Copilul meu se joacă. Evident că, dacă spui *copil*, acesta nu poate face decat un singur lucru: să se joace (și Blaga o zice bine de tot aici). Doar că la aproape 17 ani, nimeni nu prea mai e copil și cu atat mai puțin să se joace. Al meu, însă, se încăpătanează să ia jucăriile și să se distreze cu ele…
Ce cadou îi faci unui copil – necopil de 17 ani?
Un joc de construcție este cam 500 de lei sau chiar mai mult… Ce-ar fi, mi-am zis eu, dacă aș reuși să-i găsesc ceva care să fie mai valoros decat prețul? 🙂 Pretenții, nu? Dar de ce să nu ai pretenții, cand trăiești într-o lume în care unele lucruri costă mai mult decat merită și multe altele se oferă pe mai puțin decat ar trebui să investești?
Și uite-așa, din idee în idee, am ajuns la Escape rooms din strada Bălcești, nr. 9. Aproape de centru. Două experiențe inedite – camera samurailor, camera închisorii comuniste. Am cumpărat experiențe pentru 4 băieți. Căci dacă vrei să-ți bucuri copilul și ceilalți nu dau doi bani pe așa ceva, iar copilul doar cu prietenii lui se simte bine – ce poți face? Să fii Moș Crăciun pentru 4 copii. 🙂 (bravo, răspuns corect)
Am avut însă o maaaaaare problemă: în prima zi, cel de-al patrulea băiat nu a putut veni. Și a anunțat cu 0 oră înainte. A, nu, nu a anunțat, am aflat întamplător, pentru că l-a sunat fiul meu și l-a întreba: *Pe unde ești, în cat timp ajungi?*
Fiul meu mă invită: Mergi cu noi?
Tentația era mare. Mare de tot. Dacă nici mie nu-mi plac șaradele de acest fel, atunci cui? Dar mi-am dat seama că, dacă aș fi acolo și băieții nu s-ar descurca, ar fi o povară de două ori pentru ei și o dată pentru mine: pentru ei, pentru că 1. nu se descurcă și 2. îi mai văd și eu cat de neputincioși sunt, pentru mine pentru că am cheltuit banii degeaba, nu? 🙂
Pe de altă parte, gandul meu a fost următorul: *Dacă ei ajung aproape de final și mai au de gand să stea pe acolo, uite-așa, de distracție, nu sunt eu o povară pentru ei? Vor ei să vorbească ceva și eu sunt o ureche nedorită? De ce să-i deranjeaz cu prezența mea?*
Și le-am găsit rapid un copil de clasa a 6-a. Ei fiind de-a 10-a și a 12-a… Fiul meu, bățos, mă ceartă la telefon: *Te pomenești că acum trebuie să am și grijă de el!*
I-am închis telefonul, fără să mai scot un cuvant. I-am pus față în față, le-am făcut prezentările și la final, cand vorbeam la telefon cu ei, după distracție, el îmi mărturisește: *Am greșit cand am zis că nu trebuie să vină altcineva. El nu avea nevoie de cineva care să-l supravegheze. A avut idei foarte bune, ca să reușim. Mă bucur că l-am cunoscut.*
Iar copilul de-a 6-a îmi spunea pe drumul spre camerele de evadare: *M-am gandit prima dată că ce să caut eu cu cei mai mari decat mine? Pot doar să mă fac de ras. Dar pe urmă am zis că merg.*
Ceea ce ți-a dat posibilitatea să experimentezi de la 12 ani ceva ce ei nu au trăit decat la aproape 17 sau chiar 19… 🙂 – am adăugat eu.
Daruri pentru copilul personal? Cuprindeți-i și pe prietenii lor în acele daruri, de la o anumit varstă! E mai interesant astfel – și pentru copil și pentru voi.
Despre sufletul meu 