Pe scurt a fost așa… mi-am uitat telefonul la lucru și trebuia să recuperez un material, așa că aveam nevoie de un telefon pe care să fiu sunată. Am apelat la al fiului meu… *Tocmai azi nu pot să ți-l dau.* Văzându-mi privirea uimită, mi-a explicat: *Azi mă întâlnesc cu D ca să mergem să iau un cadou pentru B.* Consternare maximă… D era genul de băiat care râdea de cumințenia fiului meu, cum să-i dea o mână de ajutor în a o cuceri pe B – în dreptul căreia aveam serioase îndoieli că ar merita cadoul… Dar mamele înțelepte tac. Și cu privire la prietenii falși și cu privire la iubirile adolescenței.
*Mi-a zis D că trebuie să iau o carte și un trandafir roșu.*
*Bine, dar o carte la 7 dimineața… Asta trebuia cumpărată de multă vreme.*
*Mă descurc.*
OK, dar fără telefon! 🙂
(Dacă nu aș fi avut nevoie de telefon, nu mi-ar fi spus, nu aș fi aflat despre ce urma să fie… așa că nu a fost deloc întâmplătoare uitarea telefonului!)
La întoarcere, era abătut. Nu pentru că nu găsise carte – cumpărase în locul ei bomboanele celebre… 🙂 Nu pentru că nu s-ar fi întâlnit cu colegul sau n-ar fi venit B la școală.
Pur și simplu pentru că B nu e interesată de el. A râs de el și de darul lui. Nu mi-a spus mai mult. Dar era prăbușit.
*E bine că n-ai avut telefonul, a zis el. Așa am fost obligat să-ți povestesc din timp și am putut să-ți spun și urmarea… Dacă nu-ți spuneam dimineață, nu știu cum aș fi început să-ți povestesc acum… Și nu puteam nici să tac, nici să zic ceva… Ce bine că ai uitat telefonul… *
Atunci m-am gândit să-i dau un exemplu din viața mea, ca să-i spun că s-ar putea ca roata să se întoarcă. Pe scurt, a fost un băiat îndrăgostit de mine 6 ani și eu am râs de el… iar în al 7-lea mi s-au deschis ochii, pardon, inima… și el n-a mai fost interesat… Am plătit eu, o să plătească și altele…
*Nu-mi place că tu, mama mea, ai plătit. Dar bine că ai plătit, poate acum aveai alt copil, nu pe mine…
Dar îmi place să-mi dai așa exemple când am impresia că sunt prostul proștilor…
Că-mi dau seama că nu sunt singurul din Univers.*
Nu, mamă, sunt alături de tine! 🙂
OK, B, o să regreți tu un băiat ca el 🙂 .
Despre sufletul meu 
Ce frumos articol!!! Imi place si iti multumesc pentru deschiderea cu care ne descrii evenimente importante din viata voastra! O singura intrebare am, pentru ca se pare ca nici experienta nu prea am. E legata de afirmatia ta: „Dar mamele înțelepte tac. Și cu privire la prietenii falși și cu privire la iubirile adolescenței.” Chiar trebuie sa taci? Eu nu tac. Stau taca-taca incercand sa le deschid ochii si sa le arat ca e bine sa stea deoparte de x si de y. Rezultate n-am avut, ce-i drept. Cu cat mai mult vorbeam, cu atat mai stransa era relatia cu x sau y. In a face numai prostii, fireste. Cam cum stau lucrurile la capitolul asta? Sa-l las sa dea cu capul? E cam mic, nu stiu daca pricepe el ceva. Spre stupoarea mea, am observat ca exista copii care deja sunt formati cu o doza de perversitate in ei, de la varste prea fragede. Cum sa-l feresc de genul asta de „prieteni”?
Daca nu il lasi, se indarjeste si tot face ca el. Asa, daca vede ca nu are dreptate, iar tu i-ai dat libertate, vine la tine si iti spune… In dimineata aceea, cand am vorbit despre faptul ca vrea sa-i dea un dar lui B… i-am spus… *Daca vei fi respins?* El *Iti pare rau de bani?* Eu *Nu, dimpotriva, iti dau dublu cat cheltui cu ea, indiferent care este rezultatul. Dar vreau sa stiu cum vei aborda lucrurile daca te va respinge…* El *Deocamdata, o fac. Vad eu restul.* Eu *In regula. Sunt de partea ta.*
Desi stiam cum se termina. Trebuia sa ajunga la concluzie, singur…
Mie nu-mi e greu sa-l las sa ia decizii. Am citit foarte multe carti despre… copiii evreilor din lagare, despre cum se descurcau ei, cum erau obligati sa invete singuri sa supravietuiasca. Si mi-a fost de folos. Prima data e greu si tu plangi cu el – apoi el nu mai repeta. Ca a gresit din initiativa lui… 🙂
Daca iti mai pot fi de ajutor, scrie-mi pe despresufletulmeu@yahoo.com
Multumesc pentru raspuns! Chiar am s-o fac, sperand ca am sa reusesc sa nu te agasez :). Esti de admirat!
Chiar sunt curioasă cum arăt agasată… 🙂 că până acum nu a reușit nimeni să reușească asta… 🙂
:))) peste cativa ani ma vad pusa in situatia asta :