Îți scriu scrisoarea-aceasta cu mâinile de vânt
Se-ntunecă lumina și plouă cu pământ
Aud un clopot verde cum crește din cuvânt
Cum îngerii veciei așteaptă la mormânt
Un cântec de iertare, o lacrimă de foc
Îmi dăruiesc tăcerea, îmi fac în mine loc
Ah! Inimă de piatră! Dă frunza-n pieptul meu
Tristețea mergătoare mă tulbură din greu
Îți scriu cuvântu-acesta și tremur și mă sting
E Martie și ninge cu-n giulgiu de paing.
Uneori, când știi că ceva se va termina, nu pe loc, ci în câtva timp, începi să te bucuri de fiecare zi până atunci, pentru prima dată vezi lucrurile frumoase sau poate pentru prima oară nu le mai bagi în seamă pe cele urâte. Sigur, asta e valabil dacă se va termina ceva trist, de care ai vrut să scapi.
Cum ar fi însă dacă ai ști că se va sfârșit ceva care îți place, care e totul pentru tine? Din acest motiv, unii specialiști spun că nu e bine să știm când murim!
Personal, aș accepta provocarea de a ști când mor, indiferent cu ce anxietăți ar veni ea.
Din alt punct de vedere, însă, este clar că niciodată nu vom afla când murim – pentru că am amâna *pregătirea* sufletească pentru Cer… 🙂 Ideea e că trebuie să începem șlefuirea noastră de dragul Cerului, nu de frica morții…
Așa că, și dacă accept provocarea, n-o să am parte de informația aceasta – deși sunt așa de curajoasă 🙂 !!!
Pe seară am avut o întâlnire cu o fetiță de 13 ani care a încercat de câteva ori să se sinucidă. Nu-i e frică de moarte. Vrea să se dezintegreze, o deranjează viața, nu-i place că trăiește.
Era de-o frumusețe fantastică, blondă, cu părul lung, ochi cu o luminiță vioaie …
Nu vrea nimic altceva decât să se uite la filme horror, îi place sângele și adoră personajele oribile.
Și totul pornește de la faptul că atunci când e supărată și le spune alor ei, ei, în loc să o înțeleagă, mai mult se sperie și o judecă urlând. Eu i-am spus că s-ar putea să ajungă doctor la secția de arși, de exemplu, pentru că trebuie să aibă grijă și de ei cineva și dacă ea suportă chipurile desfigurate, s-ar putea să fie cea mai potrivită.
S-a uitat la mine perplexă. *Adică poate să iasă ceva bun din asta? Și poate cineva să vadă că, de fapt, nu sunt nebună, ci e o calitate?*
Sigur că mi se strângea inima să nu cumva să fie altceva decât simpla bravadă a adolescenților…
Dar cel puțin o dată tot au dreptul să li se acorde și o șansă, nu numai critică.
Mi-a promis că, atunci când o mai apucă nevoia de a se sinucide, mă sună.
A spus singură: *Cred că singurul lucru care îmi lipsește este răbdarea, când mă enervez pe cineva că nu mă înțelege, ar trebui să mă controlez și să am puțină răbdare. Că nu mereu am dreptate și poate că am înțeles greșit…*
Era un copil sincer, un copil plin de nevoie de dragoste și de înțelegere. Ca toți adolescenții noștri.
Psihologul rus Leonid Kitaev-Smyk a intreprins un studiu in urma caruia a concluzionat ca disfunctiile erectile ale barbatilor din zilele noastre sunt cauzate de vestimentatia si comportamentul provocator al femeilor. Ca rezultat, civilizatia occidentala se transforma gradual in societati de barbati nesatisfacuti sexual, frustrati si complexati pe fond psihic, sustin cercetatorii rusi.
La aceleasi concluzii au ajuns si specialistii americani care au publicat recent rezultatele a peste 30 de ani de cercetari asupra sexualitatii barbatilor din tarile occidentale. Conform studiului american, un procent ingrijorator de 80% din barbatii de peste 60 de ani au murit din cauza cancerului de prostata. In prezent, datorita promiscuitatii si exploziei de stimuli sexuali vizuali, situatia este inca mai grava, unul din trei barbati de varsta medie din S.UA. sau Europa de Vest are deja probleme cu potenta si glanda prostata. Situatia este foarte diferita in tarile musulmane. Spre exemplu, in societatile musulmane traditionaliste se…
Vezi articolul original 671 de cuvinte mai mult
Despre sufletul meu 