A fost o evadare din cotidian. Am ajuns la drăguții organizatori ai întâlnirii cu ceai, biscuiți și o poveste, curioasă de povestea din spatele titlului. Am petrecut o oră senină, într-o companie plăcută. Brioșele erau hand made, ciocolata pe băț, la fel… Îmi dau seama că tot ceea ce are în spate o relație devine mai interesant decât orice lucru de mare brand cumpărat de la magazine renumite, unde vânzătoarele te urăsc și dacă le cumperi marfa și dacă nu o faci – dacă o cumperi, că poți să-ți permiți, dacă nu, că de ce nu se face profit…
Una dintre eroinele serii a fost Pisicuța pe care o veți vedea în poză cum stă pe fotoliul meu și se uită cu jind la brioșe… Poate a mușcat chiar dintr-a mea – dar nu e asta o poveste drăguță? 🙂 Eu cred că unii chiar s-ar bucura ca o pisicuță să le fie tovarășă de ciugulit din dulciurile preferate! Pe acei *unii* îi consider prietenii mei. Lor le spun să facă totul în viață doar dacă la final iese și o poveste interesantă (de spus) – (nu numai pentru că trebuie!). Dacă te iei doar după ce *trebuie*, curând uiți lucrul respectiv – și cum l-ai demarat, și cât te-ai implicat și cât te-ai chinuit.
Viața e alcătuită din amintiri vii, nu din umbre.
Asta vreau şi eu. Doar că eu nu pot spune decât : asta.vreau.ro 😆
vai de cei ce au ro în coadă, comenta cineva, pentru că vor fi taxați ca activitate economică! norocul nostru cu *com*. 🙂
10 euro pe an ? Asta-i nimica toată faţă de mândria de a fi .ro(mân) ! 😆
waw… te aplaud pentru patriotism…
Of, ce potrivit articol, și ce poza elocventa, simt mirosul de prăjiturelele făcute în casa, și arome de rom și ciocolată, chiar dacă nu sunt o specialista în a le prepara personal, parca simt și cum toarce pisica lingă mine! de fapt mi-e dor sa fiu copil, sa ma joc pitulusu cu Taicu meu și cu Vasilica-motanul dedicat… Cred ca încep sa îngenunchi în fața lui „trebuie”, și nu îmi place sa fie stăpânul stăpânul meu… Multumesc mult draga mea! Imi încarci bateriile!
adevarul este ca as fi putut foarte bine sa stau in casa, pentru ca treburi erau multe, dar mi-am zis ca e cazul sa-mi iau picioarele la drum pentru ca niciodata treaba nu se termina, iar inima ramane nemangaiata in casa… sa nu mai vorbim despre abonamentul nefolosit … 🙂
m-ai amuzat cu Vasilica, motanul dedicat… stiam ca pisicile sunt mai degraba sefi decat supusi… 🙂
e bine sa fim si unici, prin ceea ce avem, diferit de altii…:-)
Data viitoare va asteptam si pe Dvs., cu alte prajiturele, ceai, haine si Bartimuță – pisica noastră nededicată. 🙂
Ne gasiti aici online https://www.facebook.com/asta.vreau.eu
așa, așa… uitasem ce nume are pisica… Bartimuță!
complet special, complet aiurit… 🙂