Aveam un obicei, candva: pentru că îmi plăcea mult să primesc scrisori prin poștă (reminiscență din copilărie, cand primeam cate 3-5 pe zi, de zicea poștărița că ea își ia banii datorită corespondenței mele 🙂 ), alegeam felicitări frumoase, mi le scriam și mi le trimiteam eu… Pentru că îmi plăcea cum vorbeam eu cu mine, pentru că îmi plăcea senzația de *scrisoare la cutia poștală*, pentru că astfel avea rost colecția mea de felicitări – vreo 1000 la număr.
Astăzi nu voi face acest lucru; nu trebuie să vorbesc cu mine, am tot făcut asta! 🙂 – vreau să le vorbesc celor care mi-au fost prieteni în ultima vreme, prin intermediul blogului.
Acum cateva zile, am primit un telefon că cea mai respectată prietenă din adolescența mea, o persoană bogată și împlinită, a avut 3 operații în 5 zile, diagnosticul fiind cutremurător.
Eram în oraș, într-o librărie cand am aflat acest lucru: îmi venea să lovesc toate rafturile cu picioarele, ca și cand ar fi fost vinovați cu ceva posesorii librăriei… Dar, asta am simțit, asta a trebuit să controlez… 🙂
Am reușit să ajung la ea, și voi fi acolo în următoarele zile… La spital, la sfarșit de an, sunt puține persoane; doar cazurile foarte grave. Indiferent cat de luxoasă este rezerva ta, cat de frumos se poartă cu tine asistentele, a cui pilă ești de-ai ajuns acolo, boala este boală…
Dar, indiferent de boală și de milimetri care te-au despărțit de moarte, faptul că trăiești este totul.
Să asculți pe cineva care îți spune, deși are km de fabrici, case și terenuri, *cu cat de puțin poate fi fericit omul…* este o revenire la realitate. Toți cei care am spus acest lucru n-am făcut parcă altceva decat să parafrazăm Biblia „Mai bine să te duci într-o casă de jale decât să te duci într-o casă de petrecere; căci acolo îţi aduci aminte de sfârşitul oricărui om şi cine trăieşte îşi pune la inimă lucrul acesta.”
Pentru mine, acest an, fără a fi cel mai urat din viață, a fost cel mai trist.
Dar, da, 🙂 , trăiesc și, vorba Angelei Similea (vorbă cunoscută doar de cei de varsta mea și de deasupra varstei mele 🙂 – avem și noi un atuu: melodiile de pe vremea noastră chiar aveau mesaj 🙂 ) *dau tributul meu*…
Continuarea cuvintelor din Biblie este următoarea: „Mai bună este întristarea decât râsul; căci, prin întristarea feţei, inima se face mai bună.”
În librăria unde am aflat despre suferința prietenei mele, am văzut, printre lacrimi, un carnețel pe care scria, cu litere, albastre… *Kindness is another name for love*…
Mi l-am cumpărat și mi-l păstrez pe noptieră pentru a-mi reaminti că, pană la urmă, viața e mai prețioasă decat fericirea și bunătatea mai importantă decat dreptatea…
Un an plin de înțelepciune, tuturor… 🙂
Despre sufletul meu 