Ce ți-e și cu viața asta…

Tocmai ne-am întors de la înmormântarea bunicii soțului meu.

Avea 90 de ani și nu a fost bolnavă niciodată. De 2 săptămâni era la pat – și lua medicamente, pentru prima dată. Din fiecare pensie a pus deoparte bani pentru înmormântare, ca să nu fie povară pentru nimeni. În urma acestui eveniment, 5500 de lei s-au *investit* – groapă, preot, coșciug, pomană.

Ea nu a fost în viața ei la restaurant. Nici când i s-au căsătorit nepoții nu a vrut să iasă din satul ei, oarecare. Când mai mureau dintre cunoscuții de vârsta ei, mergea la biserică, să fie cu ei pe ultimul drum, dar nu se ducea niciodată la restaurantul din comuna aflată la 10 km, unde se făcea … pomana. Acum, noi ne-am dus acolo, în cinstea ei. A adunat ca noi să putem cheltui pentru ea… Mi se pare cum nu se poate mai pe dos, dar nu poți să nesocotești dorințele omului… ultimele, mai ales, că, din nefericire, doar atunci deschidem ochii să vedem omul de lângă noi!

Mă uitam la cei 70 de oameni din escortă… 🙂 . Era ca la o nuntă, doar că nu noi dădeam darul, ci ea. Groparii, ca într-un film grotesc, marca România, stăteau la masa nașilor. Doar muzica lipsea. Și cutia pentru plicuri… 🙂 Se pare că oamenii se bucură acum mai mult dacă au parte de o înmormântare, decât de o nuntă – la nuntă trebuie să dai, la înmormântare primești.

Aperitiv, felul 1, … de la felul 2, oamenii au început să râdă, iar la desert deja lipsa muzicii ne deranja… Parcă era normal să fie și ceva muzică… Și uite așa se uită un om, după ce nu mai este printre noi… Așa de repede, așa de ușor.

Când participi la o înmormântare, viața ți se pare o glumă proastă. Te întrebi de ce mai trăim, dacă tot murim. Și de ce ne zbatem, dacă tot acolo ajungem. (Nu de puțin ori am cunoscut persoane care mi-au mărturisit că ai lor au luat-o razna citind Eclesiatul, cartea biblică și din el au înțeles că, de fapt, viața nu are sens… Acolo, într-un fel, concluzia este cea enunțată de mine anterior, dar există și o soluție – curios mi se pare că oamenii nu văd soluția, ci rămân doar cu ideea repetată *totul e deșertăciune*).

Până la urmă de ce trăim? Ca să aibă prietenii parte de o masă bună la finalul vieții? Sau ca să aibă săracii parte de bunătatea noastră în timpul vieții? Sau..

Anunțuri

21 de gânduri despre &8222;Ce ți-e și cu viața asta…&8221;

    • nu știu la ce ai vrut să te referi, dar cred că dacă luăm sensul clasic… adevărul este că, indiferent cât de celebru sau bogat ești, dacă afară e caniculă sau ger, nu mai vrea nimeni să te ducă pe ultimul drum, dacă nu ți-a fost dedicat sufletește dinainte… doar pentru renume, nu suporți pentru unul care nici nu te vede și nici nu îți va mulțumi vreodată…

  1. pAI, raspunsul este in fiecare pentru fiecare. Eu traiesc ca sa cresc niste copii si sa-i transform in OAMENI si crescandu-i pe ei oameni ma asigur ca si nepotii mei vor fi crescuti asa cum cred ca este bine. Sotul meu traieste pentru senzatii tari, altii traiesc pentru mancare buna, altii au ca scop salvarea mediului sau a balenelor. Toti trebuie sa ne gandim pentru ce traim pentru ca fiecare traieste pentru altceva. Si cred ca este minunat ca la sfarsit de drum sa ai cat mai putine regrete. O masa data prietenilor cand tu esti plecat deja pe alt drum? De ce nu? Dar nu la o masa se reduce totul. Depinde ce vrem noi sa ramana in amintire despre noi.

    • dacă e vorba despre noi înșine, fiecare poate răspunde în locul său… ai spus despre copii. eu pot spune despre nevoia mea de a-i face pe oameni fericiți, eliberandu-i de ceea ce îi doare – sufletește. cu asta mă ocup. 🙂 și fac asta și în timpul liber…
      cât despre bunica soțului… știi cât de repede vor să scape preoții de bătrâni pe care oricum nu mai au de ce să-i perie? ei bine, a stat omul nostru și a vorbit cu lacrimi în ochi despre bunica, pentru că, a sublinitat el, era o creștină adevărată, care nu lipsea niciodată de la slujbă, nu uita sărbătorile…
      pentru ea acesta era scopul, de la 55 de ani de când a rămas văduvă…
      poate e și asta o viziune.

    • da, greu… măcar dacă te întreba ce se întâmplă când murim, era mai simplu… dar cu de ce… e o poveste prea crudă (nu în sensul de mugur crud, ci de inima de mașteră ) … dar nu vezi că cei mici sunt preocupați de lucrurile profunde, uneori chiar mai mult decât noi?
      oricum, el e așa pentru că tu ești așa, mai cu profunzimi… 🙂

  2. condoleante!
    depinde de om probabil, depinde de religie, depinde de credinta intrinseca a fiecaruia….eu personal as prefera sa ma incinereze si sa nu se dea „masa”, dimpotriva….sa mearga sa se plimbe pe aleile unui parc si sa se gandeasca sa isi traiasca viata,sa traiasca fiecare secunda asa cum doresc ei, nu cum doresc altii….
    in alta ordine de idei, daca nu ma insel, irlandezii chiar pun muzica si rad la „pomana” amintindu-si tot felul de evenimente amuzante legate de decedat….asa cum am zis….fiecare are propria credinta, religie, constiinta,dorinta….
    inca o data condoleante!

    • 1. merci pentru că îmi ești alături.
      2. și eu aș vrea incinerată.
      3. nu știu dacă mă va incinera soțul, că el este împotriva incinerării, dar cert este că pomană nu va face! 🙂 și dacă ar face m-aș răsuci în mormânt mai rău decât dacă nu mă incinerează… 🙂
      4. am vorbit deja cu vreo 3 persoane să-mi cânte la moarte (sigur, au promis că vor veni, dacă nu mor înaintea mea… 🙂 )

  3. Mi-am pus aceeaşi întrebare cu muuuult timp în urmă…. Fără a fi necesară o înmormântare! 🙂
    Dacă m-ar fi întrebat cineva IERI sau AZI sau MÂINE ce mi-a plăcut mai mult din viaţa asta, răspunsul ar fi unul şi acelaşi.
    În viaţa asta, aşa cum este ea, am învăţat să iubesc. Fără niciun fel de „dacă” sau „poate” ori „să vezi că…”
    Mi s-a întâmplat asta cu ceva ani în urmă. Are mai puţină importantă cât a durat, ci că, atunci, A FOST. Iar de atunci… tot timpul ESTE.
    A început de la un trecut, adus din nou, şi din nou, şi din nou, într-un prezent continuu.

    Cineva, care s-a dus de mult, afirma: „Dacă vrei să-ţi fie viaţa frumoasă, tu să ţi-o faci”. Am avut parte ca viaţa mea să fie făcută „frumoasă” de către altcineva. Poate că am şi meritat! Ştiu şi eu?!?
    De atunci, am înţeles cât de important este să îţi faci viaţa TA să fie frumoasă.

    Plecăciuni în faţa bunicii! A ştiut să le facă viaţa frumoasă cunoscuţilor (şi necunoscuţilor) chiar şi după „trecere”… Banii sunt doar o câtime din ceea ce se poate da. Uneori un zâmbet, o mână întinsă la nevoie sau o vorbă bună face mai mult decât câteva zeci de mii de milioane de triliarde de hârtii colorate.

    Mulţumesc, Eumiealmeu! M-ai făcut să zâmbesc încă de la primele ceasuri ale dimineţii. 🙂

    • bunica a trăit într-o casă din paiantă… la care acum vreo 5 ani a pus geamuri de termopan. erau singurii bani investiti in casa – să nu intre frigul. în rest, cumpăra puișori, avea grijă de miei, cultiva grâu – până anul trecut, în vară, a tot însămânțat personal! 🙂
      unde sunt bătrânii de altădată?
      și banii ei au dus bătrânele satului la restaurant, la câțiva km, lucru care pentru ele a echivalat cu o călătorie a noastră în Venezia… 🙂
      așa că a reușit să le facă o surpriză acestor prietene de leat cu ea… 🙂

  4. Am dat like doar pentru ca in toate lucrurile astea este ceva bun. Constientizarea spectacolului din care facem parte. Ne ”traieste” el pe noi… Singura ”justificare” a acestei vieti este ca putem sa alegem si sa luam ce e mai frumos din ea si ca e sansa noastra sa ne transformam. Poate unica!

    • ai folosit un cuvânt care mi-a plăcut la nebunie – spectacol… asta este viața!
      a fost bună observația ta – nu numai că e spectacolul nostru, dar uneori noi facem parte, fără să știm, dintr-un alt spectacol, mult mai amplu…
      suntem pe aceeși lungime de undă… 🙂

  5. condoleante, traim pentru noi si pentru cei dragi noua, indiferent cum si cu cine, pentru ca de nu ne-ar placea viata, am renunta la ea!

    • chiar ai avea curaj să renunți la ea, dacă nu ți-ar plăcea?
      mie nu mi-a plăcut de multe ori, totuși nu am avut curaj să fac gestul… 🙂
      dar, mă rog, suntem de altă vârstă… a fi decisă, așa cum ești tu, aș învăța și eu de la tine – poate nu la acest capitol, dar la altele, sigur! 🙂
      mulțumesc pentru suport sufletesc.

      • Nu am astfel de ganduri, scz ca s-a inteles hotararea mea de a renunta, trebuie insa sa recunoastem insa, ca exista persoane care aplica o astfel de decizie pe pielea lor.

      • o, sigur, și eu nu le-am judecat niciodată. îmi pare rău teoretic pentru ele, dar se pare că lor nu le pare rău de vreme ce fac acest gest…

  6. dacă vei continua cu întrebarea pe care ai pus-o la final, mă tem că, din păcate, nu ai înţeles nimci din viaţă!
    o iei pragmatic şi deloc spiritual sau inteligent!
    asta e, însă!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s