0

Să nu vă (mai) văd!

🙂

Vorbeam cu ultimii ani din viață – ultimii 2. Și copilăria a fost grea, nici prima tinerețe nu a fost ușoară, anii n-au adus doar lapte și miere, dar 2014 și 2015 s-au întrecut în răutate: care să-mi aplice primul K.O.

Dar 2015 se termină și trenul vieții s-a repus pe șine… 🙂

Eram în anul 2001 cand cred că am urmărit de 3857 filmul Prințul Egiptului. Faptul că îi plăcea fiului meu era o scuză ca și eu să-l văd și să-l revăd. Mi-e destul de greu să mi-l scot din cap pe acel Moise superficial din Egipt și să-l identific pe Moise despre care vorbește Biblia ca fiind responsabil și demonstrand egiptenilor că poporul lui este important… În această dimineață, însă, mi-am adus aminte cuvintele de început ale filmului realizat de Paramount: În ciuda unor inadvertențe, făcute pentru a mări tensiunea filmului, noi credem că toate evenimentele biblice sunt adevărate și s-au petrecut întocmai.

Oricat de pueril poți să pari, oricat de mult penibil poți să lași în urmă, pană la  urmă tot ceea ce contează este faptul că te-ai zbătut să găsești soluția, te-ai străduit să nu distrugi ce era frumos – în viața ta și a altora, ai ales soluția care este cea mai potrivită pentru toți.

M-am trezit azi cantand melodia When you believe, din The Prince of Egypt – nici acum nu-mi pot da seama dacă Michelle Pfeiffer care o cantă este Acea MP – actrița 🙂 , dar ceea ce contează cel mai mult este că melodia are o putere de încurajare specială – acolo unde oamenii nu mai pot să te mobilizeze, rămai cu muzica și ea te vindecă, te pune pe picioare.

Melodia aici.

Melodia cantată de Mariah Carey și Whitney Houdson aici – aceasta este un fel de bijuterie, atat ca interpretare, dar și ca prezență a celor două împreună. Un fel de *chestie* care-ar trebui protejată de UNESCO 🙂 .

Iar pentru că există și curajoși printre romani care au îndrăznit să o traducă și să o cante poate că e bine să fie cunoscută și această versiune.

Pot să se ivească minuni atunci cand crezi; destul să crezi!

Pentru că eu nu mă gandesc doar la mine, îmi dau seama că, pentru unii dintre prietenii mei, acest an care se încheie acum a fost o demonstrație a acestui gand: Vei primi ce vrei, vei păstra ce vrei, atunci cand vei crede. Pentru ei, care-au fost fericiți în 2015, îmi pare rău că se sfarșește anul, dar le doresc să continue magia încantării și realizărilor și în anii umători.

Oricum, timpul ar fi trecut, cu sau fără voia mea. Important este să facem pasul care să ne ofere cele mai multe bucurii și prin care le aducem împlinire celor dragi.

Pe anul viitor.

 

 

 

Anunțuri
0

Despre daruri

Copilul meu se joacă. Evident că, dacă spui *copil*, acesta nu poate face decat un singur lucru: să se joace (și Blaga o zice bine de tot aici). Doar că la aproape 17 ani, nimeni nu prea mai e copil și cu atat mai puțin să se joace. Al meu, însă, se încăpătanează să ia jucăriile și să se distreze cu ele…

Ce cadou îi faci unui copil – necopil de 17 ani?

Un joc de construcție este cam 500 de lei sau chiar mai mult… Ce-ar fi, mi-am zis eu, dacă aș reuși să-i găsesc ceva care să fie mai valoros decat prețul? 🙂 Pretenții, nu? Dar de ce să nu ai pretenții, cand trăiești într-o lume în care unele lucruri costă mai mult decat merită și multe altele se oferă pe mai puțin decat ar trebui să investești?

Și uite-așa, din idee în idee, am ajuns la Escape rooms din strada Bălcești, nr. 9. Aproape de centru. Două experiențe inedite – camera samurailor, camera închisorii comuniste. Am cumpărat experiențe pentru 4 băieți. Căci dacă vrei să-ți bucuri copilul și ceilalți nu dau doi bani pe așa ceva, iar copilul doar cu prietenii lui se simte bine – ce poți face? Să fii Moș Crăciun pentru 4 copii. 🙂 (bravo, răspuns corect)

Am avut însă o maaaaaare problemă: în prima zi, cel de-al patrulea băiat nu a putut veni. Și a anunțat cu 0 oră înainte. A, nu, nu a anunțat, am aflat întamplător, pentru că l-a sunat fiul meu și l-a întreba: *Pe unde ești, în cat timp ajungi?*

Fiul meu mă invită: Mergi cu noi?

Tentația era mare.  Mare de tot. Dacă nici mie nu-mi plac șaradele de acest fel, atunci cui? Dar mi-am dat seama că, dacă aș fi acolo și băieții nu s-ar descurca, ar fi o povară de două ori pentru ei și o dată pentru mine: pentru ei, pentru că 1. nu se descurcă și 2. îi mai văd și eu cat de neputincioși sunt, pentru mine pentru că am cheltuit banii degeaba, nu? 🙂

Pe de altă parte, gandul meu a fost următorul: *Dacă ei ajung aproape de final și mai au de gand să stea pe acolo, uite-așa, de distracție, nu sunt eu o povară pentru ei? Vor ei să vorbească ceva și eu sunt o ureche nedorită? De ce să-i deranjeaz cu prezența mea?*

Și le-am găsit rapid un copil de clasa a 6-a. Ei fiind de-a 10-a și a 12-a… Fiul meu, bățos, mă ceartă la telefon: *Te pomenești că acum trebuie să am și grijă de el!*

I-am închis telefonul, fără să mai scot un cuvant. I-am pus față în față, le-am făcut prezentările și la final, cand vorbeam la telefon cu ei, după distracție, el îmi mărturisește: *Am greșit cand am zis că nu trebuie să vină altcineva. El nu avea nevoie de cineva care să-l supravegheze. A avut idei foarte bune, ca să reușim. Mă bucur că l-am cunoscut.*

Iar copilul de-a 6-a îmi spunea pe drumul spre camerele de evadare: *M-am gandit prima dată că ce să caut eu cu cei mai mari decat mine? Pot doar să mă fac de ras. Dar pe urmă am zis că merg.*

Ceea ce ți-a dat posibilitatea să experimentezi de la 12 ani ceva ce ei nu au trăit decat la aproape 17 sau chiar 19… 🙂 – am adăugat eu.

Daruri pentru copilul personal? Cuprindeți-i și pe prietenii lor în acele daruri, de la o anumit varstă! E mai interesant astfel – și pentru copil și pentru voi.

 

1

Bunul dinozaur – Aldo cel fricos

La noi e o tradiție: după Crăciun, la film, împreună. 10 persoane. Am optat pentru aceste desene animate 🙂 datorită culorii dinozaurului, pentru că eu nu suport dinozaurii. Dar ochii lui și culoarea chiar mi-au plăcut.
Și a fost o lecție pe care e frumos să o învețe toți, de la mic la mare. Nu mai vorbesc despre realizare sau tehnologie – e clar că de acestea se vor ocupa cei ce se pricep! Eu vreau să iau în discuție doar  aspecte atinse în film:

  1. familia din care provine Aldo. Părinții sunt foarte răbdători, se iubesc, sunt veseli. Muncitori și răbdători, pe deasupra. Cred că cei mici vor visa să se nască în familii de dinozauri, dacă nu cumva deja vor plange că nu li s-a întamplat această minune.
  2. deși copiii sunt complet diferiți, iar Aldo este chiar nătang, părinții sunt imparțiali; un nou motiv pentru copii să-i prefere pe dinozauri: părinții din lumea reală îi iubesc pe copiii cu realizări, pentru că își împlinesc visul prin ei sau pe cei mai veseli, mai iubitori – pentru că pot obține dragostea lor fără s-o ceară, cand tocmai cei nepricepuți au nevoie de atenție, cei ce se exprimă greu e esențial să fie înțeleși. (Îmi aduc aminte că mama avea un repertoriu foarte interesant: îmi spunea că pe sora mea o iubește pentru că e deșteaptă și pe mine mă iubește pentru că sunt nepricepută și asta înseamnă că am nevoie de ea, deci îi dau un sens. Așa că mă simțeam importantă că îi e bine cu prostia mea, chiar dacă în sine ideea că-s *prostucea* (expresia ei!) nu era măgulitoare.)
  3. păsările de pradă rosteau continuu: *furtuna oferă*. Noi avem senzația că o problemă din viață ne taie drumul spre realizare sau chiar ne fură din ceea ce aveam. Perspectiva aceasta ar trebui să fie repetată zilnic unui copil – mai ales celor care se tem de ziua care începe.
  4. umorul e necesar și în cele mai dificile momente – Țîr, personajul uman surprins în evoluția milioanelor de ani (cat i-a luat să se ridice pe picioarele sale – nu-s adepta acestui gand, dar e un desen, nu?) e atat de savuros în neștiința sa încat e imposibil să nu te îndrăgostești de el ( 🙂 și vin eu și zic: dacă un om grobian e simpatic, dar elevat?)

Mă opresc aici, deși aș vrea să spun multe alte subiecte terapeutice din film, însă ar trebui să dau amănunte; și cine vrea să meargă la un film despre care a citit? Mie nu mi se pare interesant să mi se povestească, eu vreau să văd, așa că mă comport cu ceilalți cum mi-ar plăcea mie să se poarte ei.

Deci…vizionare plăcută. Și pentru că eu, prin definiție, prin structură, sunt Aldo, întreb: cați dintre voi cred că sunt Țîr? 🙂

1

Depresia (3)

Gandește-te pentru 2 minute – pe ceas! – care sunt motivele pentru care ești supărat, manios, morocănos. Cate s-au strans? Pentru fiecare, alocă 3 *minute de soluție*: ce aș putea face să scap de acest *ghimpe*?

Descrie soluția în trei pași.

De exemplu: nu am loc de muncă.

A. îmi scriu c.v.-ul și îl depun la cat mai multe firme, fără să-mi pese de reacția lor. Eu fac asta!

B. caut printre prietenii mei persoane care au avut aceleași probleme și mă interesez cum anume au ieșit din ele – acest lucru mă ajută și să rup tăcerea – pentru că depresivii se izolează și aceasta le adancește starea negativă și mai mult, dar și să am o idee realistă asupra vieții (nu sunt singurul care trece prin astfel de momente!).

C. mă înscriu la un curs – gratuit sau care costă atat cat pot eu să-mi permit, care să-mi dea o nouă calificare.

Revenind la cerința esențială: găsește motivele pentru care ești supărat.

Eu cred că, oricum, nu există om care să aibă mai mult de 5 motive, dar să zicem că sunt astfel de persoane 🙂 . Mai cred și că cele 20 sigur nu se pot găsi toate în 2 minute, iar tu trebuie să te oprești după 2 minute, lăsand restul pe altă zi!

Astfel, dacă ești cel mai nefericit om de pe pămant și chiar toată durerea omenirii e pe spatele tău, pentru prima zi caută soluții doar pentru primele 3. Apoi ocupă-te de fiecare dintre pași, pentru că, dacă tot ai atatea necazuri, ce mai ai de pierdut, dacă te străduiești să faci lucruri bune pentru binele tău?

0

Johann Strauss Ensemble – Best of Viena

De 11 ani în Romania, țara dv este a doua noastră casă – așa și-a început discursul dirijorul și violonistul orchestrei (foarte rar a fost doar dirijor – oricat se împiedica în firul viorii, prefera să o manuiască decat să dea doar din maini!). Avem prieteni aici, știm totul despre orașele prin care facem turneul anual… (Mă întrebam de ce trebuie să ne țină concerte de Crăciun orchestre din străinătate, cand avem și noi o sumedenie de absolvenți talentați, care s-ar putea uni și să se impună.)

Dacă tot știau totul, au cantat și în memoria celor de la Colectiv, au avut și propunerea de a canta noi singuri, cu acompaniamentul lor *O, Betleem…*

Mda, nu se poate să fie scorțoasă o orchestră al cărei dirijor e australian și care are în componență persoane din țări europene (și asiatice 🙂 ). Sunt totuși curioasă, dacă ar fi fost o orchestră alcătuită doar din austrieci – vienezi, atmosfera ar fi fost la fel de destinsă?

Cand spun *destinsă*, chiar mă refer la ceva amuzant. Nu numai sunetele sprințare ale valsului, chicotitul oboiului sau mormăitul prietenos al fagotului, ci fiecare moment dintre melodii!

Cand au cantat Anna*s Polka au  fost invitate Anele pe scenă, a venit una singură, i-au oferit un scaun și un pahar de șampanie și toți au cantat pentru ea – persoana era atat de naturală și de încantătoare în reacții încat ori era actriță, ori era cea mai relaxată tipă din Univers.

Cand au vrut să cate un vals și au invitat un cuplu din sală au venit doi tineri complet zăpăciți, iar urmarea ne-a zăpăcit pe toți: el a îngenuncheat în fața ei și a cerut-o de soție, după ce mărturisise în fața întregii săli că sunt împreună de doi ani și ea a fost pentru el prietenă, dar și mamă 🙂 .

Puțină reclamă nu strică – la ce credeți? La bomboanele specific vieneze – care mie nu-mi sunt foarte simpatice. Au fost invitați copiii – specificat, nu cei mici de statură, nici cei cu inimile vesele, ci doar cei pană în 18 ani! – pentru a primi de pe scenă așa ceva, însă erau așa de mulți încat prima dată s-au zăpăcit că nu au cum să le dea tuturor, au oferit doar celor mai mici la înălțime, apoi încet-încet au oferit și celorlalți. Dar foarte riguros: mana introdusă în pungă (dirijorul și o fată din orchestră), scos o bomboană și oferit copilului. Ori așa au citit ei în codul bunelor maniere din Austria că se procedează, ori ai noștri le-au demonstrat de-a lungul anilor că au pumnul mare și pot lua în el între 3-5 bomboane… 🙂 Oricum, a fost ciudat să vezi acest moment: mana de matur era dificil de introdus în pungă, abia ieșea apoi… Oricum, moment din care am învățat că și ei au învățat cum să se poarte cu ai noștri 🙂 🙂 .

A, și să nu uit în acest context: proba aruncării cu bomboana. Erau copii și la balcoane – loje, așa că celor mai de jos le-a aruncat bomboanele și trebuia să se ofere cineva să le prindă, celor de sus le-a promis că le dă la finalul concertului, dacă îl așteaptă la ieșire.

Destinsă experiență – oamenii nu erau scorțoși, nici cei de pe scenă, nici cei din sală! Muzica minunată și faptul că ni s-a oferit posibilitatea să ne producem și noi în Sala Mare a Teatrului Național au fost două daruri nesperate de sfarșit de an. Chiar așa – cand să mai ai ocazia să canți într-un astfel de mediu? Și fără pregătirea necesară și fără să închiriezi sala… 🙂

Păi, sănătoși să fim, și la anul care vine să cantăm și în săli mai ceva ca aceasta!

 

 

1

Bucureștiul păsărilor

Dimineața, aștept 301 în stație la ASE. Și-mi cantă păsările de zici că sunt în pădure. În copacul din fața casei mele erau pițigoi albaștri, mari și mici. Dansau continuu, cantau și se distrau fără să țină cont de amenințarea din celălalt copac: aflat la 3 m, era copacul pisicilor vagaboande din care ele vanau păsările.

Azi am fost la targul de la Casa Universitarilor, Bounty Fair. Producători romani, designeri romani, oameni creativi, cu ateliere pentru copii. Am fost și eu unul dintre copii, petrecand 4 ore la decorarea unei căsuțe de păsărele, la standul Clubului Morișca. Alți copii s-au ocupat de decorarea hrănitoarelor sau pur și simplu a unor lucrușoare pe care se puteau bucura.

A fost o plăcere să mă delectez vorbind despre păsări – atat cu șefa Moriștii, cat și cu celălalt deținător al standului, Cosmin Mihai. Îl știam de la grupurile de iubitori de păsări de pe FB, ceea ce îi dă credibilitate în tot ceea ce întreprinde pentru *drăgălirea* lor, în orice anotimp. Încep să mă îndrăgostesc de Hortieco, și ce e mai dificil e că dacă faci pasiune pentru ceva care mai e și de folos chiar nu te mai oprești din acest vartej… 🙂

Mi-am promis că la fiecare targ voi cumpăra cate ceva care să mangaie viața păsărilor sălbatice… Cand a zis Domnul Hristos:  „Uitaţi-vă la păsările cerului: ele nici nu seamănă, nici nu seceră şi nici nu strâng nimic în grânare, şi totuşi Tatăl vostru cel ceresc le hrăneşte.” – cred că se gandea și la faptul că le face condiții să trăiască prin mana oamenilor care iubesc natura…

7

Eu și Moș Crăciun…

nu avem nicio relație.

La 25 de ani, cu obidă, am spus cuiva: *Am fost atat de săracă încat nu cred că am avut unt în casă, de 10 ori pană acum!* Ea mi-a răspuns insensibilă, dar foarte realistă: *Zi-i merci – untul nu e sănătos. Înseamnă că nu ai prea multă grăsime în corp, deci bucură-te!*

Așa și cu faptul că nu aveam brad de Crăciun sau aveam unul cu 3 crengi – și acelea goale, că nu se omora nimeni să ne cumpere ceva, iar de primit – de la cine?

Deci mă pot mandri că am salvat natura, că am trăit în ciuda lipsurilor … waw, ce tare sunt și prin ce am trecut! 🙂

Pe urmă m-am făcut mai mare și, din nefericire,  🙂 am urmat Facultatea de Litere. Cei/cele care ați făcut cursul de Folclor ați descoperit ca și mine, nu, că nimic din această sărbătoare nu e creștinesc, ci totul este o spoială de tradiții păgane, adunate la un loc pentru a-i convinge pe păgani să se creștineze și să dea banii *pseudocreștinilor* care-i cucereau.

Cine m-a mai pus să citesc și legende despre Crăciun? Cum că era un om rău și a pus să i se taie mana soție pentru că voia să ajute… În cele din urmă s-a pocăit el, dar …. prea au trecut anii și eu nu mă atașam deloc de el…

Îmi place bradul și-l umplu cu îngeri, luminițe multe, verde-albastru pentru distincție și galben-roșu pentru atmosfera magică, iar la bază, pe zăpadă, se odihnesc omuleții de zăpadă de dimensiuni diferite.

Cand copilul meu era mic și Adventul nu era sărbătorit aici, pentru că e obicei al țărilor protestante, îi alcătuiam eu tot felul de activități pentru fiecare zi a lunii decembrie – ceea ce acum se găsește pe toate drumurile: ori o bombonică sau ciocolățică pe zi, la mine erau abilități practice dintre cele mai interesante și mai pline de viață. Da, acum găsești sugestii peste tot, atunci erau doar ideile mele și distracția noastră!

În casa mea nu există chipul lui Moș Crăciun și nici nu-i duc lipsa.

Există un bebeluș care rade (deși știți că Domnul Hristos nu S-a născut în decembrie: e plină cultura de explicații și internetul de trimiteri către acest adevăr!) și lumanări parfumate, veselie și seninătate.

Sărbătoarea societății, o lună de bucurie zilnică, dar, pentru mine, veselia este asemenea tuturor celorlalte zile din an. Singura diferență este că acum 🙂 e veselă și societatea în mijlocul căreia trăiesc…