Cum ne alegem o meserie?

Am fost invitată să le vorbesc despre meseria mea copiilor din clasele V-VIII, de la o școală din București. Erau, pe lângă mine, alte 6 persoane care aveau meserii pentru care era nevoie de facultate – se urmărea motivarea elevilor pentru a merge mai departe cu studiatul. Într-o ocazie viitoare, aveau să fie prezentate și meseriile *manuale*.

Dar cel mai mult și mai mult, ni s-a cerut să punem accentul pe ceea ce facem, să descriem cum este o zi de muncă, pentru ca cei mici să realizeze dacă ei chiar vor lucrul acesta – pentru că s-a descoperit că mulți spun *mă fac … * și nici nu bănuiesc ce implică acea meserie.

Evident că am început cu diferența dintre ce vor părinții să fie copii și ce vor copiii să fie…🙂 E reminiscență din propria-mi educație: mama mă dorea învățătoare, dar când nu învățam mă degrada între secretară sau poștăriță. Tata nu spunea ce opțiune are pentru mine, dar de fiecare dată când i se părea că mai mult cânt sau citesc decât să învăț, mă asigura: *Ăștia la măturat străzi au nevoie de personal. Și vei primi și spor de rușine.* Iar când mă mai auzeau și pe mine ce vreau să fiu în viață – scriitoare!🙂 – îi apuca furia pe amândoi, convinși că nu se poate să trăiești din scris – da, acum recunosc, dacă n-ar fi fost o minune, n-aș fi avut cum să-mi câștig banii din scris, dar viața nu este numai linie orizontală, ci și ascendentă – aducând miracolul surpriză. (Nu vreau să vorbesc acum despre faptul că viața este și linie descendentă, ok?🙂 Acesta e un alt subiect!)

Mulți părinți aveau speranțele lor cu privire la copii, care nu coincideau cu ale copiilor! Aici ar fi nevoie de un seminar serios cu părinții!🙂 Dar și întrebați care sunt motivele pentru care ar alege acea meserie spre care optează ei și care nu intră în raza de vedere a părinților, cei mici au dat și motive superficiale – câștig bani mulți, sunt tot timpul în atenția oamenilor, nici nu știu ce înseamnă, dar sună bine titlul…

Lucrul cel mai important pentru mine a fost să-i conștientizez că trebuie să-și cunoască talentele, abilitățile, capacitatea de muncă. În funcție de acestea, să decidă ce vor deveni. M-am asigurat că înțeleg la ce mă refer, folosind o experiență a fiului meu: nu e destul să-ți dorești un lucru, trebuie să fii făcut pentru el.

Într-o vreme, pe Aborsan îl apucase dorința de a avea herghelie. Se visa îngrijind cai, plecând la concursuri, făcând echitație… Mama lui a rezolvat repede dilema: Hai într-o tabără de călărie. Nu, nu era destul să-l duc 2 ore, din 2 în 2 săptămâni, mi s-a părut normal să știe ce înseamnă zi de zi să ai un cal. După 5 zile în care a avut calul lui, l-a țesălat, hrănit, adăpat, călărit, copilul a spus: *Îmi plac foarte mult caii, dar nu mă voi ocupa toată viața de ei.* Ca să fie și mai amuzant, din acel moment, nici măcar jucăriile cai nu le-a mai păstrat – cu prima ocazie, le-a oferit celor mai mici decât el.

Dacă cei mici au un vis cu privire la meseria lor, trebuie să aibă caracteristicile necesare pentru așa ceva și să se confrunte cu ceea ce înseamnă meseria respectivă.

În cadrul celor 20 de minute – cu a V-a și a VI-a și în următoarele 20 de minute – cu a VII-a și a VIII-a, am avut ceva timp pentru exerciții de dicție, pentru definirea unor termeni de specialitate  și descrierea muncii în sine (Da, aveau dreptate, afirmând: *Mie asta mi-ar lua 20 de ore… * Și mie la început acele lucruri îmi luau 12 ore, nu 20 cât se temeau ei, dar acum același lucru îl rezolv în 10 minute🙂 Experiența asta… ).

Au fost unii care au spus… De fapt, eu nu asta îmi doresc. Dar și dintre cei care, după ce am discutat, au fost convinși că acesta este drumul lor.

Următoarea întâlnire? În cadrul Săptămânii Altfel, la locul de muncă, (deocamdată, al meu, poate în viitor al lor🙂 ) pentru a-și da seama chiar și cei care cred cu tărie că asta vor – dacă rămân la această părere…

 

 

 

 

 

4 responses to this post.

  1. M-am amuzat la faza cu degradarea. Cand nu aveam tragere de carte, ai mei profeteau c-o sa ajung croitoreasa (cusatoreasa mai degraba), ceea ce s-a si intamplat. Am ucenicit vreo 4 ani in domeniu si bine mi-a prins. Apoi am incercat si altceva mai onorabil. Orice munca e nobila pana la urma, daca o faci cu drag. Felicitari pentru seminar, doamna scriitoare!

    Răspunde

    • te invidiez pentru că ai trecut prin faza de cusătoreasă🙂 . eu am făcut și cursuri de așa ceva și tot nu s-a prins de mine. mi-ar fi prins bine în viață, când nu reușeam să-mi găsesc hainele de care aveam nevoie…
      mulțumesc pentru aprecieri…🙂 pe curând!🙂

      Răspunde

  2. Eu tocmai am trecut prin asa ceva :)) I-am tinut ieri teoria cu „daca nu inveti, ajungi…”, numai ca nu stiam ce sa zic, pentru ca ea si-a dorit pe rand sa fie vanzatoare, acrobata la circ si altele din astea :))) Deci nu prea mergea nimic pus acolo doar ca sa fie.

    Răspunde

    • m-ai făcut să rad în hohote…
      pentru că fiul meu nu învață, m-am obișnuit cu o altă idee…🙂
      aceea că oricum acum se intră cu media de la bac
      mai ales la facultatea unde vrea el…
      și îl pun să învețe nebunește în ultimul an de liceu….
      mă alin și eu cu astfel de ganduri🙂🙂🙂 .

      Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: