Protest – Ștefan Bănică Junior

Ziceam eu așa… fiecare are copilul lui, care cantă. Al meu a cantat de la ora 16. Colinde. Într-un cor de 200 de adolescenți.

Al lui Ștefan Bănică a cantat de la 19.30. L-am onorat cu prezența mea.

🙂

Din 14 concerte, de-a lungul a 14 ani, eu am participat la 10. Acesta mi s-a părut cel mai serios – foarte greu de digerat, dacă venisei ca în ceilalți ani, să le vezi pe covor roșu pe Veta sau Ilenuța… Am căutat prin mintea mea o comparație – hm, da, a fost un concert-manifest!!! Cu alte cuvinte, aseară, Bănică a fost un Pistruiat modern, căruia îi lipsea Calu*, dar, ce să mai!, chitara lui putea fi considerată la fel de credincioasă precum celebrul caine al micuțului activist.
Trebuie să recunosc: melodia Protest a ridicat sala în picioare. Am ales acest clip pentru că el singur recunoaște la început: nu este o melodie pe care să o poți difuza, nici măcar pe radio, cu atat mai puțin la tv!!! Dar clipuri cu introducerile lui de la alte concerte se găsesc pe net și puteți auzi gandurile-i militante cu privire la tabloide, emisiunile de la ora 5 și celebritățile de carton ce se remarcă pentru că amanții lor au bani. Dur? Eu cred că melodia ar trebui învățată și cantată oricui încearcă să tembelizeze națiunea romană.

Cu alte cuvinte, ar trebui să înceapă un al treilea spectacol, după cel de colinde al fiului meu și cel de Crăciun, al fiului lui Bănică – să colindăm cu toții pană cand le intră în cap celor ce spun că tv dă ceea ce cere publicul. Fals: tv ar trebui să educe publicul, în ciuda prostiei lui (să zicem!).

Vă aștept să cantăm împreună!

3 responses to this post.

  1. Sincer, aveam o impresie greşită despre concertele lui Bănică. Mulţumesc!! E … fantastic!

    Răspunde

    • Sincer?🙂 Eu nu sunt fan Bănică, doar că a fost conjunctura de fiecare dată să ajung acolo. Nu-i ascult melodiile în timpul anului, așa că la concertul de Crăciun, mai aflam și eu ce are în repertoriu. De-a lungul timpului, show-ul dansant era fascinant – și cred că asta îmi plăcea cel mai mult, mie îmi plăceau cei cu care realiza el înainte coregrafia. Anul acesta🙂 , acest capitol a fost foarte slab, dar totul a avut o tentă care m-a făcut să-mi îndrept atenția spre partea lui (care ar putea fi) mai profundă.
      Ideea de a împărți spectacolul în capitole: generații, Crăciun, legende… (nu știu cat de mică ești tu, dar au participat Minculescu și Csucsi, ceea ce mi-a smuls efectiv un zambet de satisfacție – rivalii sub același acoperiș, fiecare cantand melodia celuilalt… da, a fost super!)
      Ideea de a-i invita pe cei de la Blue Noise (un grup acapella excepțional, dar pe care eu nu l-am putut găsi pe net, oricat am căutat – dacă găsești amănunte, mi-aș dori, cred că aș participa la toate concertele lor!!!) în memoria celor de la Colectiv, faptul că a dedicat alte două melodii situației din noiembrie… ce să mai? Un adevărat militant pentru drepturile omului, copilului, romanului…
      Am ajuns și eu la concluzia că, de cele mai multe ori din cauza mass media, putem să fim înșelați de adevărata față a unei vedete… Ei, nu întotdeauna,🙂 , să nu generalizăm🙂 , dar cam asta ar fi situația…🙂

      Răspunde

      • Ahhh, ce rău îmi pare acum că nu m-am interesat serios de concertele lui. Aş fi vrut să văd momentul cu Minculescu!!! Gata, m-ai convins acum.😀
        Blue Noise, adică ei: ?
        Pe FB îi găseşti. Eu nu umblu pe acolo dar sunt😉
        Heheh, da… dar despre media mai vorbim noi😉

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: