Cum uiți momentele penibile din timpul ultimelor zile?

O, da, pentru unii nu există momente penibile: pentru unii, pentru că trăiesc o viață în care totul le cade la picioare, pentru alții, pentru că 🙂 , pur și simplu, nu le iau în seamă.

Dar ce facem noi, cei care trăim clipe dificile pe care le înregistrează emoțiile noastre ca stupide și care ne obsedează, ne apasă?

De ceva vreme, nu am mai trăit astfel de senzații, dar săptămana aceasta au fost unele după altele. Trebuia să fac față provocărilor, fără să mă mai gandesc la cum mă simt. Sau că par penibilă, ori că nu e drept, corect, ca totul să fie penibil…

Într-o seară, m-am așezat în moțul patului și am cerut să fiu lăsată să plang, deși totul se terminase cu bine – dar nu avusesem curaj să-mi las emoțiile să colinde pană în clipa în care totul era așezat în cutiuță… Așa că plansul este o posibilitate pentru a pune o barieră între penibil și noul început.

O alternativă mi-a dat-o o prietenă, îndrăgostită de muzică: Eu mă pun la pian și cant pană cand mă văd spiriduș care dansează în pădure, împreună cu fluturii. Nu mă ridic de acolo pană nu mă dor degetele, iar capul mi-e plin de toate păsările și animalele pe care le-am întalnit în căutarea mea de spiriduș prin pădurea muzicii.

Poate nu știți să cantați la un instrument, dar un karaoke de pe youtube – tare sau în gand, un cd pe care să-l ascultați și să-l fredonați pană la capăt…

Un prieten îmi spune că atunci cand îl apasă amintirea penibilului… o retrăiește. Simțind-o din nou, ea își mai pierde din intensitate. Altul zicea că preferă să vorbească despre ea cu cineva de încredere, pentru că atunci cand și altul știe despre prostiile tale și te acceptă așa cum ești, fără să te judece că ai trecut prin așa ceva, ești eliberat, îți dai seama că ești important cu toate prostiile care te marchează.

O prietenă se duce să se joace cu copiii vecinilor – are o vecină care le știe pe toate, mai ales lucrurile rele de pe pămant. În timp ce vecina vorbește și, ascultand-o îți dai seama că nu ești ultima găină din univers, că mai sunt și altele, și bandajandu-se emoțional cu manuțele micute ale copiilor, cu chicotelile lor, se vindecă.

O alta are un citat pe care îl repetă cu argumente: *Sunt mai mult decat penibilul din mine*. (este un citat copiat de la un text TEDex, o persoană cu o depresie cumplită, a reușit să o învingă și să aibă mari realizări în viață, spunandu-și de fiecare dată cand era chiar încercată de gandul sinuciderii: Acum nu eu, ci depresia din mine se manifestă, dar eu nu sunt depresia aceasta, eu sunt cu totul altceva, eu doar trebuie să o îndur, cand trece prin mine.) După fiecare rostire a propoziției, își amintește un lucru bun pe care l-a făcut – pentru sine sau pentru cei din jur. Cand e prea păstrunsă de disperare, preferă să le scrie și data viitoare le citește cu voce tare…

O cunoștință pe care o invidiez foarte, căci aceasta metodă a ei mi se pare cea mai sănătoasă, mi-a mărturisit: Eu mă duc să mă culc… Bine, dar tocmai aici e problema – dacă pui capul jos, nu-ți revin în minte imaginile dificile, stările prin care ai trecut nu te invadează? *Nu. Eu cand mă culc, pun capul jos și-mi impun să mă odihnesc, nu să continuu viața din timpul zilei.* ( 🙂 Eu nu pot dormi nici dacă sunt liniștită, cum aș dormi fiind neliniștită? Dar voi puteți încerca și metoda asta!)

Eu am avut zile de penibil sau pe care eu le-am înregistrat ca penibil, dar poate nici nu erau… Am o singură rezolvare: iau o carte de povești, citesc și-mi las mintea să creeze alte povești. Scriu cele mai amuzante povești cand sunt emoționată negativ, pentru că trebuie neapărat să merg în latura extremă a trăirilor ca să pot să echilibrez undeva, la sfarșitul zilei, propria-mi ființă.

Mai aștept idei, soluții de-ale voastre; indiferent de situațiile penibile (că te-a scos la școală și nu ai știut să răspunzi, că i-ai spus că o iubești și ți-a întors frumosul ei spate, că nu s-a ținut de promisiune cineva și ți-a dat tot programul sau chiar viitorul peste cap – și multe, multe altele… ) – cum procedați pentru a uita?

Anunțuri

11 gânduri despre &8222;Cum uiți momentele penibile din timpul ultimelor zile?&8221;

  1. Pe mine mă macină penibilul… Până de curând mă enervam cumplit (și acum mă mai enervează cam tot așa…) dar am descoperit minunatul haz de necaz și foarte terapeuticul umor. Așa depășesc situațiile penibile :după ce mă enervez la turație maximă încep să analizez situația și caut ceva de care să leg un fir de umor și o iau ca atare…

  2. Crede-ma, draga mea, ma uit la comedii … Una dupa alta. Ma fortez sa ma concentrez si reusesc. Deja dupa 2 filme, inteleg ca, indiferent ce as face … Viata e plina cu de toate … Una rece, una calda 😊

    • văd că fiecare are sistemul lui de apărare…
      lucru care demonstrează 🙂 că suntem destul de maturi 🙂
      pentru că adolescenții sunt disperați cand li se întamplă așa ceva,
      nu au soluții și te pomenești cu gesturi disperate
      pentru niște lucruri care se pot îndrepta pocnind din deget.
      o zi bună, scumpa.

  3. Eu respir adanc pana trece momentul penibil
    Dupa aia, in functie de unde s-a intamplat, (ma) iau la misto si rad impreuna cu sotul /prietenii /colegii
    Ulterior raman cu amintirea amuzatului si nu a penibilului
    Cea mai recenta faza ultrapenibila, acum vreo luna, eu la un cocktail dupa o conferinta, toata importanta si serioasa, incercam sa plec elegant ca ma asteptau barbatul si copilul in parcare, cand simt ca ma trage cineva de poalele sacoului si simultan aud :maaaamiiii
    Toata floarea cea vestita s-a uitat la mine. Au disparut rapid la buda, oamenii destupati, s-au amuzat, dar pe seama mea
    Mi-am revenit din soc dupa cateva ore, dupa aia am repovestit scena prietenilor, colegilor, acum s-a transformat intr-o amintire funny

    • știi, referitor la copii… cand sunt mici ai impresia că doar pe asta sunt puși – să te facă să descoperi penibilul de zi cu zi…
      mama mea avea cancer. chimioterapie. păr lipsă. perucă împrumutată pentru că nu aveam bani să cumpărăm… (trist)
      eram la plimbare prin oraș, făceam poze (unii spuneau că e bine să facem pentru că sunt ultimele cu mama), mama îl strangea în brațe cu toată dragostea
      – după aceea a și zis că dorința de vindecare și puterea pentru asta i-a dat-o nepotul, nimic altceva…
      copilul se uită la ea entuziasmat, eu zic: atenție, vă fotografiez
      și în clipa următoare micuțul de 2 ani ridică mana și îi trage peruca de pe cap, lasand-o cheală în mijlocul orașului, pozei și – cred – inimii ei…
      acum radem…
      atunci a fost dificil…
      dar pe copii nu te poți supăra, nu?
      🙂
      mulțumesc pentru vizită.

      • of, cred ca penibilul asta e destul de complex. sper ca ati trecut cu bine…
        copiii sunt o minune si un miracol. numai ca eu sunt la varsta la care miracolul are cornite, si uneori am senzatia ca ma dovedeste el pe mine… 🙂 mi-e groaza, groaza cum o sa fie in adolescenta daca la 5 ani e asa…
        acum vreo doua saptamani m-a facut sa ma simt intr-un mare fel la dentist… il dureau dintii din fata, i-au facut film, ii cresc definitivii, dintii durerosi n-au nimic, dar are prea multe carii pt varsta lui, era dr oripilata, ma gandeam ca o sa cheme protectia copilului. si il intreaba (in olandeza, eu eram exclusa din discutie si oricum orice as fi zis in acel context ar fi parut o mare minciuna): ai mai fost vreodata la dentist? nuuu, niciodata! (a mai fost de 2 ori in ro, la 3 si la 4 ani). de cate ori pe zi te speli pe dinti? o data! (se spala de doua ori si avem mereu discutii pe spalatul de seara)…
        si mai am… 😀 faza cu dentistul inca nu e funny, sa stii

      • Cand e vorba despre protecția copilului, în țările din Occident, e dificilă situația. Știu copii care, pur și simplu, au mințit că sunt loviți ca să scape pentru cateva zile de părinți, fără să se gandească la faptul că sunt consecințe mai grave. După ce s-a discutat cu ei și s-a descoperit realitatea, era prea tarziu – erau umiliți bieții părinți. Ideea este că acolo, cu atat mai mult, părinții trebuie să se apropie dumnezeiește de copil, să comunice cu el, să-l ajute să înțeleagă cui face rău dacă reacționează aiurea.
        Și cat nu înțeleg ei pericolul la varsta asta, cat nu realizează ce înseamnă repercursiunile unui simplu gest, e și mai dificil … Dar sper că ești cu nervii de fier și vei rezista. Eu nu știu cum a trecut timpul și a ajuns la 16 ani jumătate, deși mi se părea că n-o să mai treacă timpul să fie și el responsabil…
        Și, ca divertisment 🙂 , aparatul dentar al fiului meu a fost pus în Olanda, ca surpriză din partea cumnatei mele… 🙂
        Și încă ceva, în legătură cu cariile: dacă se hrănește sănătos, dar genetic moștenește ceva dificil, nu e de vină părintele… Și asta ar tre să știe dumnealor doctorii!

      • eh, se pare ca-l mosteneste pe tac’su, ca eu pana la 32 ani, cand am fost insarcinata cu el, n-am avut nici o carie. si nici de atunci incoace..
        in Olanda astia suna la protectia copilului si daca te aud ca tipi la el… noi avem vecini de treaba, tac’su mai ridica tonul si mereu am discutii cu el dupa, insa sunt f alerti, la orice vanataie, buza umflata, il chestioneaza si la scoala si vecinii, daca stiu c-a facut un tantrum le dau eu explicatii ca sa stie 😀
        cred ca solutia penibilului e sa vorbesti despre. si sa asculti si ce li se intampla altora. si sa accepti momentul. there is always a silver lining, ca sa zic asa 😉

      • mi-a plăcut asta cu… *să asculți ce li se întamplă altora*. adevărul este că, după ce afli despre ceilalți, prin ce au trecut ei, îți dai seama că ești mic prunc 🙂 . marea problemă este că unii nu vor să spună, cu alții nu ești prieten…
        de aceea e nevoie de socializare…
        ca să poți merge mai departe, înțelegand că viața trebuie privită ca amuzantă, nu ca distrugătoare de inimi…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s