Fără frică – Teatrul Ion Creangă

Pe grupe de varstă fiind spectacolele, acesta se adresează celor care au între 3 și 6 ani. Eu cred că la 3 nu înțeleg mesajul, însă se distrează pentru chipurile veveriței și iepurașilor. Pentru că, da, acestea sunt cele trei personaje: o veveriță pofticioasă de alune și care rade de iepurași și doi iepurași, cu defecte pe care le ascund, dar cand veverița li le identifică se supără pe ea că e barfitoare – poate voiau să spună *realistă* și nu mai știau cum!

Spectacolul e reușit și datorită scenariului, și datorită decorului – o pădure tomnatică, datorită melodiilor simple din timpului lui, dar și datorită jocului deosebit al veveriței. Despre iepuri nu mai vorbesc, ei sunt celebri. (mi-a plăcut că cele două actrițe-iepuri trebuia să-și spună el – el, și uneori nimereau ea, pt că normal sunt prietene de-o viață… și se îndreptau, discret, nu intrau în panică.)

A fost drăguț și pentru că Veverița este deosebit de stălucitoare – tanără, plăcută, expansivă; s-ar putea ca tații să considere că au copii care trebuie să vadă de două ori piesa… de fapt, punand cuvintele lor în gura copiilor.🙂 Mi-a plăcut firul scenariului – cei doi iepuri nu se înțlelegeau nici între ei; cu veverița care le băga strambe, cu atat mai puțin. Dar după ce se ceartă cu veverița și aceasta cade în prăpastie, ei se văd în situația de a avea grijă de ea – cum să o scoată de acolo.

Expresie care voia să le atragă atenția copiilor:

*Mi-e frică să-ți arăt cat mi-e de frică.*

Și atunci au luat ruleta și au măsurat frica dintre cele două lăbuțe care s-au deschis destul de mult. Cum aceleași lăbuțe s-au deschis și mai mult la întrebarea: Dar cat curaj avem?, cei doi și-au dat seama că ar trebui să încerce o operațiune de salvare pentru poznașa lor prietenă.

Ca să vă scăpați prietenii din groapă, sunteți gata să plecați noaptea prin pădure, să ajungeți în sat unde cainii sunt liberi pe noaptea și vă pot prinde de codiță?

Iepurilă și Pămătuf s-au scuturat de frica lor și au pornit după pompieri și doctor, pentru că telefon nu aveau să-i cheme prin 112, iar cand Rița s-a făcut bine le-a mulțumit – mai cu jumătate de gură, că ea era mai carcotașă…

Cantecul de final m-a cucerit: iepurașii din pădure nu-s fricoși, iepurașii din pădure-s chiar curajoși. Sper să fiu un iepuraș curajos de acum.

Acum, serios, vreau să mulțumesc cuiva pentru munca mea, care implică fericirea de a lucra pentru copii. Postului de radio nu am cum să fac asta, pentru că e impersonal. Dar Dumnezeu este personal. Așa că primul către care se îndreaptă mulțumirea mea este Dumnezeu, iar cea de-a doua este prietena mea care mi-a  oferit prilejul să joc și ca manevrant de păpușă și ca mamă de păpușă în cele 10 povești scrise de mine…

Recunoștință veșnică pentru 23 de ani de libertate și împlinire, la locul de muncă. Eu nu am *scarbici*, ci *bucurici*. Eu nu am supărare, ci doar exaltare.

Și cand te gandești că maine, de la 10 am întalnire cu Micul Prinț… Sunt din nou binecuvantată.

 

 

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: