Johann Strauss Ensemble – Best of Viena

De 11 ani în Romania, țara dv este a doua noastră casă – așa și-a început discursul dirijorul și violonistul orchestrei (foarte rar a fost doar dirijor – oricat se împiedica în firul viorii, prefera să o manuiască decat să dea doar din maini!). Avem prieteni aici, știm totul despre orașele prin care facem turneul anual… (Mă întrebam de ce trebuie să ne țină concerte de Crăciun orchestre din străinătate, cand avem și noi o sumedenie de absolvenți talentați, care s-ar putea uni și să se impună.)

Dacă tot știau totul, au cantat și în memoria celor de la Colectiv, au avut și propunerea de a canta noi singuri, cu acompaniamentul lor *O, Betleem…*

Mda, nu se poate să fie scorțoasă o orchestră al cărei dirijor e australian și care are în componență persoane din țări europene (și asiatice🙂 ). Sunt totuși curioasă, dacă ar fi fost o orchestră alcătuită doar din austrieci – vienezi, atmosfera ar fi fost la fel de destinsă?

Cand spun *destinsă*, chiar mă refer la ceva amuzant. Nu numai sunetele sprințare ale valsului, chicotitul oboiului sau mormăitul prietenos al fagotului, ci fiecare moment dintre melodii!

Cand au cantat Anna*s Polka au  fost invitate Anele pe scenă, a venit una singură, i-au oferit un scaun și un pahar de șampanie și toți au cantat pentru ea – persoana era atat de naturală și de încantătoare în reacții încat ori era actriță, ori era cea mai relaxată tipă din Univers.

Cand au vrut să cate un vals și au invitat un cuplu din sală au venit doi tineri complet zăpăciți, iar urmarea ne-a zăpăcit pe toți: el a îngenuncheat în fața ei și a cerut-o de soție, după ce mărturisise în fața întregii săli că sunt împreună de doi ani și ea a fost pentru el prietenă, dar și mamă🙂 .

Puțină reclamă nu strică – la ce credeți? La bomboanele specific vieneze – care mie nu-mi sunt foarte simpatice. Au fost invitați copiii – specificat, nu cei mici de statură, nici cei cu inimile vesele, ci doar cei pană în 18 ani! – pentru a primi de pe scenă așa ceva, însă erau așa de mulți încat prima dată s-au zăpăcit că nu au cum să le dea tuturor, au oferit doar celor mai mici la înălțime, apoi încet-încet au oferit și celorlalți. Dar foarte riguros: mana introdusă în pungă (dirijorul și o fată din orchestră), scos o bomboană și oferit copilului. Ori așa au citit ei în codul bunelor maniere din Austria că se procedează, ori ai noștri le-au demonstrat de-a lungul anilor că au pumnul mare și pot lua în el între 3-5 bomboane…🙂 Oricum, a fost ciudat să vezi acest moment: mana de matur era dificil de introdus în pungă, abia ieșea apoi… Oricum, moment din care am învățat că și ei au învățat cum să se poarte cu ai noștri🙂🙂 .

A, și să nu uit în acest context: proba aruncării cu bomboana. Erau copii și la balcoane – loje, așa că celor mai de jos le-a aruncat bomboanele și trebuia să se ofere cineva să le prindă, celor de sus le-a promis că le dă la finalul concertului, dacă îl așteaptă la ieșire.

Destinsă experiență – oamenii nu erau scorțoși, nici cei de pe scenă, nici cei din sală! Muzica minunată și faptul că ni s-a oferit posibilitatea să ne producem și noi în Sala Mare a Teatrului Național au fost două daruri nesperate de sfarșit de an. Chiar așa – cand să mai ai ocazia să canți într-un astfel de mediu? Și fără pregătirea necesară și fără să închiriezi sala…🙂

Păi, sănătoși să fim, și la anul care vine să cantăm și în săli mai ceva ca aceasta!

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: