3 Mare !!! eroi

🙂

Dimineață, primele două randuri ale acestei povești îmi bantuiau mintea. Am zambit prelung pentru modul cum sunau cuvintele, imaginandu-mi personajele, dar mai mult de atat nu-mi închipuiam că ar putea să iasă. Și totuși m-am așternut pe scris. Două ore…🙂

A fost odată un pitic pe care îl chema Mare. Pe prietenul lui îl chema Mare-Mare, iar pe cel cu care ei nu se înțelegeau deloc îl chema MareDeTot. Colegii de la școala lor din pădure găseau mereu ironii la adresa celor trei:

  • Pe cine trimitem la munte?
  • Pe Mare.
  • De ce?
  • Ca să fie mare și munte la un loc.
  • Pe cine trimitem la mare?
  • Pe Mare.
  • De ce?
  • Ca să se dubleze marea.
  • Și dacă vrem să se tripleze marea pe cine trimitem la ea?
  • Pe Mare-Mare.
  • Ce facem cand vrem să scăpăm de munte?
  • Îi trimitem la el pe Mare și pe Mare-Mare.
  • De ce?
  • Pentru ca o mare și cu alte două  să înghită tot muntele.
  • Și ce trebuie făcut dacă vrem să inundăm pădurea vecină?
  • Să unim marea cu Mare și cu Mare-Mare. Avem atunci patru mări care dau gata teritoriul celor de langă noi.
  • Dar cine este cel mai mic dintre noi?
  • MareDeTot.
  • Cat de mic este el?
  • MicDeTot.
  • Cine i-a pus acest nume?
  • CinevaFărăCreierDeloc.
  • Pe cine cheamă așa?
  • Pe tatăl lui.
  • Și pe mama lui cum o cheamă?
  • CuFoartePuținCreier.

Acestea erau discuțiile zilnice dintre colegii lui Mare, Mare-Mare, MareDeTot. Chiar dacă la început Mare și Mare-Mare nu puteau să-l sufere pe MareDeTot, pentru că era mic și se împiedicau de el peste tot, în cele din urmă l-au întrebat:

  • Vrei să fii prietenul nostru?
  • Voi nu vedeți ce rău este să-și bată cineva joc de voi? De ce vă bateți și voi joc de mine? N-ați învățat nimic din răutatea colegilor noștri?
  • A, stai liniștit că noi nici măcar nu glumim, cu atat mai puțin să ne batem joc. Noi chiar vrem să fii prietenul nostru.
  • Și de ce aș fi prietenul vostru, cand pană acum erați supărați pe mine că vă stau în cale?
  • Pentru că ne-am hotărat să ne unim și să îi învățăm minte pe ceilalți să nu mai radă de noi.
  • Uf, dar voi vă dați seama că ei au într-un fel dreptate? se roși MareDeTot cand îndrăzni să spună cu voce tare ceea ce gandea cand era singur.

Mare-Mare încuviință.

  • Sigur! Nici nouă nu ne plac numele alese de părinții noștri, dar asta nu le dă lor dreptul să-și bată joc de noi sau de părinți. Cateodată și părinții greșesc. Uneori, pentru că-i lovesc pe copii. La noi nu e cazul: la noi au greșit doar cand ne-au ales numele. Și noi am fost supărați pe ei, dar i-am putut ierta.
  • V-ați gandit vreodată cum v-ar fi plăcut să vă cheme? îi întrebă dornic de vorbă MareDeTot.
  • Eu aș fi vrut să-mi zică CelMic, rosti Mare.
  • Mie mi-ar fi convenit MicuțDeTot, se confesă Mare-Mare.
  • Așa era normal să mă cheme pe mine, ripostă MareDeTot. Dar, zambi el, n-o să mă supăr pe tine pentru că vrei să iei un nume care nici măcar nu e al meu. Și-apoi am fi putut purta amandoi acest nume, așa cum pe alți trei colegi de-ai noștri îi cheamă Bulevard, pe alți doi Șosea și pe alți patru Cărăruie…
  • Tu așa voiai să-ți spună?
  • A, nu, doar că era normal de la MareDeTot și fiind scund să mă numească MicuțDeTot. Eu aș fi vrut Piticel sau Piticuț sau Piti.
  • Da, ți se potrivea, confirmă Mare.
  • Dar lasă că nici colegilor noștri nu li se potrivește Bulevard, Șosea sau Cărăruie! rase Mare-Mare.
  • Și totuși noi nu am ras niciodată de ei, le atrase atenția MareDeTot.
  • Am putea s-o facem, li se adresă Mare-Mare, ridicand din sprancene, provocator.
  • Ce rost are? ripostă Mare. Războiul lor nu-i ajută cu nimic. Pe noi cu ce ne-ar ajuta războiul nostru? Haideți mai bine să ne gandim la ceva interesant. De exemplu, cum am putea construi o casă în care să încăpem toți.
  • A, ce idee originală, îl ironiză MareDeTot. Nici părinții noștri nu sunt în stare să facă o casă, fiecare dintre noi locuiește cu chirie și ne găsim noi să facem o casă…
  • Da, da, se încăpățană Mare-Mare. Putem face o casă, chiar dacă părinții noștri nu pot. Ei nu au putut nici să ne găsească niște nume simpatice, cum ar putea construi o casă?
  • Știi că ai dreptate? se dădu bătut MareDeTot. Chiar ai dreptate. Cea mai mare dreptate. Dreptate ca tine nimeni nu are. Dreptatea toată e de partea ta. Dreptatea ta …
  • Gata, am prins ideea, îl opri Mare-Mare. M-ai convins cu atatea complimente, dar acum te rog să îmi demonstrezi de ce am dreptate.
  • Pentru că eu am toate materialele necesare unei căsuțe.
  • De ce nu i le dai tatălui tău? se arătă acum sceptic Mare. Mai bine face o casă tatăl tău, pentru familia voastră.
  • Tatălui meu oricum nu-i trece prin cap așa ceva. Lui îi place să stea mai mult plecat și să se dea mare cu ceea ce are. De exemplu cu fiul lui MareDeTot.
  • Ahaaa, se dă mare cu ceea ce n-are de fapt! murmură Mare-Mare. Nici al meu nu-i departe de al tău. Dar el nu pleacă nicăieri – face asta în fața rudelor, că toate au închiriat același copac și stăm la etaje diferite. Se adună dimineața și seara, la palavre, în josul copacului, cand sunt șoimi la vanătoare sau în varful copacului cand vine puma, în căutare de hrană.
  • Al tău cum e? îl întrebă MareDeTot pe Mare.
  • Al meu nu pleacă nicăieri, niciodată, dar nici nu vorbește cu nimeni: nici cu rude, nici cu necunoscuți. Ar putea face o casă, pentru că are cu ce, dar îi e leneeeeeeeeeeeeee… Iar mama zice că nu e treaba unei femei să ridice o casă.
  • Și are dreptate, mormăi Mare-Mare. Nu că n-ar putea, dar nu are timp. Vede de copii, are grijă să le dea de mancare…
  • Face curat în casă, rosti MareDeTot cu lacrimi în ochi, amintindu-și de mama lui, care trebăluia ca o albină de dimineața pană seara.
  • Hiiiiiiiiiiiii, se bucură Mare. Dacă tot facem o casă, n-ar fi mai bine să o oferim mamelor noastre?
  • Foarte bună idee, se entuziasmă Mare-Mare.
  • Băieți, și eu o iubesc pe mama și-aș vrea să aibă o cameră a ei, specială, dar dacă nu stă mama cu noi, cine mai îngrijește familia? se miră MareDeTot.
  • Tocmai aici e ideea, țopăi Mare cand pe-un picior, cand pe altul. (De fericire, nu din alt motiv.) Ele vor avea un fel de concediu, iar tații noștri se vor pune pe treabă, dacă vor vedea că nu mai este altcineva care să ducă greul. Unde zici că erau materialele acelea pentru casă? Haide, du-ne la ele.
  • Dar să știți ceva: eu nu vă pot fi de mare folos, se balbai MareDeTot. Vedeți cat de mic sunt. Dacă eram în stare, vă dați seama că o ridicam singur, mai ales că aveam cu ce. Însă…
  • Da, da, am prins ideea, îl asigură Mare-Mare. Nu e nevoie să pui umărul așa cum vom face noi. E destul să mai aduci o ciupercă, din care să mancăm noi doi, să ne dai niște apă…
  • Sau să ne spui povești, îi oferi și Mare o soluție.
  • Ca să nu mai spun că faptul că ai materialele te califică să stai degeaba, îl completă Mare-Mare.
  • Ce băieți minunați sunteți voi, se entuziasmă MareDeTot.
  • Să nu plangi, îl avertizară cei doi.
  • De ce nu ne înțelegeam noi, dacă voi sunteți așa de buni? se miră MareDeTot.
  • Pentru că nu știam nimic unul de celălalt. Și pentru că erai mereu la locul nepotrivit. Pentru noi. Poate tu acolo trebuia să stai pentru planurile tale, dar noi apăream și ne împiedicam de tine… Și atunci ne enervai. Dar acum s-a terminat cu asta. Cum suntem împreună, nu ne mai stai în cale! decretă Mare.
  • Deci ne duci la materialele acelea? zise Mare-Mare, suflecandu-și manecile, gata să se apuce de treabă.
  • Haideți, își frecă MareDeTot mainile, abia aștept să vă văd ochii cand veți descoperi cate lucruri am putut să strang și ce folositoare ne vor fi. Bine că aruncă uriașii atat de multe lucruri încă bune de întrebuințat, ca să-și cumpere altele noi, doar pentru că sunt de altă culoare…
  • Vorbești foarte mult, îl împunse cu degetul Mare-Mare. Dacă nu ne împiedicam de tine, sigur ne enervai cu vorbăria ta…
  • Dar acum suntem prieteni, nu? se sperie MareDeTot.
  • Da, da, te acceptăm așa cum ești, cu toate cuvintele astea multe pe care le spui, dar poate te mai controlezi și tu uneori.
  • Voi încerca. Dar pot să vă spun cand mă controlez? De exemplu, pot să vă zic: acum aș avea ceva de spus, dar mă abțin?
  • Da, poți.
  • Și voi mă veți invita să vorbesc, dacă totuși nu sunt foarte enervant?
  • Enervant n-aș putea spune că ești, poate mai degrabă obositor. Și da, te vom pune să termini ideea, dacă suntem în stare să te ascultăm, îl asigură Mare.
  • Prietenii mei buni alături de care voi face minuni, se entuziasmă MareDeTot, luandu-i în brațe pe cei doi.
  • Îl lăsăm cu gesturi de-astea? îl întrebă din privire Mare-Mare pe Mare.
  • Îl lăsăm, că e și el mic și încă nu-și dă seama că e plictisitor să facă așa.
  • Nu e plictisitor, continuă să vorbească din privire Mare-Mare. Doar că noi nu suntem obișnuiți.
  • Poate o să ne obișnuim!
  • Acum nu-mi cere și tu să devin emoțional, că n-o s-o fac, îl certă Mare-Mare.
  • De ce vă uitați așa unul la altul? se interesă MareDeTot.
  • Prietenii ajung să se înțeleagă din priviri, iar noi suntem prieteni de foarte multă vreme, încercă să explice pe scurt Mare-Mare.
  • Ai să pricepi și tu în scurt timp, îl asigură Mare, ciufulindu-i părul.

Și din priviri i se adresă lui Mare-Mare: *Să nu-l întristăm chiar de la început. E foarte de treabă.*

Mare-Mare dădu aprobator din cap. Obosise de atatea cuvinte, priviri și sentimente. *Trecem la treabă? Fă ceva și hai acolo, să nu mai pierdem timpul.*

Mare îl luă de mană pe MareDeTot și acesta sărind ca o broscuță de entuziasm îi conduse spre depozitul lui de materiale.

*Ăsta nu obosește niciodată?*, îi căută Mare-Mare privirea lui Mare.

*Mai bine ca el decat ca noi și ca părinții noștri. El chiar se distrează în această viață.* *Și tu ai dreptate*, încheiară ochii lui Mare-Mare discuția, pentru că deveniră deodată muți. De uimire. MareDeTot era bogat în de toate. Pentru că erau prieteni, și ei deveneau de-acum bogați. Aveau să facă nu o casă, ci trei. Sau chiar patru. Una pentru fiecare mamă și una pentru toți tații. Asta așa, ca să le arate că ei, cei mici, sunt în stare să facă ceea ce ei, cei mari, nu au chef să facă, adică să fie responsabili pentru viitor. A, uitase de frații lui, ai lui Mare și ai lui MareDeTot. Cu siguranță că între timp deșteptul acesta de MareDeTot va mai reuși să economisească sau să strangă chestii cu care să mai ridice o casă. Aceea va fi maaaaaaaaaaare, pentru toți piticii-frați ai lui, ai lui Mare și ai lui MareDeTot.

Și iată cum răutatea unor pitici cu nume frumoase le-a dat posibilitatea unor pitici cu nume urate și care nici nu se înțelegeau între ei, nu numai să fie prieteni, dar și să devină cei mai fericiți din pădure: urmau să aibă case și să-și răsplătească mamele pentru cat au trudit pentru ei.

 

 

 

 

2 responses to this post.

  1. Nu ştiu care mi-e mai simpatic dintre cei Mari. Mai citesc o dată şi mă hotărăsc.

    Răspunde

    • spune-mi dacă merită un capitol 2, 3, 4 sau ar fi destul să mă opresc aici.
      stau și mă întreb dacă ar merita să mai încerc: construirea primei case, celei de-a doua etc etc

      Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: