Oricum…

Din ciclul *Bunătatea care nu costă, dar produce bucurie* o scenă simplă, de viață.

Duminică, trec pe langă un magazin și văd un palton superb. Îmi propun să revin luni, cand va fi deschis și mă țin de idee. Deja paltonul nu mai era pe manechin, cuțit în inimă – și cat mi l-am dorit! Intru, totuși, și o întreb pe vanzătoare de frumosul paltonaș cu flori… *L-am dat acum o oră și altul nu mai avem.* Descumpănită, priveam în jur – așa cum doar femeile sunt triste pentru ceva ce și-au dorit și nu au reușit să aibă.

Vanzătoarea se apropie de mine și-mi spune cu glas metalic – nu trebuia să fie foarte prietenoasă, mi-a fost destul ce a mitraliat: *Oricum, nu vă era bun. Era cu 2 numere mai mare.*

Femeia se împacă mai repede cu pierderea atunci cand își dau seama că *și așa nu era de mine*… Omul, în general, acceptă mai ușor pierderea din această perspectivă…

Fără a fi drăgăstoasă, vanzătoarea n-a fost nici indiferentă. Dacă tăcea, m-aș fi perpelit toată ziua. Că n-a avut un ton prietenos, nu m-a deranjat…

Ce ușor trecem peste amănunte și nuanțe (care altfel ne-ar deranja),  dacă ne sunt de folos… 🙂

Anunțuri

4 gânduri despre &8222;Oricum…&8221;

  1. Cunoaștem sentimentele… Eram după o lunga perioada de stat în casă- timp în care am fost total incapabilă sa ma deplasez singura…. De dragul faptului ca am putut sa merg, am fost la căscat ochii printr-un centru comercial. La intrare, îmi făcea ochi dulci un pardesiu superb de pe un manechin;am apreciat din ochi ca ar veni bestial pe subsemnata… Am cerut unul la proba și, ghici, îmi era mic.. Cer o mărime mai mare și vânzătoare ripostează ca e mărime universala. Ma enervează la culme ideea și ma uit după o etichetă ;era mărimea 38. Eu știu ca port 40,hai 42…am rugat-o sa caute mărimea mea… Persoana care mă însoțea, m-a trăznit:nu o să-ți vina sigur, te-ai îngrășat cam 8kg de cind purtai atât! Și nu mi-a mai trebuit nimic…. Vânzătoarea zâmbea victorioasă…

    • of, de-asta spun că a fi bun nu e chestie de a da cardul din mană sau de a lăsa bucuriile tale deoparte și a te ocupa doar de viața altora…
      e destul să fii drăguț cu celălalt, să spui un cuvant care să aline, nu să rănească…
      ce pretenții să mai ai de la străini, dacă cei care te cunosc te rănesc…
      a, stai că am o poveste despre cei care sunt cu tine… 🙂 dacă tot suntem la capitolul sinceritate…

      eram în oraș cu tata, aveam vreo 14 ani, aveam în gură o tijă de păpădie, îmi era drag să mă joc așa, cu ea… un tănăr trece pe langă mine și zice… 8se schimbă vremea, purceaua cu paiul în gură*. eu aștept ca tata să intervină să-l pună la punct pe tanăr… tata, cu răutate, spre mine: *mă faci de ras, nesimțito, dă jos mizeria aia din gură. are dreptate, scroafo…*
      deci a spune un cuvant frumos, chiar dacă nu în cel mai frumos mod… e un mare dar. păcat că sunt puțini darnici…

      p.s. abia aștept să te revăd… 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s