Știm, dar nu înțelegem…

Uneori știm ceva, dar nu realizăm cat de intens este acel aspect, cat de dureroasă este acea realitate. Trebuie să fim conștientizați: să ne trezească o frază! Abia atunci ne dezmeticim. Cine ne aduce la realitate de multe ori ar merita să-i mulțumim… Cu multe alte lucruri viața noastră stă așa cum au stat lucrurile cu adevărul despre care voi vorbi în puține cuvinte acum.

Sună telefonul, de peste Ocean.

*Draga mea, ar trebui să mă prețuiești, sunt singura ta soră în viață. Sunt o supraviețuitoare, deși și eu trebuia să nu mai fiu…*

Capul meu a fost ca un gong pe care îl bați cand se pregătește spectacolul să înceapă: zbang, zbang, zbang…

Doar am văzut cu ochii mei cateva dintre avorturile mamei, pentru că au avut loc în epoca de aur, cand nu avea nimeni voie să le facă, ci totul se petrecea pe ascuns, în casele fiecăruia, unde venea o femeie ca o stafie, care făcea ce știa ea mai bine cu o andrea și distrugea viața care se formase… Doar am dus de cateva ori ligheanul plin cu sange și resturi de trup… Șapte să fi fost? Cam așa…

A, toți aceștia ar fi putut fi frații și surorile mele la ora actuală.

Și totuși, am o unică soră – despre care am aflat de mică, dar niciodată nu am realizat că, da, pană la urmă este o supraviețuitoare, prin miracolul ruperii unui toc… Mama plecase să o avorteze, dar a călcat stramb și pantoful i s-a stricat, nu putea călători cu trenul așa (era cochetă!) și s-a întors. Cand a vrut să plece iar, a plouat, cand a vrut să plece iar… nu știu ce s-a mai întamplat… Și uite așa ea a scăpat, pentru a fi azi cu mine, singura mea soră…

Da, știm multe, dar nu punem lucrurile cap la cap, să descoperim profunzimea din ele.

Poate dacă am fi mai deprinși cu tăcerea proprie, în care medităm la viața noastră, la ceea ce este de preț în lumea aceasta mercantilă…

Anunțuri

6 responses to this post.

  1. Posted by Dan on 29 Septembrie 2014 at 21:51

    Am face, am spune şi am gândi multe şi la multe. Doar că timpul nu prea ne mai e prieten ci duşman astfel că doar întâmplarea ne mai readuce amintirile şi doar situaţii apărute în mod neaşteptat, neprevăzut, ne mai îndreaptă spre meditaţie.

    Răspunde

    • Așa este… Dacă eu, care sunt zilnic prezentă în media cu rubrică de meditație asupra realității înconjurătoare, am putut să fiu atat de absorbită de orice altceva, fără a medita la acest aspect din viața mea… ce să mai cer de la ceilalți, care nu sunt aplecați asupra acestei activități, nici cat negru sub unghie… 🙂

      Răspunde

  2. Posted by claudia on 29 Septembrie 2014 at 22:40

    Mulțumesc din suflet pentru acest semn de viata… Ma gândeam ca am greșit ceva și de aceea nu mai am privilegiul de a ma face părtășa la bucuria de a citi gândurile tale, gândurile mele rostite de tine….. Așa cum eu nu as putea să o fac vreodată. Darurile bune și frumoase le primim chiar dacă nu știm să le apreciem până la un moment dat când sunt gata să nu mai fie…

    Răspunde

    • Claudia, mă copleșești cu gandurile tale frumoase. Am trecut prin mai bune, mai rele, cert este că au fost copleșitoare și nu am putut fi creativă… Uitasem și parola blogului, uitasem și că am blog… Dar cum toamna se numără bobocii, se pare că lucrurile se liniștesc și da, mă întorc la dragostea dintai… scrisul.
      O zi bună.

      Răspunde

  3. Posted by arinuckptl on 30 Septembrie 2014 at 07:34

    Sunt multumitoare tuturor clipelor care ma smulg din „realitatea” imediata, acaparatoare a clipei de fata si imi deschid subit ochii in fata adevaratei Realitati, a tuturor lucururilor de seama pe care le uit atat de usor (sau de comod?) pentru a ne minuna intr-o buna zi de goliciunea din suflet, de tacerea din minte, dar de lipsa pacii… Am si eu un fratior sau o surioara pe care nu i-am cunoscut, pentru ca nu au supravietuit intentiilor bine-tintite ale unei maini pricepute de doctor… – dar care ma asteapta undeva, rabdator si cuminte. Iar in mine se invartoseaza uneori o tristete de moarte. Iar cu sora mea, unica mea sora in viata printre muritori, ca sa zic asa, as da mult sa am mai multe momente de „aducere la viata.” Si uite, pentru asemenea clipe pretioase, ni se daruieste viata anosta de zi cu zi. 🙂 O zi plina de bucurie in suflet!

    Răspunde

    • Știi, Ari, pentru mine viața nu a fost niciodată un fel de robotizare. Indiferent ce a încercat societatea să facă din mine, am refuzat. Am ales o viață în care să fac ce îmi place – și ceea ce îmi place este să admir oamenii, să-i cunosc, să mă bucur de și cu ei. Îmi place să scriu, așa că scriu. Pentru rudele mele care au bani din belșug, viața mea e considerată penibilă – să pierd zilele în admirație față de literatură, persoane, colțuri de lume… Dar ce-mi pasă mie de asta? 🙂
      Eu sunt cea care decide ce fac în acest scurt interval pe care îl am.
      Îți mulțumesc mult pentru că ai trecut pe aici… Și pentru că ai fost abonata cu numărul 666, e chiar culmea, de mult programam un cadou pentru acest număr… Așa că scrie-mi te rog pe despresufletulmeu@yahoo.com de unde ești și cum poate ajunge la tine un mic pachețel…
      Te sărut. 🙂

      Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: