Cum să înfrunți moartea cuiva drag…

Uneori, te confrunți cu situații atat de ciudate încat nu îți dai seama cum e mai bine să reacționezi. Eu plangeam, bărbații din jurul meu se uitau pe geam, mimand indiferența, dar la final s-au dat din calea femeii, pentru a coborî din autobuz, de parcă aveau în față o regină.

Da, eram cu toții în 133. Da, copilul de 6 ani s-a ridicat de langă mine cand l-a strigat ea, femeia în doliu. Am bănuit că e bunica lui. Sună telefonul și femeia răspunde: *Bună, nu, nu sunt acasă. Sunt pe drum. Trebuie să lupți. Trebuie să te controlezi. Trebuie să te străduiești. Crezi că mie nu mi-e greu ca într-un an să-mi îngrop și bărbatul bun ca painea caldă și fiica? Și să mai răman și cu un copil, cu care să nu știu ce să fac, dar de care trebuie să văd pentru că tu ești în criză și nu accepți moartea. Trebuie să te oprești din luat pastile. Dacă mai faci asta, n-ai să fii atent la locul de muncă și ai să-l pierzi. Dacă de copil nu mai vrei să știi, măcar cu bani poți să-l ajuți. Și dacă nu faci calculele cum trebuie, din cauza pastilelor, te dau oamenii afară și nu mai găsești tu altă slujbă așa bine plătită. Văd că nu-ți pasă de nimic, decat să plangi, dar trebuie să te lupți, că toți trecem prin crize, toți suntem la pămant cateodată; fă bine și revino-ți, că nu mie sau copilului ne faci rău, ci ție. Înțeleg să am grijă de un copil, dar și de tine, că te porți mai rău ca un copil…*

Cel mic s-a apropiat de ea, i-a cuprins mijlocul și i-a sărutat porțiunea din corp în dreptul căreia ajungeau buzele…

*Spune-i lui tati că eu sunt puternic și că nu plang, spune-i că te ascult și că nu fac prostii… Eu sunt curajos, bunică…*

Ea l-a mangaiat. Atunci s-a deschis ușa autobuzului și toată turma alcătuită din 7 bărbați-călători care îi înconjura pe cei doi eroi le-a făcut loc să coboare. La cei care stăteau pe scaune nu am putut să mă uit, dar cred că toți erau la fel de consternați ca și mine. Eram niște muște care intrasem într-o casă în care erau nu secrete, ci dureri…

Dimineață, cand mă trezisem, nu eram în stare bună. După ce am auzit discuția aceasta, mi-a fost rușine de mine și de faptul că îmi îngădui *stări*.

Sper să învăț ceva din toată această pătrundere în intimitatea unor necunoscuți care suferă!

Anunțuri

5 gânduri despre &8222;Cum să înfrunți moartea cuiva drag…&8221;

    • Instantaneu, am vrut să mă duc la el și să-l întreb dacă nu vine cu mine, să fiu eu mama lui. Am avut un sentiment de disperare că trebuie să-l las singur… de parcă era singur! Nu era, dar trăiam atat de intens toată povestea încat ignoram prezența bunicii… Ar fi fost mai bine dacă reușeam să aflu pe loc numărul de telefon (mă gandeam uneori cum ar fi dacă am cunoaște numărul de telefon al celor care trec pe langă noi, să existe un program de acest fel… 🙂 ) și dacă aș mai fi ținut legătura cu ele…
      Copilul acela ar avea nevoie de multă iubire…

    • Așa-i… Cand mi se încrunta fruntea în timpul zilei, îmi ziceam: copilul! Și pe loc îmi reveneam… Ar trebui să fim mai recunoscători pentru ce avem și mai darnici cu cei ce n-au!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s