Nu este un articol pentru că am aflat că se caută această idee pe Google. Este experiența zilelor 10-12 din acestă lună. Și sigur va mai fi și amintirea acelor zile… Însă îmi dau seama că ceea ce se arată prin filme, că cei care au părinți care fac un astfel de gest devin obsedați de acest lucru, este supralicitat… Eu nu am nici spaima gestului, nici convingerea că ar putea fi genetic și că voi proceda la fel…
Sincer, mai degrabă s-a așternut tăcerea și lucrurile au intrat în normal. Spun aceasta pentru cei care poate totuși trec prin experiența mea și se luptă cu ideea că *ar trebui să simt ceva apăsător*…
Da, preotul nu a vrut nici măcar să-i facă slujbă cu sicriul pe două scaune, în fața bisericii, așa cum a făcut altor sinucigași. Da, cei de pe scară l-au decretat rapid strigoi și aveau sugestii dintre cele mai *ascuțite* – adică implicau cuie… ori în coșciug, ori în inimă… Societatea a amendat gestul lui, însă pană la urmă a fost alegerea lui… Mie îmi pare rău pentru modul cum și-a trăit viața – mai rău decat pentru cum și-a încheiat-o… (și da, dacă aveți de gand să mă apostrofați pentru asta, vă pot asculta, însă îmi dau seama că am dreptul să spun ce gandesc, nu?)
Personal, am crezut că orice surpriză ar putea să-mi facă tata, dar asta, nu! Mi se părea că iubește prea mult băutura pentru a o părăsi. Mi se părea că e prea îndrăgostit de violența care urma după alcool, ca să o lase singură pe lume… Credeam că va mai trăi 20 de ani, chinuindu-se și terorizandu-ne… Dar s-a sinucis, lăsandu-mă complet uimită.
Știu că se spune *despre morți numai de bine*, dar eu sunt prea cinstită cu mine însămi ca să îi mint pe ceilalți. Gestul de a-ți lua viața este o opțiune personală (doctorul legist a zis că a luat probe de sange, pentru a descoperi alcoolemia, dar abia peste o lună ies… Că e așa sau nu – de ce să aibă nevoie totuși de o lună!? – nu știu, eu spun ce a zis omul!), prin care încerci să arăți că ești curajos, că tu poți să faci ceva ce alții nu te cred în stare… Dar nu vei mai vedea niciodată ochii lor măriți de uimire pentru fapta ta, nu vei auzi niciodată cuvintele cu care te bocesc sau te boscorodesc cei cărora le-ai făcut asta… (hm, de fapt, nu lor le-ai făcut-o, pentru că de a doua zi viața intră în normal – ție ți-o faci și nu mai poți primi la scenă deschisă aplauzele pe care le așteptai…)
Dacă ar fi să spunem ceva de bine, voi spune cuvintele celor de la poliție, care alertați de vecini și venind să facă ancheta, au rămas perplecși… Curățenie, ordine, totul la locul său… *De regulă la astfel de situații, avem casa vraiște, mizerie de nedescris și miros greu de viață împuțită. Acest domn este un caz aparte.*
Este acel caz despre care singur vorbea tatăl meu, un autodidact care dădea clasă chiar și profesorilor, doctorilor, cu ceea ce știa: *M-am reapucat de vodkă… Nu pot trăi fără ea, … dar nici cu ea!*
Pentru că am văzut ce face băutura din om, militez pentru abstinență. Eu sunt mai categorică, de felul meu, de vreme ce am avut atat de mult de suferit din cauza ei – de la bătaie, violență fizică pană la umilirea și abuzul emoțional din copilărie pană la plecarea de acasă…
Pentru că am insistat ca tatăl meu să facă 4 dezalcoolizări, sperand că fiecare va fi ultima, eu știu că alcoolismul nu e o chestie de substanțe pe care le introduci în corp – dacă ar fi doar atat, odată cu dezalcoolizarea s-ar termina și plaga ta. Alcoolismul este o problemă a inimii, iar inima e prea mandră ca să se deschidă pentru a primi mangaiere… La unii! La alții, lucrurile se pot repara… Pentru că orgoliul nu este mai presus de demnitate…
Ar mai fi multe de spus, însă voi încheia acum, cu o idee care s-ar putea să contrarieze pe unii (îmi asum riscul): eu sunt o persoană care crede în Dumnezeu. Cred în faptul că El ne-a creat, că Și-a dat viața pentru noi, pe cruce și că – așa cum spune crezul creștin – va veni să judece pe vii și pe morți. Dar eu nu văd nimic religios în toate ritualurile înmormantării… Nu mă refer la faptul că i se interzice unui sinucigaș să fie dus în biserică. Asta o pot înțelege – deși, pană la urmă, dacă omul a făcut gestul pe o lipsă de substanțe chimice din corp, dintr-o nebunie, nu într-o clipă de luciditate, conștient… păcatele din neștiință sunt iertate… cine e omul să-L contrazică pe Dumnezeu!
Însă a fi la groapă și a-i citi în cele 5 minute ultime și a repeta de 7 ori… *robul lui Dumnezeu, X, sinucigaș* mi se pare o ultimă încercare de a umili omul…
Sunt curioasă cum sunt categorisiți cei care mor în accident, cei care mor de cancer, leucemie, cei care se îneacă sau fac infarct *robul lui Dumnezeu, Y, …*
Nu știu dacă acesta este obiceiul doar în acestă parte unde a fost tatăl meu îngropat, dar mie mi se pare că e caz de dat în judecată, pur și simplu, pentru lipsă de respect – despre morți numai de bine? Păi, trimișii lui Dumnezeu pe pămant, așa-i umiliți pe cei care oricum sunt umiliți de viață și de deciziile lor?
Iar gestul ultim – de a-l mura efectiv pe mort în vin, aruncandu-se pe el o sticluță de 500 ml de băutură – de ce, oricum, nu înțeleg! – m-a lăsat fără replică. Și se mai miră cate unii de ce optezi pentru incinerare sau pentru o înmormantare fără chestii care țin de tradiții…
În cazul în care ajung aici persoane care au trecut printr-o astfel de experiență și au traume sufletești de orice fel ca urmare a acestei realități, putem discuta deschis, așa cum sigur că nu puteți să o faceți cu cei care nu au trăit așa ceva. Un simplu semn la despresufletulmeu@yahoo.com și ne putem deschide inimile, fără probleme…
Între timp, cei care aveți de gand să vă luați viața… mai bine faceți un curs despre cum să o trăiți, că de scurs, oricum, se scurge, nimeni n-a scăpat de încheierea ei…
Despre sufletul meu 