S-a sinucis tata…

Nu este un articol pentru că am aflat că se caută această idee pe Google. Este experiența zilelor 10-12 din acestă lună. Și sigur va mai fi și amintirea acelor zile… Însă îmi dau seama că ceea ce se arată prin filme, că cei care au părinți care fac un astfel de gest devin obsedați de acest lucru, este supralicitat… Eu nu am nici spaima gestului, nici convingerea că ar putea fi genetic și că voi proceda la fel…

Sincer, mai degrabă s-a așternut tăcerea și lucrurile au intrat în normal. Spun aceasta pentru cei care poate totuși trec prin experiența mea și se luptă cu ideea că *ar trebui să simt ceva apăsător*…

Da, preotul nu a vrut nici măcar să-i facă slujbă cu sicriul  pe două scaune, în fața bisericii, așa cum a făcut altor sinucigași. Da, cei de pe scară l-au decretat rapid strigoi și aveau sugestii dintre cele mai *ascuțite* – adică implicau cuie… ori în coșciug, ori în inimă… Societatea a amendat gestul lui, însă pană la urmă a fost alegerea lui… Mie îmi pare rău pentru modul cum și-a trăit viața – mai rău decat pentru cum și-a încheiat-o… (și da, dacă aveți de gand să mă apostrofați pentru asta, vă pot asculta, însă îmi dau seama că am dreptul să spun ce gandesc, nu?)

Personal, am crezut că orice surpriză ar putea să-mi facă tata, dar asta, nu! Mi se părea că iubește prea mult băutura pentru a o părăsi. Mi se părea că e prea îndrăgostit de violența care urma după alcool, ca să o lase singură pe lume… Credeam că va mai trăi 20 de ani, chinuindu-se și terorizandu-ne… Dar s-a sinucis, lăsandu-mă complet uimită.

Știu că se spune *despre morți numai de bine*, dar eu sunt prea cinstită cu mine însămi ca să îi mint pe ceilalți. Gestul de a-ți lua viața este o opțiune personală (doctorul legist a zis că a luat probe de sange, pentru a descoperi alcoolemia, dar abia peste o lună ies… Că e așa sau nu – de ce să aibă nevoie totuși de o lună!? – nu știu, eu spun ce a zis omul!), prin care încerci să arăți că ești curajos, că tu poți să faci ceva ce alții nu te cred în stare… Dar nu vei mai vedea niciodată ochii lor măriți de uimire pentru fapta ta, nu vei auzi niciodată cuvintele cu care te bocesc sau te boscorodesc cei cărora le-ai făcut asta… (hm, de fapt, nu lor le-ai făcut-o, pentru că de a doua zi viața intră în normal – ție ți-o faci și nu mai poți primi la scenă deschisă aplauzele pe care le așteptai…)

Dacă ar fi să spunem ceva de bine, voi spune cuvintele celor de la poliție, care alertați de vecini și venind să facă ancheta, au rămas perplecși… Curățenie, ordine, totul la locul său… *De regulă la astfel de situații, avem casa vraiște, mizerie de nedescris și miros greu de viață împuțită. Acest domn este un caz aparte.*

Este acel caz despre care singur vorbea tatăl meu, un autodidact care dădea clasă chiar și profesorilor, doctorilor, cu ceea ce știa: *M-am reapucat de vodkă… Nu pot trăi fără ea, … dar nici cu ea!*

Pentru că am văzut ce face băutura din om, militez pentru abstinență. Eu sunt mai categorică, de felul meu, de vreme ce am avut atat de mult de suferit din cauza ei – de la bătaie, violență fizică pană la umilirea și abuzul emoțional din copilărie pană la plecarea de acasă…

Pentru că am insistat ca tatăl meu să facă 4 dezalcoolizări, sperand că fiecare va fi ultima, eu știu că alcoolismul nu e o chestie de substanțe pe care le introduci în corp – dacă ar fi doar atat, odată cu dezalcoolizarea s-ar termina și plaga ta. Alcoolismul este o problemă a inimii, iar inima e prea mandră ca să se deschidă pentru a primi mangaiere… La unii! La alții, lucrurile se pot repara… Pentru că orgoliul nu este mai presus de demnitate…

Ar mai fi multe de spus, însă voi încheia acum, cu o idee care s-ar putea să contrarieze pe unii (îmi asum riscul): eu sunt o persoană care crede în Dumnezeu. Cred în faptul că El ne-a creat, că Și-a dat viața pentru noi, pe cruce și că – așa cum spune crezul creștin – va veni să judece pe vii și pe morți. Dar eu nu văd nimic religios în toate ritualurile înmormantării… Nu mă refer la faptul că i se interzice unui sinucigaș să fie dus în biserică. Asta o pot înțelege – deși, pană la urmă, dacă omul a făcut gestul pe o lipsă de substanțe chimice din corp, dintr-o nebunie, nu într-o clipă de luciditate, conștient… păcatele din neștiință sunt iertate… cine e omul să-L contrazică pe Dumnezeu!

Însă a fi la groapă și a-i citi în cele 5 minute ultime și a repeta de 7 ori… *robul lui Dumnezeu, X, sinucigaș* mi se pare o ultimă încercare de a umili omul…

Sunt curioasă cum sunt categorisiți cei care mor în accident, cei care mor de cancer, leucemie, cei care se îneacă sau fac infarct *robul lui Dumnezeu, Y, …*

Nu știu dacă acesta este obiceiul doar în acestă parte unde a fost tatăl meu îngropat, dar mie mi se pare că e caz de dat în judecată, pur și simplu, pentru lipsă de respect – despre morți numai de bine? Păi, trimișii lui Dumnezeu pe pămant, așa-i umiliți pe cei care oricum sunt umiliți de viață și de deciziile lor?

Iar gestul ultim – de a-l mura efectiv pe mort în vin, aruncandu-se pe el o sticluță de 500 ml de băutură – de ce, oricum, nu înțeleg! – m-a lăsat fără replică. Și se mai miră cate unii de ce optezi pentru incinerare sau pentru o înmormantare fără chestii care țin de tradiții…

În cazul în care ajung aici persoane care au trecut printr-o astfel de experiență și au traume sufletești de orice fel ca urmare a acestei realități, putem discuta deschis, așa cum sigur că nu puteți să o faceți cu cei care nu au trăit așa ceva. Un simplu semn la despresufletulmeu@yahoo.com și ne putem deschide inimile, fără probleme…

Între timp, cei care aveți de gand să vă luați viața… mai bine faceți un curs despre cum să o trăiți, că de scurs, oricum, se scurge, nimeni n-a scăpat de încheierea ei…

Advertisements

19 responses to this post.

  1. Posted by claudia on 23 January 2015 at 23:52

    În religia ortodoxa, sinucigașii sunt păcătoșii cei mai păcătoși ; sinuciderea e păcatul suprem. Și cică nu au voie să fie băgați în biserică pentru că nu mai nici o trecere înaintea lui Dumnezeu… În cazuri excepționale (!), cu acordul Consistoriului bisericesc (după niște bani mulți) se poate face o slujba de înmormântare ținută și de 7 popi – știu de la sinuciderea unui fost coleg de liceu. Ei se contrazic în esență cu “robul lui Dumnezeu, X, sinucigaș”: ca pana la urma, ce poate fi mai frumos pentru un creștin decât să îi recunoști statutul de rob al Domnului ;dar sa menționeze apoi ca e sinucigaș, probabil prin asta vor să medieze cumva iertarea păcatului suprem la Dumnezeu. Așa gândesc eu;altfel nu ar avea noimă slujba de îngropăciune.. Oricum, Dumnezeu are alte judecați decât ale noastre. Și vorba ceea, sa ne bucuram și sa ne veselim, sa fim sănătoși ca să le putem duce pe toate, ca la sfârșit de drum sa nu regretăm mai nimic…
    Post scriptum : te prețuiesc pentru ceea ce ești. 🙂

    Reply

    • se vede că ai participat la așa ceva… cineva mă contrazicea, pentru a lua apărarea… eu nu vreau să am dreptate – dar am. și nu acuz practicile – dar spun despre ele. e bine ca omul să știe ce-l așteaptă.
      sincer, eu am fost acolo singura din familie.
      era să leșin cand am auzit prima dată spunandu-se așa ceva.
      erau oameni veniți din curiozitate, ca la țară, nu?
      ei au plecat satisfăcuți de can-can, eu abia mă puteam ține să nu cad din picioare.
      evident, în mine m-am prăbușit, dar lumea trebuia să mă vadă dreaptă ca o lumanare…

      ps. abia aștept să revii.

      Reply

  2. Posted by claudia on 24 January 2015 at 00:02

    Aha! Vinul turnat peste morți reprezinta sângele lui Isus Hristos vărsat pentru iertarea păcatelor. Deci, până la urmă, a fost o slujba speciala de înmormântare. Și nu glumesc (am avut un prieten preot ortodox – fie-i țărâna ușoară – și știu de la el aceste lucruri).Deci, din punctul de vedere al bisericii , nimic nu a fost umilitor pentru mort. Ei așa consideră că este o șansă de iertare înaintea lui Dumnezeu. Acum nu știu dacă așa o și fi!

    Reply

    • ca simbol, ar suna bine.
      și mangaietor, dacă te gandești ca în timpul vieții pe el nu l-a interesat niciodată credința.
      mie mi se pare ciudat că-l îmbraci ca pe ginerică și apoi …
      dar da, ar fi simplu ca, după o viață de păcat, să ți se facă o slujbă și să fii iertat…
      chiar fără știrea ta,
      chiar fără dorința ta…
      îmi și imaginez la înviere… toți cei care au fost atei și au fost creștinați postmortem – oare vor fi furioși sau vor fi încantați?
      pot să pară blasfemii aceste cuvinte, dar pană la urmă cred că se vorbește despre lucruri banale mult prea mult, iar despre chestiile acestea, profunde, cam prea puțin.

      Reply

  3. Îmi pare rău pentru pierderea tatălui, Domnul să-l odihnească și să-i socotească în necunoștință de cauză ultimul său gest. Ca teolog aș vrea doar să adaug că stropirea cu vin a celui răposat este simbol al curăţirii de păcate, nicidecum o umilință în plus. Sigur, nu era necesar a se vărsa vunul cu totul, ci putin, simbolic. Vinul şi mai ales amestecarea lui cu untdelemn (numit paos) este simbol al aromelor sau balsamului cu care femeile mironosiţe au uns trupul lui Iisus după moarte. Stropirea cu vin şi cu untdelemn (ulei) este simbol al curăţirii de păcate.

    pt conformitate vă dau și un link: http://ziarullumina.ro/agenda-crestinului/micul-catehism-stropirea-cu-vin-si-untdelemn-celui-decedat-este-simbol-al

    Reply

    • Mulțumesc mult – și pentru cuvintele de încurajare și pentru lămuriri.
      Acum am priceput și eu și îi voi lămuri și pe ceilalți, care nu știu, dar execută mecanic.
      Un an bun!
      Și fără vreo veste rea! 🙂

      Reply

  4. Mă doare această postare. Înţeleg, cumva, abandonul tatălui, după repetate încercări de a-şi reveni. Vă înţeleg revolta şi sunt sufleteşte alături de dvs. Ce nu ştiţi, încă, e durerea care va veni şi va creşte în timp. Eu aşa am păţit.
    Vă doresc să vă liniştiţi şi să aveţi o viaţă plină de cei dragi.

    Reply

    • frumoase cuvinte și de ajutor. cand vor veni valurile de tristețe, voi revedea postarea aceasta și toate ideile celor care m-au susținut.
      bine că viața merge înainte și, da, bine că există oameni dragi care ne ajută să trecem mai departe,
      indiferent de cat de dureroase sunt trăirile.

      Reply

  5. Sincere condoleante. Nu am cuvinte pentru ca a trebuit sa suporti totul singura.

    Reply

  6. Sincere condoleante! Dumnezeu sa-l ierte! pentru ca Dumnezeu iarta, biserica nu. Cred ca la noi s-a ajuns ca biserica si Dumnezeu sa nu aiba nimic in comun.

    Reply

  7. Posted by Ioana Timsa on 1 February 2015 at 01:59

    felicitari pt cum te-ai comportat >…………..fii tare >.viata merge inainte>…multumesc

    Reply

  8. 😦
    Ce fel de prietenă sunt eu??? 😦 n-am știut…nu ți-am zis și eu măcar o vorbă…
    Îmi pare rău… 😦

    Reply

    • stai liniștită…
      n-au știut nici colegii mei…
      nici prietenii de la un metru de mine…
      era sambătă cand s-a întamplat – cum să deranjez oamenii pentru asta, la sfarșit de săptămană…
      apoi au urmat formalitățile, am avut probleme cu toate hartiile, a trebuit să ajung și la lucru…
      directorul meu a aflat abia la o săptămană și atunci cand i-am văzut chipul trist că nu i-am spus pe loc, am înțeles că totuși unele lucruri chiar se spun, mai ales celor cărora le pasă…
      pe de altă parte, am început să vorbesc despre asta cand deja era eliberat sufletul meu, ca să nu fiu penibilă celor mai lipsiți de simțăminte, dacă încep să lăcrimez sau…
      deci… tu ești prietena mea pentru lucruri foarte importante… de viață și de moarte… acesta a fost doar de moarte… 🙂
      știi că te iubesc, nu?

      Reply

      • 🙂
        Sper că ești bine…asta era ideea! 🙂
        Mi-a cam ars corazonul zilele astea, sper că am reușit să rezist.
        Cât despre relația noastră… este extrem de specială! (și am să las așa pleonasmul!)

  9. Posted by Ana Elisabeta on 8 March 2015 at 18:48

    Dumnezeu sa-l ierte!

    Am ajuns pe acest blog plecand de la un comentariu vechi de pe “Pelerin ortodox” si tot citind… Am ajuns si aici.

    Tot ceea ce se spune sau se face in slujbele Bisericii are o semnificatie, care poate nu e evidenta pentru noi, oameni moderni carora ni s-a atrofiat gandirea simbolica a omului traditional. Vad ca au fost si altii care au comentat si au explicat deja semnificatia.

    Biserica nu are nimic cu sinucigasii, dimpotriva, refuzul slujbelor de inmormantare este un fel de a spune limpede ca sinuciderea nu este numai auto-terminarea propriei vieti, ci si un gest radical de rupere a oricarei posibilitati de impacare cu Dumnezeu. Cand omul e viu, se mai razgandeste, ii pare rau, se roaga, se pocaieste… Dupa moarte nu mai poate. Rugaciunile Bisericii ii ajuta pe morti, dar nu magic, nu automat, ci numai pe aceia care nu i-au intors spatele lui Dumnezeu. Deci, lipsa slujbelor de inmormantare cam asta inseamna: “n-o sa va dam false sperante ca exista iertare de pacate pentru un sinucigas”. Unii parinti contemporani spun ca nici in privat nu e bine sa ne rugam pentru sinucigasi, pentru ca e semn de mandrie, ne credem mai presus de ceea ce invata Biserica, credem ca avem mai multa dragoste si mila decat Biserica (daca nu cumva si decat Dumnezeu).

    Pe de alta parte, unii parinti spun ca problemele de sanatate mentala sunt “circumstante atenuante” in fata lui Dumnezeu — sigur ca aici e greu de tras o linie… Astea le stie Dumnezeu. Si mai zic ca pot sa primeasca iertare cei care inainte de moarte au avut un moment in care s-au razgandit si s-au pocait — iarasi, numai Dumnezeu stie…

    Reply

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: