSPITAL, care se laudă că este primul spital privat de oftalmologie din Romania. Mi-am zis că merit ceva bun.

La pomul lăudat să nu te duci cu sacul, da? Eu am ajuns cu toată încrederea. Recepționerele și asistenta, pâinea lui Dumnezeu. Doamna doctor? O scorpie. Nu sunt rea – sunt delicată. Cum ați numi o persoană care strigă la personalul ei, de față cu dv, punând-o într-o situație penibilă, de persoană călcată în picioare. De ce? Pentru că se ocupa cu delicatețe de dv, pentru că nu vă grăbea, pentru că dorea să vă simțiți bine. Pe lângă bădărănia doctoriței, seninătatea asistentei a fost ca soarele în ziua geroasă. Am putut să trec peste orice atitudine lipsită de profesionalism pe care a manisfestat-o apoi față de mine tocmai pentru că am văzut că nu are ceva cu mine, ci așa e ea – din topor. Madame, știi că atunci când dai cu toporul, sar așchii și-ți pot ajunge chiar în ochi? A, asta doreai, să ai un caz de operație, să-ți iasă și ție ceva, că la simplul consult și o pereche de ochelari nu prea ieșea nimic? (Totuși, *un simplu consult* costă 130 de lei, nu vă imaginați că este o sumă modică!)

Pe mine m-a pus să stau pe scaun și îmi dădea comenzi ca unui câine prostuț, care n-o să învețe niciodată să vâneze. Iar când am greșit litera pe care îmi indica ea să o citesc (de când sunt eu nu mi-au jucat literele în fața ochilor, dar asta este, e normal să vină și această vreme!), cum credeți că a reacționat cațaoana? 🙂

A pufnit în râs, m-a îngânat disprețuitor și mi-a ripostat… *Ei, XXX, asta nu e litera XXX.*

Când te duci la spitalul privat, singurul din România, aștepți să fii tratat cu prietenie și cu înțelegere.  Pentru că încerci aceste sentimente de slăbiciune oculară pentru prima dată, poți chiar să fii traumatizat de ceea ce ți se întâmplă. Pentru că te gândești să nu cumva să fie ceva mai grav, treci printr-o tensiune maximă. Și cea care încasează banii tăi îți râde în nas că ești proastă și n-ai habar de literele de acolo, de parcă era un examen de facultate, nu un consult oftalmologic. Sunt convinsă că altă persoană, în locul meu, se punea pe plâns, la astfel de atitudine, la o astfel de abordare – una era să fii într-o policlinică amărâtă de stat și să fii tratat astfel – dar nici acolo n-ar fi normal, însă, să zicem, erai cu trimitere de la doctorul de familie, poate nu băgai niciun ban în halatul doctorului… ! – și alta să fii la primul spital particular de oftalmologie… Domnilor, cel puțin cu această angajată, ați dat-o în bară. Nu vă face cinste.

Norocul meu că nu-s delicată, că mă ofileam pe loc. Dacă eram mimosa pudica, precum alte persoane, sigur că eram obsedată toată ziua de cât de nepricepută sunt – eu am știut un singur lucru: în viața mea nu mai calc pe acolo!

Plecând, am trecut pe la magazinul de jos, unde mi se spusese că au ceea ce-mi recomandase ea. Primul medicament am fost informată că nu există acolo, dar că pot să-l iau de la orice farmacie. Al doilea, nu exista acolo (și nici în altă parte! – ei, ce faceți, dragilor, vreți să câștigați ceva bănuți de la firmele de medicamente, dar când vă vine clientul nu ați făcut aprovizionarea?), iar al treilea avea un preț exorbitant.

Bine, voi încerca la prietenele mele care au farmacie, că sigur îmi vor fi mai de folos decât voi! Dar voi chiar reușiți să-i înșelați pe oameni, nu?

Aruncându-mă în primul tramvai, m-am gândit la experiențele noastre diferite, complet diferite, de viață. Sunt convinsă că această doctoriță, care, pentru mine, a fost *de tristă amintire*, pentru alții a avut o importanță deosebită – sau măcar sper că a făcut și pe cineva fericit, a salvat vederea cuiva, că se lăuda că a făcut operații, deci se ocupă și cu așa ceva, nu numai cu ironizarea pacienților începători în ale nevederii… 🙂

Această secvență m-a trimis cu gândul la o situație dificilă de acum 12 ani. O persoană care prin impertinența și indiferența ei a făcut ca familia mea să sufere 4 ani, deci o persoană pentru care nu puteam avea nicio simpatie, era preferata celor mai buni prieteni ai noștri, pentru că ea le făcuse mult bine și o respectau. Acum imaginați-vă cum sunt oamenii, obsedați de răul prin care trec – dacă eu voiam să povestesc ceva despre problemele mele, nu puteam face asta față de prietenii mei pentru că ei îmi închideau gura cu repeziciune… *Este o ființă deosebită, minunată, fantastică…* Nici nu mă îndoiesc de acest lucru, doar că mie mi-a făcut rău… Cum se pot împăca aceste lucruri în mintea mea – cum reușești să treci de subiectivismul tău spre a fi obiectiv?

Poate doctorița aceasta a redat vederea altor oameni sau le-a dat o fărâmă de bucurie – dar față de asistenta ei și față de mine a dat dovadă de cea mai proastă creștere. Subiectivă sunt sau obiectivă?

Ar fi multe de spus!

Ideea e că eu nu mai calc pe acolo, nici dacă sunt asigurată că ea a fost dată afară. Pe de altă parte, am nevoie de un nou consult, pentru că nu am deloc încredere în recomandările ei. Subiectivă sau obiectivă? Prudența e cea mai bună atitudine când întâlnești astfel de oameni!

Publicitate