Îngrijind o veveriță…

Ce am învățat din cele 2 săptămani cat am avut în grijă veverița prietenei mele?

  1. te poți atașa de cineva, chiar dacă ești sigur că nu se va întampla: cand am luat-o, a glumit cu mine *O dau, dar cu semnătură sub promisiunea că o dai înapoi.* Ei, stai liniștită, gandeam eu în sinea mea, o iau ca să-ți fac un serviciu nu pentru că sunt moartă după veverițe… În prima, a doua, a treia zi, totul a fost neutru, din a patra, cineva a devenit *iubirea lu* mama* și inima mea tresărea de fericire la gandul că ajung acasă să văd ochii prietenoși ai noului personaj din apartament…
  2. nu e chiar înțelept cum mă port: 🙂 pentru că eu mă port ca veverița aceasta 🙂 . Cum îmi e drag de cineva, cum mă reped la acel om, intru în inima lui și încep să inspectez tot ce are în cotloanele inimii – așa cum veverița era curioasă de textura hainelor, de cum alunecă pe părul celui din fața ei, de cum e să te plimbi pe mană cuiva… de la deget la umăr, de cum e să te ascunzi prin decolteul cuiva… Mda, mi-am zis, ca veveriță, nu te prea gandești la intimitatea omului, dar ca om… ar fi cazul…
  3. patul copilului meu este supraetajat, ca să fie biroul sub el, să caștigăm spațiu – veve nu putea urca pentru că barele erau alunecoase, iar de aruncat dintr-o parte într-alta (de la cel mai înalt punct din cameră pană în pat nu avea curaj! Dar se vedea pe ea că-și dorea să ajungă acolo, sus, să exploreze și acel spațiu: așa că m-am gandit să atarn un Scooby-Doo de 1, 50 m, cu coada în ansamblul patului și capul în jos, sprijinit de birou – în acest fel, plușul a devenit o autostradă pentru veveriță, iar pentru mine o adevărată priveliște. Îl urmăream cum se dă *pe gheață*, cum o ia la goană pe jucărie, cum țopăie vesel în zig-zag… I-am făcut un serviciu, dar mai degrabă mi l-am făcut mie pentru că imaginea animăluțului jucăuș era pur și simplu terapeutică.
  4. mi-am adus aminte de ce se spune că cea mai scumpă e libertatea – cand l-am primit, am zis că-l voi ține doar în cușcă, nu de altceva, dar nu vreau uit vreodată de prezența lui și să deschid geamul, iar el s-o zbughească, devenind hrană pentru pisici sau caini, oricare dintre ei sau toți la un loc… Eram în camera de dincolo cand am auzit sărituri ca de minge ce se lovea de podea și apoi de tavan. Cand am intrat în cameră, micuța veveriță, sărea pe grătarul cuștii și apoi spre palfonul cuștii, ca și cand cerea: *Vreau afară, cucoană, vreau afară, pricepi?* Nu mi-a venit să cred că ea face acel zgomot, am stat 10 minute privind-o cum își cere dreptul la libertate și nu m-a lăsat inima să mai zic NU. Am deschis cușca și fetița s-a jucat prin cameră ca prin pădure, sărind, tropăind, alergand… Iar cand trebuia să ies din cameră mă asiguram că e departe de mine, ca să nu cumva să se strecoare după mine și cand veneam, băteam de cateva ori în ușă, să nu stea chiar pe pragul ușii și să iasă din cameră – nu de alta, dar aveam 30 de cutii neînchise, în care se putea refugia și cine-o mai găsea… (îmi aduceam aminte cu tristețe de o broscuță țestoasă a unui prieten, din aceea cat un deget, care a plecat din locul ei și a căzut în spatele bibliotecii, unde era loc îngust, ea cu picioarele în sus, pe carapace, nu avea glas să strige, el a căutat-o prin locuri accesibile, nu i-a trecut prin cap să se uite după bibliotecă și a găsit-o peste 3 luni, uscată, cand a făcut curat în toată casa… Așa ceva nu-mi doream să se întample cu veverița, mai ales că nici aceasta nu scoate niciun sunet, deși este așa de zgomotoasă cand se distrează….
  5. Dacă vă întrebați care ar fi un alt motiv pentru care nu voiam să-i dau drumul la început veveriței prin casă, ei bine, să nu o calc… Era așa de vioaie și de silențioasă, eu eram așa de grăbită și de pornită pe treabă, încat mă trezeam cand mă întorceam … că e la 1 cm de piciorul meu… Și nici terci nu voiam să o fac! Mda, mi-am dat seama că sunt totuși în casă, dacă și în casă mă grăbesc așa de zici că sunt hamster pe roata din cușca lui… nu e prea sănătos pentru emoțiile mele. Așa că veve mi-a fost de mare ajutor – merg prin casă în reluare, ceea ce mă ajută să nu mai amețesc, să nu mai uit pentru ce am plecat dintr-un loc într-altul… 🙂 Terapie cu veveriță, da?
  6. cușca veveriței este minunată. Cu scorbură, leagăn, tobogan… De la ora la care îi vine ei somn, însă, nu se duce niciodată acolo să doarmă. A descoperit o plasă cu jucării, printre care se strecoară de zici că este una dintre ele, își trage o hartie deasupra capului, ca o păturică și acolo preferă să se culce. Trebuie să te duci să o iei de acolo, în timp ce doarme, e așa de obosită de nu zice nici pas cand o iei în pumn, și să îi schimbi dormitorul cu cel oficial…  Dacă și veverițele au opțiunile lor, oare noi de ce nu ni le acceptăm pe ale noastre?
Anunțuri

Un gând despre &8222;Îngrijind o veveriță…&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s