Băiatul meu…

Mă uit la cele mai vizualizate articole și văd că toată lumea e pasionată de faptul că băiatul meu nu vrea să învețe… 🙂 poate pentru că, de fapt, copiii oricui nu mai vor să învețe… Între timp, copilul meu a intrat la liceul la care și-a dorit, nu pot spune că este fruntaș, ca ai altora, dar se descurcă și se străduiește. În plus, are prieteni. E fericit pentru că are un grup de mușchetari, dintre care doar el este din oraș – ceilalți trei locuiesc la internatul liceului…

Așa că ce s-a gandit copilul meu? 🙂 Dacă tati tot e depaaaaaaaaaaaaaaarte și mami tot pleacă depaaarte, chiar dacă mai aproape 🙂 , ce-ar fi să chem eu mușchetarii la mine? Și în loc să meargă el la mătușa lui, cum fac cei mici – dar el nu mai e mic, nu? – îi primește el pe prieteni…

Am gătit împreună aseară, am făcut curat, am aranjat totul pentru vizita a trei vlăjgani, cu al meu patru…

Oare ce va fi aici în următoarele 3 zile?

🙂 Dar nu e o realizare că mi-a cerut voie și nu a făcut-o pe ascuns? 🙂

Prefer să îi acord încredere, pentru ca să se responsabilizeze – ei, nu vă impacientați, am o tonă de prieteni care vor patrula pe la geam. Dacă se va auzi ceva sau dacă se va vedea ceva aiurea, echipa de intervenție apare urgent. E ca la varsta primului plecat de acasă singur la școală – nu așa ne învață specialiștii? – să le dăm impresia că sunt singuri, dar noi să-i urmărim în primele zile, pentru a vedea dacă se descurcă!!!

Haideți că e normal ca toată lumea să se distreze în universul familiei, nu? 🙂

Anunțuri

4 gânduri despre &8222;Băiatul meu…&8221;

    • în afară de cei pe care îi știam eu, a mai venit unul. fiul meu nu a vrut să-i ducă în camera lui (ce naiv!) pentru ca să nu vadă jucăriile lui, ca să nu se facă de ras, așa că i-a pus pe toți în camera noastră. și ei tot întrebau de camera lui. cand el le-a spus că îi e jenă de cat de multe jucării are, ei au năvălit în cameră și fiecare și-a luat cate un pluș, adică ce să zic, un plușoi, că avem o omidă de 1.70, un Scooby de 1.30 și alte chestii pe care le-au luat și au dormit cu ele, s-au jucat cu ele, au umblat la toate jocurile lui și s-au distrat de n-au mai putut. adică ei făceau pe durii că sunt băieți mari, de-i era și lui greu să arate cine e într-adevăr, dar după ce au văzut că și el e la fel, n-au mai pozat… au devenit ei înșiși… n-au aruncat casa în aer 🙂 , nici n-au chemat fete 🙂 , n-au făcut petrecere cu băutură, că nu bea niciunul și nici cu țigări – că nu fumează. pur și simplu, s-au distrat. cand m-am întors, fiul meu era impacientat – eu eram la aeroport și mă îndreptam spre casă, el venea de la liceu – că nu a făcut și ordinea ordinii… adică lăsase niște vase nespălate… 🙂 l-am liniștit că am o plăcere deosebită să mă ocup eu de asta, pentru ca să simt și eu că a avut loc prima petrecere a copilului meu. eu am spălat vasele și atunci el a dorit să dea cu aspiratorul, ca să facă ceva, totuși, să nu fiu eu cea care face ordine după *nebunia* lor… sincer, cred că mi-aș dori să aibă așa chef în fiecare săptămană, pentru că atunci cand se desfășoară astfel, întalnirile lor sunt și distractive și liniștitoare pentru părinți….
      merci de întrebare, mi-a făcut plăcere să răspund… chiar maaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaare plăcere.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s