Divorțul de aur – Tamara Buciuceanu Botez și Sorin Frâncu

Am să spun și eu ce cred despre această piesă de teatru, dar cel mai bine ar fi să citiți descrierea aceasta, a specialiștilor.

« Divortul de Aur »
sau
« Cum sa sarbatoresti 50 de ani de casnicie prin reprosuri! »

Piesa reprezinta o punere in scena in maniera realista si retrospectiva a itinerarului vietii de cuplu, drum presarat atat cu amintiri placute, dar si cu momente tensionate, ultimele – rod al frustrarilor nemarturisite si al banalitatilor cotidiene care rutineaza cuplul.

Numele piesei, “Divortul de aur”, sugereaza poate inconsistenta vietii de cuplu in momentele ei critice. Reprosurile venite din ambele parti par a se inmulti treptat si, sub amenintarea partajului, Tarsita (corista) si Spirache Pitesteanu (trombonist) se trezesc din somn, si, odata prinsi in avalansa reprosurilor fara de sfarsit, aduc acuze deja traditionale ale unei relatii de cuplu: inclinatia sotului catre bautura, destrabalare, si ambitiile exagerate ale nevestei care isi supraliciteaza posibilitatile si sfarseste prin a se hrani din iluzii, in fata televizorului.

Cu toate acestea, desi s-au scurs cincizeci de ani de casnicie, pe care urmeaza sa si-i serbeze, impreuna cu prietenii a doua zi, iubirea este inca prezenta si se observa din tandretea cu care isi vorbesc, din reinnoirea juramintelor pe care si le-au facut cu cincizeci de ani in urma, din gesturile marunte, din felul in care isi spun „noapte buna”.

Replicile savuroase nu lipsesc din piesa regizata de Nae Cosmescu: “Eu am fost calda fata de tine in gandurile mele intime: arza-te-ar focul sa te arda…” intregind o imagine de ansamblu, cand tragica, cand comica, prefatand cele doua simtaminte majore ale vietii. Tema sexualitatii neimplinite tasneste tot printr-o aluzie deloc subtila: “De la Nunta de Argint ai lasat-o mai moale. Si la propriu si la figurat…”.

…….

Un fragment din piesa de teatru, aici.

………

Și-acum ce zic eu despre piesă… Cei doi actori sunt magistrali. Își dau apă la moară unul altuia, te simți bine privind, ești încântat de cât de bine curg replicile, parcă le-ai zice tu sau parcă le-ai văzut între prietenii tăi…

Despre scenarii de felul acesta ce am de zis? Mi se par puțin misogine. Nu-s feministă, dar mi se pare că mereu este înfățișată femeia-pretențioasă, femeia-mofturoasă, femeia-nemulțumită. Sincer, după replicile ei, el era vinovat, după replicile lui, el era nevinovat… deși amintirea a ceea ce a zis ea nu putea să-ți dea pace… 🙂

Oricum, aștept scenaristul care să trezească la realitate bărbații, nu numai pe cei care vor să deștepte femeile, dându-le peste nas cu privire la răsfățul pe care îl cer (și nici nu-l merită).