Eu, Oblio – la Teatrul Țăndărică

Stăteam în fața ghișeului și am cerut un bilet. Mi-am dorit să văd teatrul🙂 ca să serbez Ziua Culturii Romane cu o poveste străină. Casiera se uită cu superioritate la mine și-mi zice:

  • Dar copilul?
  • N-am copil, răspund eu, vinovată că nu am ceea ce cere ea. (De fapt, apoi mi-am dat seama, credea că am venit însoțită de piticanie și cred că ei nu trebuie să-i iau bilet!) Adică, am, mă apucă pe mine plăcerea de a intra în discuție cu oamenii, dar are 17 ani maine-poimaine și m-a declarat copilul casei. Așa că mi-a dat voie să vin aici. Dar cu o condiție: să nu-i povestesc ce văd, pentru că are treburi mai serioase!🙂

Doamna zambește cu indulgență, ia cei 15 lei și-mi dă bonul. Intru în sală. Stup de albinuțe. Da, știu de multă vreme că teatrul pentru copii nu va da niciodată faliment. Dacă adulții culți se sting unul cate unul, copii se vor naște mereu. Că nu se vor atașa de teatru și nu vor mai merge nici ei cand sunt mari, da, știu, dar cat sunt micuți sunt duși prin statutul de cei ce trebuie educați…

Sala era plină, grupele erau de la școli diferite, unele educatoare vorbeau în engleză, altele în germană. Cele mai multe făceau instrucție cu copii, una dintre ele le oferea sandviciuri și apoi le-a pus apă în păhărele cat un degetar. Asta chiar mi-a plăcut.

În timpul spectacolului, au fost multe momente amuzante, dar voi vorbi despre una singură – nu cred că actorii nu se cramponează de asta, probabil sunt atat de obișnuiți cu faze de *camera ascunsă* …

Oblio avea un discurs foarte serios. O educatoare strigă – eu cred că ea voia să șoptească, dar era prea supărată pe copil ca să-și dea seama cat de tare se va auzi:

  • Închide gura. Taci. Nu mai spune nimic.

Recunosc, am fost la Oblio datorită amintirilor. Cred că aveam 18 ani cand s-a difuzat și-l urmăream fascinată. Mă întrebam ce vor înțelege totuși copiii pentru că desenele animate erau foarte filosofice. Textul a fost excelent realizat acum, profund, în esență, dar accesibil și putand fi interpretat ușor și de un pitic.

Întrebarea centrală a piesei – ce este sensul? Și nu cel care se referă la direcția de mers, ci acela al vieții, al oamenilor care nu seamănă cu ceilalți, dar care au mult de oferit.

Lucrul care mie mi s-a părut cel mai interesant este îmbinarea tehnologiei cu jocul de scenă – pe cei trei pereți mari, albi, realizați din panouri, se desfășura o acțiune care completa, dădea decorul întamplării, iar pe scenă nu era decat o masă cu o formă interesantă, pe care evoluau personajele. Și să nu vreau să uit introducerea și finalul piesei: prezentatorul desena cu degetul prin aer… și apăreau căsuțele țuguiate pe pereți… Era o chestie așa de interesantă și incitantă pe copii, toți ridicau mana și încercau să facă la fel. Dragii de ei, ce-i mai invidiază pe oamenii mari că pot așa ceva, cand nici oamenii mari nu pot – doar tehnologia îi ajută.

Un lucru știu sigur: cu prima ocazie, merg din nou. Oblio pus în scenă la Țăndărică este ca o carte bună; eu nu recitesc nicio carte – dar pe Oblio l-aș vedea de zeci de ori (🙂 ca pe Liceeni – că atunci cand a apărut eram de varsta personajelor: de 7 ori într-o săptămană).

Urmăriți programul de la Țăndărică și întalniți-vă cu Oblio – s-ar putea să vi se pară că vă întalniți cu propria persoană, în oglindă.

P.S. Am mai scris despre piesele de teatru de la Țăndărică în urmă cu ceva timp:

https://despresufletulmeu.wordpress.com/2012/06/06/mica-sirena-a-lui-tandarica-bucuresteanul-teatru-de-copii/

https://despresufletulmeu.wordpress.com/2012/06/07/alice-in-tara-minunilor-teatrul-tandarica-bucuresti/

https://despresufletulmeu.wordpress.com/2012/06/08/punguta-cu-doi-bani-teatrul-tandarica-bucuresti/

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: