1

Dragoș Barbălată – Lead your life

Nu mă întrebați pe ce pagină de net am găsit evenimentul… Că era gratuit nu a contat foarte mult, cat că era peste drum de casă… (în sensul că eu merg și la evenimente la care plătesc, fără să-mi pese că arunc banii 🙂 , dacă subiectul acela chiar mă interesează.)

Mie, care îmi plac mai mult cărțile (nu decat oamenii, ci decat manifestările exaltate ale oamenilor 🙂 ), nu-mi place comportamentul de tip: *Sunteți pregătiți?* (cu strigăt, ca la trupele de rock)… *De cand ne-am născut!* (săracii, și ei veniseră acolo pentru că sunt praf! Dar trebuie să joace un rol!).

Însă seminarul m-a încantat.

A existat un test de 16 întrebări care să scoată în evidență cat de multă energie (fizică, mentală, spirituală, emoțională) ai… sau ai pierdut… Aveam doar 5 semnale de alarmă – deci un scor bun, însă mi-a atras atenția faptul că unul dintre cele 5 reprezintă totuși problema mea cea mare – *există un decalaj imens între ceea ce e important pentru mine și ceea ce fac efectiv…*

Și da, chiar dacă-s doar 5 probleme – față de alții care aveau 14! – trebuie neapărat să fac și eu o schimbare. O caut.

Trebuie să recunosc – deși am participat la mai multe seminare de acest gen, deși credeam că nu mai există nimic nou – mi-a fost de mare folos să văd pe tablă formula care m-a mobilizat serios…

*Recompensă minus durere trebuie să fie mai mare decat frica de a face ceva…* – doar atunci te vei mișca…

Cred că acesta va fi noul moto al vieții mele… Doar cand voi realiza cat de mare e recompensa, voi învinge frica… 🙂

Eu vă recomand să treceți pe la evenimentele organizate de DB… Merită!

Anunțuri
0

Influența afectelor pozitive în motivarea pentru învățare

Credeam că n-am să mai termin masterul acesta… Mă gandeam ce simplă e viața pentru cei de azi… Facultatea de 3 ani, la care intră *cu dosarul*, apoi masterul, doctoratul… Zburdă prin materie, au creier din abundență (mă rog, dacă-l și folosesc e o altă chestiune…), se distrează maxim… Și eu îmi termin masterul la 43 de ani, pe cand alții – în vremuri mai vechi – erau deja bunici de elevi de clasa 1… 🙂

O, tempora…

Am fost întrebată de către una dintre profesoarele din comisie – cred că a durut-o afirmația mea că în predare ar trebui să se folosească umorul  (dar vorbeam din studii de specialitate, nu din burtica mea – deși trebuie să recunosc aceasta a fost experiența celor doi ani în care am predat: am avut poante în buzunar, am transformat ora în ceva interesant; am fost mohorată – a plouat și în inima copiilor, iar asta s-a văzut pe fețele lor) – de ce am obsesie pentru afectele pozitive… 🙂 Pentru că înseamnă viață, am vrut să-i răspund, dar am preferat să vorbesc din studii – învățămantul este privit ca un act de la stăpan la sclav, unde proful – stăpan biciuie elevul – sclav pentru a-l pune pe treabă. Afectele pozitive au fost întotdeauna asociate cu… distracția, nu cu activitatea din școli… Dacă profesorii reușesc să crească afectele pozitive ale copiilor, aceștia ajung să simtă procesul de învățare ca pe o distracție, care le dă o răsplătire și imediată și în viitor…

Dar trebuie să gandești…nu să fii pornită să spui că e mai bine să fii acră la catedră…

Am fost întrebată dacă am de gand să fac ceva cu acest studiu…? Adică dacă îmi folosește la ceva…?

Zilnic…

În viața mea, dar și la locul de muncă, pentru care scriu povești și dorința mea cea mai mare este să insuflu în copii, de la varste mici, acele afecte pozitive care să-i facă să iubească nu numai viața, ci și responsabilitatea, nu numai călătoria, ci și voluntariatul, nu numai tehnologia, ci și comunicarea față către față…

Cam tarziu mi-am terminat masterul, zic eu, dar am sărit de fericire, pentru că nu mai credeam că-l duc la capăt… De ce m-aș compara cu cei de azi? Ei n-au avut viața mea – cu toate relele și voioșiile ei…

2

Despre omenie și consecințe…

Plec eu din București cu microbuzul, spre Slatina, ca să rezolv o problemă. Mătușa mea trebuia să ajungă la Slatina dintr-un sat de la 25 de km – evident, cu ia-mă, nene, că nu e un sat atat de important încat să aibă curse regulate spre oraș… Primesc telefon: *Nu-mi știu al doilea număr de telefon, dar poate îl știi tu… Sună repede pe el că l-am uitat în mașina cu care am venit la ocazie… Și omul m-a lăsat la spital și a plecat mai departe… Poate-l mai prinzi…*

Nu, nu știam cel de-al doilea număr al ei, după 5 minute de pus capul la contribuție l-am descoperit, am sunat de 3 ori și a răspuns omul: *Doamnă, acum l-am descoperit, că ieșisem din mașină … Văd că ați sunat de mai multe ori, dar eu eram după ceva de mancare… Uitați, m-am întors, sunt în centrul orașului, dar să știți că sunt cu cronometrul pornit, trebuie să ajung la fiul meu care e grav bolnav… Vă rog veniți repede să vă dau telefonul…*

Evident că am zburat, evident că am recuperat telefonul de la un om simplu, care putea să ridice din umeri și să arunce cartela… Nimeni nu-i reținuse numărul mașinii și cine putea să-l mai acuze de ceva?

Dar acest om nu a putut să-și însușească ceea ce nu-i aparținea, ba chiar s-a străduit să facă un bine unei uituce, unei căscate care-l ținea din drum și de la care nu luase nici bani pentru că el decisese să facă bine celor care au nevoie de pe traseul lui, nu să recupereze banii de motorină…

Spre deosebire de acest om, citiți aici

Un taximetrist poate imediat să fie descoperit, poate să fie tras la răspundere, poate să i se ia urma… Și totuși, își permite să nu se gandească la consecințe, ci la buzunarul lui, care trebuie să se umple cu bani caștigați necinstit (că dacă ar fi caștigați cinstit, cine ce-ar avea cu omul?)

Unii sunt de treabă, chiar dacă nu sunt urmăriți cu ochiul magic al camerelor de luat vederi; știu că există un ochi *mai magic* 🙂  – acela al lui Dumnezeu – căci unde te poți ascunde de ceea ce știe El, pentru că a văzut tot ce oamenii au făcut în ascuns? Alții sunt de toată jena, cu toate că sunt expuși privirilor și oricand ar putea fi descoperiți… Dar au impresia că sunt zei, probabil, și că peste ei alunecă responsabilitatea omeniei… Nu realizează că sunt un fel de melci – alunecă pe propriile bale … (ce jalnic!)

Celor de treabă le doresc să le răsplătească Cel Ce vede orice noi ceilalți nu putem pătrunde… Celor necinstinți le doresc să fie prinși în propriile curse… Cat despre cei uituci, amețiți, zăpăciți, care sunt și ei vinovați prin neatenția lor, că-i pot tenta pe cei slabi, le doresc să le vină mintea la cap și să fie ordonați…

Cred că ar mai fi unele lucruri de spus, din alte experiențe personale… așa că cine are ce spune, primește 🙂 microfonul… 🙂

1

Suportarea consecințelor

Părinții din zilele noastre au un mare handicap la acest capitol: specialiștii le spun că trebuie să-și lase copiii să suporte consecințele pentru ceea ce fac, părinții refuză ideea, cum că ar fi prea duri cu mititeii…

Eu am preferat să aplic acest principiu. Nu numai cu băiatul meu 🙂 , ci și cu mama lui… Pentru că, indiferent cat de mult aș vrea să-mi trec cu vederea niște greșeli, oricat de subiectivă aș fi, nu uit că tot eu voi plăti mai tarziu, dacă nu mă pun acum la punct 🙂 …

Așa că suport consecințele faptelor mele: azi, a doua oară în ultimele 2 săptămani, am descoperit că nu am abonamentul de metrou la mine. Dar azi a fost și mai drăguț decat data trecută: nu aveam nici abonamentul de RATB… Eu am o alergie cronică la taxi, pe jos dacă mergeam (nu mă dau înapoi de la asta, dar rezolnabil… nu chiar 20 de km!) nu mai ajungeam nici seara unde-mi propusesem… Sigur, să cumpăr un bilet era cel mai ieftin, dar nu banii erau problema… Ideea că trebuie să punctez această zi pentru ca nu cumva să se mai întample (prima dată cand a fost asta mi-am cumpărat cartelă de metrou!) era mai importantă decat că păstrez 4 lei în buzunar…

M-am dus la agentul de pază al metroului: Vă rog să mă scuzați, am abonament, dar l-am uitat acasă. Pot intra?

El mi-a arătat stingher spre casieră…

Casiera m-a privit cu dispreț – de acest duș aveam nevoie! Suportă, uituco, orice consecință! (consecința în cazul meu era să mă supun ironiilor; în alte cazuri, înseamnă a scoate bani din buzunar, a prezenta scuze sau a renunța la o persoană)

*Ce abonament aveți, mă rog?*

*Din cel de 70 de lei.* (am dat-o gata, credea că mă prinde și spun vreun preț vechi… acum cateva zile le-au schimbat doar…)

*Haideți, treceți pe la poarta 1.*

Aș fi vrut să-mi facă mai multă morală, aș fi vrut să fiu refuzată, aș fi vrut să plătesc amarnic pentru uitucenia mea, pentru ca apoi să nu mai fac… Dar sper că, dacă cineva a avut atat de multă milă de mine, să am și eu atat de multă de acum încolo, încat să nu mai las lucrurile în neregulă.

P.S. Cand am ajuns acasă am constatat că abonamentele erau în buzunarul genții. Am fost cu atat mai mandră de mine cu cat am știut că 1. am fost totuși vigilentă, chiar dacă amețita de mine am uitat unde să caut. 2. nu am dat înapoi de la a respecta consecințele, pentru că viața înseamnă a învăța din greșeli …

3

Lumină lină…

Credința este exprimată prin cuvinte, spuse și în fața oamenilor, dar și în fața lui Dumnezeu – în fața oamenilor, dand astfel mărturie despre ce înseamnă să te încrezi în Creator, în fața lui Dumnezeu, rugandu-L să acționeze acolo unde este prea greu pentru tine….

Zilele trecute am descoperit o rugăciune… nu a mea, nu modernă, nu clasică. O rugăciune găsită in buzunarul unui soldat necunoscut căzut in timpul celui de-al doilea război mondial. Traducere este făcută din limba franceză după cartea lui Michel Evdochimov – La prière des chrétiens de Russie, Editions C.L.D., Chambray-les-Tours, 1988

*Mă auzi Tu, Doamne? Nu Ţi-am vorbit niciodată, dar acum vreau să mă închin Ţie. Ştii că din fragedă copilărie mi s-a spus că nu exişti, iar eu eram aşa de prost, încât am crezut. N-am avut niciodată conştiinţa frumuseţii creaţiei Tale.
Astăzi, deodată, văzând adâncul nemăginirii, acest cer înstelat desupra mea, mi s-au deschis ochii. Uimit, am înţeles lumina lui. Cum am putut fi atât de groaznic de înşelat? Nu ştiu, Doamne, dacă îmi întinzi mâna, dar eu Îţi încredinţez această minune şi Tu vei înţelege: în străfundul acestui iad teribil, lumina a izbucnit în mine şi Te-am văzut. La miezul nopţii vom ataca, dar nu mi-e frică, Tu ne priveşti. Ascultă! Se dă alarma. Ce voi face? Îmi era aşa de bine cu Tine. Vreau să-Ţi mai spun ceva: Tu ştii că lupta va fi grea. Poate că în noaptea asta voi bate la uşa Ta. Cu toate că nu Ţi-am fost niciodată prieten, îmi vei da voie să intru când voi sosi?
Dar nu plâng, vezi ce mi se întâmplă, mi s-au deschis ochii! Iartă-mă, Doamne! Plec şi nu mă voi mai întoarce, cu siguranţă, dar, ce minune! Nu mai mi-e frică de moarte!*

Credința și rugăciunea merg mană în mană, așa cum merg durerea și viața… Dacă existați, probabil că vă doare ceva… Aveți credință și rugați-vă și veți descoperi că niciuna dintre cele mai nefericite întamplări nu vă poate îngenunchea.

Nu numai în această seară, ci în fiecare zi a vieții noastre să-I dăm lui Dumnezeu ce este al Lui… Adică pe noi înșine!

0

5MS București

A fost o invitație pe FB… Era de la o prietenă pe care o tot refuz, pentru că întalnirile la care mă cheamă sunt în ziua în care am emisiunea în direct – și de la aceea chiar nu pot lipsi… Așa că mi-am zis… hai să onorez invitația…

Și am fost eu onorată de ceea ce a fost acolo…

Despre ce este vorba?

*Contribuim la progresul comunității prin dezvoltarea încrederii în sine a membrilor săi. Eliberăm oamenii de frica secolului XXI: teama de a vorbi în public, prin crearea unui mediu prietenos pentru susținerea de discursuri…*

*Ce este 5MS? Un eveniment de Public Speaking, în care povești de viață ale unor oameni din diferite cadre sociale și profesionale prind contur, menite să inspire și să îndemne la depășirea limitelor. Evenimentul este conceput din 10 discursuri pregătite, 5 discursuri improvizate și o secțiune pentru invitatul special. Pentru că nu ne putem planifica întreaga viață, și deseori, „viața se întâmplă” pur și simplu, discursurile improvizate vor fi construite pe baza a 10 slide-uri de câte 15 secunde, alese aleator de către organizatori.
Toate eforturile celor mai buni vorbitori și curajoși care vin alături de noi sunt premiate, grație sponsorilor evenimentului.*

Aceasta am aflat de la organizatori, dar ceea ce am descoperit acolo a fost mult mai interesant decat cuvintele de descriere…

Vă invit să nu scăpați ocazia de a participa la un astfel de eveniment…

Unii s-au plans că a plăti 35 de lei pentru așa ceva e prea scump… Haideți să facem o socoteală – uneori, pentru o singură idee ca să o iei de la capăt sau ca să-ți revoluționezi starea, ai da milioane și acum, pentru 33.5 nu ai da 35 de lei? Să fim serioși… Întotdeauna faceți calcule, nu respingeți din start o invitație…

Sper să mă chemați cand veți vorbi voi la 5MS, în București… Bine, dacă o veți face și în altă parte, măcar informați-mă… Nu se știe cum voi putea ajunge pe acolo, tocmai în acel moment…

Succes la vorbit (evident, în public!!!)!!!